miercuri, 28 februarie 2018

Noutăți în bibliotecă (Bookhaul)


Deși mai aștept o comandă, sunt nerăbdătoare să vă prezint noii mei prieteni. Am profitat de reduceri și de toate fondurile pe care le-am avut, făcându-mi de cap cu toate că biblioteca mea e plină ochi. 
Să începem!




Căutând cartea O experiență personală, pe care mi-o doream foarte mult și  nu o găseam nicăieri, am descoperit Anticariat Albert, un nou anticariat online de unde nu m-am putut abține din a-mi lua și alte titluri. Îl recomand pentru că ceea ce am primit este într-o stare foarte bună iar comanda a ajuns super repede, în plus, au titluri interesante și greu de găsit.

Măștile de Fumiko Enchi am luat-o deoarece știu cartea de când eram mică, fusese peste tot și îmi plăcea foarte mult coperta. Încă nu am înțeles prea bine din sinopsis ce se întâmplă mai exact, dar pare genul de carte care mi-ar plăcea foarte mult.
Mieko Togano este o femeie fascinanta, dar si purtatoarea insemnelor unei traditii japoneze de posedare spirituala, in care iubirea si moartea se intrepatrund. In lumea scriitoarei Fumiko Enchi, legenda si superstitia coexista in chip firesc cu viata moderna, pe care insa o deturneaza de la curgerea ei banala, perfect explicabila in termenii ratiunii.
Mastile, un roman cu intriga la fel de minutios tesuta ca detaliile de pe un chimono, reconstruieste pentru cititorul de azi imaginea unei feminitati instinctuale, crude, violente si a unei lumi in care dragostea ucide, la propriu.

Povestea unui idiot spusă de el însuși este o carte despre care nu auzisem niciodată până când am răsfoit site-ul. Atunci căutasem recenzii pentru a-mi face o idee cât de cât despre conținutul romanului. Este ceva ce nu cred că am citit până acum și chiar sunt curioasă în privința ei.
Protagonistul romanului, suferind de pe urma unei copilarii „cenusii, cetoase, birocratice si abstracte“ si traind in atmosfera grea de deziluzii a Spaniei postbelice, se dedica unei investigari sistematice a ceea ce el numeste „continutul fericirii“. Dar, asa cum precizeaza Azua in unul dintre numeroasele sale interviuri, aceasta cautare, ca orice lupta pentru o cauza unica, nu poate conduce decat in infern - sau, in cazul de fata, la ruina fizica si psihica.

Amurg de Osamu Dazai am luat-o pentru că acțiunea se desfășoară în Japonia imediat după Al Doilea Război Mondial. Seamănă un pic cu 17 (recenzia AICI!), dar din perspectivă feminină. 
Ca si celelalte romane ale sale, Amurg este o naratiune la persoana intai, sobra si lipsita de sentimentalism, al carei tragism este amplificat de onestitatea brutala cu care personajul principal, Kazuko, o tanara aristo­crata dintr-o familie cazuta prada saraciei, descrie efectele distructive ale razboiului si profundele schim­bari care au afectat societatea japoneza postbelica. Decaderea clasei pe care o reprezinta Kazuko este o metafora a disparitiei modului de viata traditional si a neputintei de adaptare intr-o lume aflata in plina transformare. Dar, in acelasi timp, aceasta onestitate este si solutia supravietuirii, a salvarii dintr-un univers in ruine, plasat sub semnul esecului moral si existential.




Cred că dintre toate acestea cel mai mult mă bucură Less Than Zero, carte care în limba română nu a fost tradusă până acum. Intrasem în librăria respectivă ca să cumpăr total altceva, dar când mi-am zărit autorul preferat nu am mai stat pe gânduri și am renunțat la ce aveam în plan. Sunt sigură că acest roman este la fel de mișto ca celelalte și cred că aduce mai mult spre Glamorama decât spre American Psycho. Plănuiesc să o citesc când am mai mult timp liber ca să mă dedic cititului și înțelegerii acestei cărți.

La Prep și Poveste pentru timpul prezent m-a atras foarte mult sinopsisul. De Prep am auzit numai laude și coperta mi se pare foarte mișto. Pentru că sunt ceva mai voluminoase și nu vreau să le citesc foarte greu și să nu mai înțeleg nimic, plănuiesc să le citesc la sfârșitul semestrului.

Despre Prep s-a spus ca este povestea unui Holden Caulfield in versiune feminina, romanul adolescentei descrise retrospectiv.
Lee Fiora, o fata de paisprezece ani, este acceptata cu bursa la un liceu particular de prestigiu din statul Massachusetts. Sosirea la internatul scolii este doar inceputul trecerii lui Lee dintr-un spatiu familiar intr-o minisocietate - o varianta la scara a societatii americane - in care trebuie sa-si (re)invete rolul. Incapacitatea de a se integra in noul mediu o transforma intr-o fina observatoare a detaliilor, de la cele de ordin social (relatiile cu cei din jur, ierarhiile impuse de situatia financiara, rasa, aspectul fizic etc.), pana la detaliile ce tin de propria evolutie.
Romanul captiveaza prin ritmul alert in care se desfasoara actiunea si cucereste prin umorul de situatie, de multe ori negru, lasandu-le cititorilor o senzatie de deja-vu, indiferent de extrema in care s-ar fi situat in timpul liceului - si trebuie sa fi fost o extrema, pentru ca la varsta aceea nu exista loc de altceva.


