luni, 1 februarie 2016

Lucruri enervante

Vouă nu vi s-a întâmplat niciodată să observați obiceiuri de ale oamenilor absolut cretine și enervante? Zilnic dau de oameni care fac lucruri de-a dreptul idioate și fără sens. Să începem cu începutul....

1. Cuvântul corect folosit în structuri în care nu își are sensul.
Sunt mulți oameni pe Facebook ( și nu numai) care folosesc acest cuvânt deși nu ar trebui. Pe TPU un om întreba dacă știe careva niște filme corecte de văzut, pe Facebook mulți pun statusuri gen o zi corectă, o ieșire corectă, etc. De ce?  E noul LOL?!



2. Oamenii frustrați care caută ceartă.
Oriunde și Oricând. Nu contează ce faci, sau ce nu faci că genul acesta de oameni își caută motiv să se certe cu tine. În autobuzul cu care merg zilnic la școală e plin de astfel de oameni.  Cred că nu se mai mulțumesc cu doza de scandal luată de la Ochii din Umbră sau de la Mireasă pentru fiul meu. Țipă la oricine, îți țin morală chiar dacă ai căștile în urechi și nu auzi nimic sau chiar dacă te doare undeva. Majoritatea sunt pensionare bătrâne care au uitat că Ceaușescu nu mai conduce România de mult timp, dar sunt și oameni de rând spălați pe creier de Antena 3. Poate că o să dispare genul acesta de ființe, dar până atunci trebuie să ne reamintim că nu trăim într-o lume ideală.

3. Fii normală!
Urăsc când cineva îmi spune replica asta jalnică. Dacă încep să vorbesc prea mult despre anime, cărți sau lucruri ciudate și perverse pe care tu nu le suporți, doar spune-mi că nu vrei să auzi astfel de chestii, nu băga replica aia tâmpită gen: Hai să vorbim despre ceva normal! sau Nu poți și tu să fii normală? Definește normalul când spui asta. Normalitatea mea este diferită de a ta și chestia asta este foarte Ok, dar nu încerca să mă schimbi. Lasă-mă așa cum sunt pentru că poate că mie îmi face plăcere să fiu EU, nu altcineva în care nu mă regăsesc.




4. Certurile între comunități.
De când am intrat în mai multe comunități, am observat niște lucruri destul de dubioase - certurile între membrii aceleași comunități.  Chestia asta se petrece cam în toate comunitățile. Între otaku, uneori cearta e între fetele care se uită la yaoi și băieții care se uită la yuri sau cei care nu se uită la niciuna și spun că aceste două categorii sunt cancerul anime-urilor. Aș putea spune și despre cearta aceea care pleacă de la subiectul Metalcore is not real metal, dar cred că o să vorbesc mai pe larg despre asta pe viitor.


5Ei nu există...
De câteva luni mă uit la anime. Evident că deja mi-am găsit perechi ideale și am crize nebunești de fangirling, dar am văzut că nu pot să fi lăsată în pace. Urăsc momentul când pălăvrăgesc aiurea despre nunta mea ipotetică cu L/ Light/ Kaneki și cineva se trezește să îmi spună: Da' ști că ei nu există, nu?. Mulțumesc că mi-ai zis, eu chiar credeam că un băiat de douăzeci și ceva poate fi cel mai bun detectiv din lume și eram mai mult ca sigură că în Japonia există ființe invincibile care au tentacule colorate și se hrănesc cu carne umană. Acum, pe bune....


Sincer, nu știu exact de ce am scris articolul acesta, dar chiar simțeam nevoia să văd dacă mai sunt oameni care gândesc ca mine legat de astfel de lucruri și voiam să mă descarc.  Voi ați pățit vreodată așa ceva sau măcar lucruri asemănătoare?


Un comentariu:

  1. Da, Light chiar e genial. Eu nu am faze de fangirl, dar e personajul meu preferat :D

    RăspundețiȘtergere

Tu ce crezi?