luni, 12 februarie 2018

Yakuza Moon (The manga edition) - Recenzie


Sinopsis:

Volumul de față reprezintă ediția manga a cărții cu același nume. Yakuza Moon urmărește povestea reală a lui Shoko Tendo, fiica unui gangster japonez. Primii ani din viața sa trăiește în lux. Cu timpul devine victima răutăților celor din jur, a episoadele de beție ale tatălui său.  Familia ei ajunge la sapă de lemn, astfel Shoko trebuie să se descurce singură. La 15 ani este o yanki, la 18 dependentă de droguri, iar la 20 suferă datorită relațiilor  abuzive cu diferiți bărbați, După o tentativă de sinucidere  și moartea părinților, aceasta este nevoită să își schimbe drumul, căutându-se pe sine.

Recenzie:

Știam de când am cumpărat volumul că nu este un întreg, ci mai degrabă un rezumat făcut după o carte de memorii, pentru a putea fi făcută ediția manga. Acum că am citit acest volum, îmi doresc din tot sufletul să citesc ediția completă, consider că anumite părți au fost omise în poveste. Mi-ar fi plăcut mai multe pagini legate de copilăria lui Shoko, cred că așa aș fi înțeles-o mai bine. Dar, cum am precizat și mai sus, povestea este prescurtată.

La prima vedere subiectul principal este mafia japoneză. O răsfoisem în magazin, astfel m-aș fi așteptat la lupte, carnagii, afaceri ilegale - lucruri la care ne gândim atunci când auzim de mafie. Povestea nu este despre asta, ci despre viața lui Shoko - cum s-a descurcat ea în circumstanțe nu prea favorabile. Totuși, sunt strecurate și câteva informații despre Yakuza.

Yakuza moon este genul acela de carte care te face să vezi și partea întunecată a lucrurilor. Mi-a amintit de Grotesc (vezi recenzia AICI! ) în anumite privințe: amândouă surprind partea întunecată a Japoniei ce rămâne ascunsă datorită popularizării excesive a lucrurilor roz și drăguțe care, din punctul meu de vedere, au ajuns ca un fel de cult. De vină nu este doar lucrul menționat mai devreme, ci și  oamenii ce preferă să uite de partea neagră, preferând partea luminoasă și frumoasă.

Mi-a plăcut ideea de born with everything. Situația nu este tipică lumii în care se învârt gangsterii, ci este universal valabilă. Oriunde în lume sunt cazuri în care oamenii au tot încă de la naștere, dar rămân cu nimic pe parcursul anilor. Unii din vina lor, iar alții datorită situației. Recuperarea acelui tot pierdut depinde doar de noi înșine și de calea pe care o alegem în viață. Shoko a avut tot ce și-a dorit în primii ani de viață datorită tatălui său. Cu timpul banii s-au dus, dar dramele prin care a trecut nu sunt cauzate doar de lipsa banilor, ci și de alegerile proaste și persoanele nepotrivite la momente nepotrivite.

Cartea evidențiază și relația dintre părinți și copii. Shoko precizează că nu își învinovățește părinții pentru că ea poartă cea mai mare vină datorită dorinței sale de a se distra în orice circumstanțe. Părinții lui Shoko și-au iubit fiica la fel de mult cum o fac toți părinții, chiar dacă în modul lor
specific. Odată cu înaintarea în vârstă a personajelor se observă că familia lui Shoko era una unită
chiar dacă au avut un trecut încărcat, asta poate și datorită mentalității locale. Cu toate acestea, cariera tatălui său îi influențează în mod direct viața, punând bazele autodistrugerii de mai târziu a fetei. Pentru că habar n-am cum e să ai frați, consider că nu sunt în măsură că comentez relația protagonistei cu sora ei, însă, mi-a plăcut grija pe care Shoko i-o purta surorii ei mai mari, faptul că era mereu gata să o ajute și să o apere, deși invers nu era cazul.


Din nefericire, nu am putut să o înțeleg pe Shoko în totalitate. Poate datorită detaliilor lipsă, habar n-am, de aceea vreau să citesc și volumul original. Mi-a plăcut că am totuși ceva în comun cu ea - amândouă ne trezim în ultimul ceas - de aceea am relaționat foarte bine cu povestea ei.

E o carte pe care mă bucur că am citit-o la acum, la 17 ani. M-am regăsit mult în poveste, chiar nu mă așteptam la acest lucru. Viața lui Shoko arată și slăbiciunile vârstei tinere, situații din viața de zi cu zi și cum acestea ne influențează, legăturile cu familia. Fiind și reală, Shoko poate fi un exemplu, dar nu datorită deciziilor greșite pe care le-a luat, ci pentru că a reușit să lupte și să se scoată la suprafață atunci când i-a fost mai greu.

Mă bucur că nu am avut probleme cu engleza. În afară de câteva idiome pe care nu le știam, restul a fost floare la ureche. Poți să citești chiar dacă nu ai citit în engleză până acum. Un simplu search pe google te poate ajuta cu expresiile necunoscute.

Datorită anumitor părți ce lipsesc, nu pot face o recenzie prea largă a acestui volum. M-a copleșit foarte mult, de aceea mă întreb cum mă voi simți după ce voi citi cartea originală. Finalul, deși oarecum previzibil, este pe cât de emoționant, pe atât de motivațional.  Acest volum chiar a reușit să mă motiveze să lupt în viața asta, să am grijă de mine și să fiu mai atentă la ce este în jurul meu, dar și să îmi apreciez familia așa cum este.  Recomand tuturor acest volum, deși sunt scene mai dure ce nu cred că vor fi apreciate de oricine.



Punctaj:




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce crezi?