miercuri, 24 august 2016

De ce noi o ducem mai bine datorită celor care o duc rău

Întâi de toate, nu sunt o susținătoare a drepturilor omului, pur și simplu nu cred în asta. Anumiți oameni s-au născut inferiori altora și acest lucru mi se pare absolut normal și natural. Nu simt empatie pentru copiii sau oamenii altor etnii/rase/popoare. Dacă doar te agiți pe net pentru că săracii n-are ce mânca, nu vei face o lume mai bună și cam ești din aceeași categorie cu mine.
Eu, uneori, folosesc internetul pentru a afla ce se mai întâmpla în lume. Așa am aflat că băieții coreeni(și nu numai) după care bălesc cu orele în fața calculatorului mănâncă lucruri ciudate, precum carne de câine, viermi, șobolani, gândaci și alte mâncăruri care mie personal îmi fac silă. Nevermind, am trecut peste acceptând, destul de greu, și alte culturi. Mă gândeam că, probabil, cultura lor a evoluat într-un mediu sărac și că ăia n-au avut ce să mănânce. Așa a pornit și teoria conform căreia urșii panda sunt pe cale de dispariție datorită chinezilor care mergeau la vânătoare de panda cu scopul de a-i mânca, că tot mănâncă ăia aproape orice, dar asta nu contează acum.
Tot de pe internet, mai clar de pe site-urile dedicate evenimentelor mușamalizate și teoriile conspiraționiste, am aflat cine mi-a făcut mie tricourile, bluzițele și pantalonii pe care îi ador. Știam că sunt făcute în China, Bangladesh, Thailanda - sau alte țări de genul. Ce nu știam este că cei care le fac muncesc în fabrici care dau să se dărâme pe ei, că după o zi de muncă primesc un dolar, sau că se numără și copii printre muncitorii de la aceste fabrici. Nu m-a deranjat chestia asta, știam că în Asia e mână de lucru foarte ieftină și că dacă ar fi fost făcute în Europa prețul ar fi fost mult mai mare, deși H&M au fabrica în Norvegia, dar nu muncesc europeni, ci femei aduse din Thailanda. Eu sunt foarte OK cu asta pentru că datorită acelor oameni care muncesc ca sclavii, eu am niște avantaje: hainele sunt mai ieftine, nu se poluează Europa mea, ci țărișoarele asiatice, iar muncitorii din uzine nu au bani suficienți să trăiască. Înainte de a-mi spune că sunt o nazistă împuțită, o să analizez un pic ceea ce am spus. Să ne gândim la europeni. Cine mama naibii ar munci așa ieftin? Nimeni! Iar dacă țoalele sau chinezăriile de rând ar fi făcute de europeni, ar fi mult mai scumpe, pentru că patronii ar trebui să dea un salariu rezonabil muncitorilor, ceea ce automat ar mări prețul produselor, pentru că firma trebuie să aibă bani și pentru angajați, și pentru profit și multe alte chestii. Dacă o bluză de la H&M de 30 lei, cât e în mod normal, ar costa 100 pentru că firma ar avea nevoie de mai mulți bani, plus că la H&M
nu e cine știe ce calitate, ați mai da banii pe ea? Acum să ne gândim la poluare. Chiar vreți să poluăm și să ne batem joc de țările noastre care au o importanță culturală enormă, și să defrișăm și mai multe păduri ca să facem loc fabricilor? Eu nu aș vrea asta. Și da, știu că majoritatea lucrurilor făcute în Asia sunt de proastă calitate(chinezul poate face și un lucru bun, ca acum câteva zeci de ani), dar dacă am face lucruri bune, care să dureze, să nu mai avem piața invadată de plastice nenorocite, ați da banii pe ele? Calitatea are un preț mai mare comparativ cu rahaturile ieftine care observ că se cumpără. Iar la partea muncitorii din uzine nu au bani suficienți să trăiască, știu că am fost dură. Dar eu m-am gândit așa: în uzinele marilor companii sunt mulți oameni, dacă oamenii ăia și-ar permite să cumpere cum o facem noi, ar crește consumul enorm și am sfârși cu toții să nu mai avem ce mânca (oricum urmează să se întâmple acest lucru). Gândiți-vă la asta. Cumpărăm lucruri zilnic, cumpărăm enorm zilnic. Unde am ajunge dacă toată populația lumii ar face acest lucru? E clar ca lumina zilei că acest tip de egalitate ne-ar duce la pierzanie. E valabil și pentru africanii pe care îi vedem foarte des în media. Se donează mult pentru ei, dar după cum puteți observa, niciodată nu este suficient.
Industria textilă este a doua cea mai poluantă industrie după cea petrolieră. Hainele pe care le cumpărăm sunt ieftine, pentru că nu noi le plătim în totalitate, ci oamenii despre care am vorbit mai sus,  și animalele a căror medii sunt distruse. Sună dur? Atunci gândește-te de două ori înainte de a cumpăra ceva din mall, dacă zici că îți pasă așa mult de umanitate și mediu. Resursele consumate aiurea sunt, după mine, cea mai mare problemă. Se fac lucruri proaste ca să se strice repede, pentru ca oamenii să cumpere mai des, doar ca se îmbogățească oameni care sunt deja bogați. Iar ei ne-au băgat în cap dorința de a cumpăra mult și ieftin.
Totuși, eu m-am gândit la o soluție care ar fi destul de bună dacă i-ar păsa cuiva de ceva. Am putea face lucruri bune care să dureze, așa am consuma mai puține resurse și poluarea ar scădea. Stagnarea tehnologiei ar fi un lucru bun. Electronicele sunt un consum măricel de resurse, tehnologia e oricum la un nivel înalt și omul nu are o nevoie primordială de cele mai noi gadget-uri. Tehnologia asta o să ne ducă la pierzanie, stagnarea sa nu ar fi un lucru așa rău. Ar trebui să fim un pic mai atenți cu resursele noastre.
Poate că ceea ce am scris a sunat dur, răutăcios, rasist, etc. Dar eu îmi fac griji în privința lumii în care trăiesc și mi-ar plăcea ca cei care au citit până aici să se gândească de două ori înainte de a face o afirmație. Problema nu sunt oamenii care, practic, muncesc pentru noi, hai mai bine să ne îndreptăm atenția asupra mediilor distruse, a resurselor care sunt pe terminate și a consumului în general.
Măcar o dată...

Un comentariu:

  1. fabulos articolul, pertinent si convingator / de ce o ducem noi mai rau x aparent bine datorita masoneriei judaice care ....etc

    RăspundețiȘtergere

Tu ce crezi?