vineri, 29 iulie 2016

Viața ca un selfie de Cristi Lavin - Recenzie

Sinopsis:

Un roman de capă și spadă, în care un muribund se războiește cu propriile amintiri. Protagonistul e un Don Quijote mai subtil, care nu mai are nevoie de expediții militare greoaie și de comicele mori de vânt pentru ratarea sa glorioasă, totul petrecându-se mai modest, pe un pat sordid de spital, precum și pe cearceaful alb al memoriei; mă rog: aproape alb, căci crima și sinuciderea îi dau târcoale și-l fac, astfel, mai puțin imaculat

Recenzie:

Pentru început, vreau să îi mulțumesc autorului pentru cartea care mi-a dat-o pentru recenzie!

Recent mi-am găsit o nouă pasiune și am uitat de blog sau de cărți deoarece tot timpul l-am dedicat pictatului pe unghi. ☺ Revin cu o recenzie a unei cărți care pune moartea într-o altă lumină decât majoritatea.

Romanul începe cu Cristi, personajul principal, care află că mai are doar 10 zile de trăit deoarece suferă de Insomnie Familială Fatală. Acesta e internat în spital, într-un salon ce înainte de un incendiu era destinat copiilor.
Mi-a plăcut că autorul nu pune moartea într-o lumină tragică, din contră, moartea pare un eveniment inevitabil, comic, care urmează să se petreacă mai devreme sau mai târziu.
Am adorat umorul negru acestei cărți, care este exact tipul de umor și ,,voie bună". Atmosfera salonului nu era apăsătoare, sau cel puțin așa mi s-a părut mie, ci comică, pentru că autorul ne arată reacțiile oamenilor înainte de moarte.
În anumite privințe nu am putut înțelege personajul principal. Nu înțeleg de ce a preferat să zacă în spital în loc să revină la viață și să își facă ultimele zile din viață memorabile. Poate stătea pentru Miruna, fata paralizată în urma unei căzături la bungee jumping, dar omul era PE MOARTE, iar timpul petrecut cu fata ar fi fost nul în comparație cu distracția și lucrurile memorabile pe care le-ar fi putut face.
Viața ca un selfie este asemănătoare cu Oscar și tanti roz, dar nu știu în ce măsură pentru că nu am citit cartea, doar am ascultat audiobook-ul când eram mai mică.
Anumite descrieri au fost pentru mine un chin pentru că mi s-au părut plictisitoare și inutile, și nu simțeam nevoia ca boala lui Cristi să fie atât de detaliată. Totuși, din acele lucruri am aflat detalii noi și interesante pe care nu le-am știut până acum.
Finalul a fost epic, dar mai degrabă epic într-un sens comic. Nu mi-a părut rău pentru nimeni, ba chiar mi-ar fi plăcut să se fi întâmplat ceva mult mai dur. De asemenea, mi-ar fi plăcut să mai fi fost un capitol în care să se fi explicat ce s-a întâmplat cu cadavrele și cu restul personajelor.


Punctaj:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce crezi?