Poveste pentru timpul prezent spune cum scrisul si cititul pot lega doi oameni ce nu s-au vazut niciodata, totul prin intermediul unui jurnal gasit intr-o cutie de mancare Hello Kitty.
Poveste pentru timpul prezent este o apologie a puterii miraculoase a scrisului si cititului de a lega, in ciuda distantei in timp si spatiu, oameni care nu s-au vazut niciodata. Nao Yasutani - o adolescenta japoneza care si-a petrecut copilaria in California si nu reuseste sa se adapteze la viata stresanta din Tokyo - a hotarat ca nu exista decat o singura cale de-a scapa de o singuratate chinuitoare si de torturile la care o supun colegii ei de scoala: sinuciderea. Totusi, Nao nu vrea sa dispara fara sa lase ceva semnificativ in urma. Ea da astfel curs inspiratiei subite de-a povesti intr-un jurnal viata fascinanta a strabunicii sale - o calugarita budista ajunsa la venerabila varsta de o suta patru ani, fara sa banuiasca o clipa ca acesta ii va schimba destinul in intregime.



Mai aștept niște cărți despre care vă voi vorbi într-un articol viitor. Până atunci, vă urez lectură plăcută și vă îmbrățișez cu drag!

duminică, 25 februarie 2018

17 de Kenzaburo Oe - Recenzie


Sinopsis:

Protagonistul din 17, un adolescent timid care nu pare sa aiba alta preocupare decit exercitiul solitar al masturbarii, se trezeste prins intr-un virtej de intimplari care il apropie de o grupare politica de extrema dreapta. Asa incepe o calatorie initiatica de regasire a identitatii – aceea de activist si asasin. Autorul ne ofera o poveste alerta in care se regasesc mai multe mize importante si relevante pentru societatea contemporana, precum legatura dintre pornirile sexuale si politica, conflictul dintre eul privat si cel public, violenta sau extremismul. Romanul 17 este inspirat de cazul real al adolescentului Yamaguchi Otoya, care l-a asasinat pe liderul Partidului Socialist Japonez in 1960, apoi s-a sinucis, dupa trei saptamini, in inchisoare.



Recenzie:

Datorită volumului redus, am citit această carte destul de repede și fără probleme. Pusesem de mult timp ochii pe acest autor întrucât mi-a fost recomandat de cineva din mediul online cu care mă potrivesc cât de cât la gusturi.

Citind-o, cred că e mai mult un manifest politic împotriva fascismului decât literatură propriu zisă, mai ales că știu că autorul a avut probleme cu guvernul imperialist. Din această perspectivă mi se pare greu de comentat deoarece nu vreau să intru în discuții despre politică.


Nuvela urmărește viața lui Seventeen, un adolescent fără un scop bine definit în viață, în afară de labă, și drumul său către gruparea fascistă ce îi va deveni ca o familie. Protagonistul mi se pare un personaj simbolic pentru adolescenții și tinerii ce, datorită împrejurărilor, ajung victimele fanatismului, nu neapărat politic, fanatismul acoperă și alte arii. Seventeen mi s-a părut, și pe bună dreptate, o labă tristă; nu vrea să facă nimic, își plânge de milă, urăște tot ce apucă, ca să nu mai zic că e ușor influențabil datorită mizeriei în care se îneacă. Cu toate acestea, datorită fundalului - o Japonie distrusă atât de Al Doilea Război Mondial cât și de ”războiul” intern al partidelor politice - este mai ușor de înțeles și, de ce nu, de acceptat.  Este produsul societății în care trăiește, iar datorită acestui fapt am relaționat destul de bine cu acest personaj. Prin Seventeen este abordată tema fanatismului ce mi-a amintit oarecum de tineretul hitlerist, pionieri și toți copiii din regimurile totalitare ce își preaslăvesc conducătorii, deși categoriile menționate mai devreme sunt produsul propagandei, pe când, în cazul lui Seventeen,  gruparea politică în care intrase îi dădea un scop în viață și îl făcea să nu mai simtă mizeria în care trăia. 



Ce mi-a plăcut este insistența pe care autorul o acordă politicii. Toate subiectele din nuvelă sunt abordate prin prisma politicii. Familia lui Seventeen este și ea influențată de politica națională, în casa lor certurile legate de partide și armată fiind la ordinea zilei. Colegii de clasă, școala - și acestea sunt atinse de lupta politică.

Deoarece nuvela reprezintă modul în care autorul vede situația politică din Japonia postbelică, consider că distincția dintre opinia  a autorului și a lucrurilor reale este un proces important în lecturarea acestei cărți. Cititorul nu ar trebui să creadă că 17 este purul adevăr, ci să considere această nuvelă o viziune asupra situației politice de după război în Japonia.


Probabil  scriitorul Kenzaburo Oe a vrut să ia în râs membrii dreptei sau doar să vorbească despre pericolul la care sunt expuși tinerii sau consecințele războiului asupra Japoniei, poate toate la un loc, dar depinde de perspectiva din care vedem acțiunea. Îmi place să cred că este o interpretare a cazului real, prezentat și în sinopsis.

Evident, nu recomand cartea tuturor. Nu lăsați numărul redus de pagini să vă facă să credeți  că este o lectură ușoară și amuzantă, pentru că nu este. Recomand cartea celor interesați de politică, război și istorie, de asemenea, ar fi bună o scurtă introducere în ideologiile politice și ar prinde bine puține cunoștințe legate de istoria modernă a Japoniei. Nu uitați, separați ideile personale ale autorului de faptele reale și nu confundați purul adevăr cu viziunea acestuia.

PS: Mă gândesc cum ar fi un anime bazat pe nuvela asta :)))))



Punctaj:


joi, 22 februarie 2018

Viața acestui băiat de Tobias Wolff - Recenzie



Sinopsis:

Aceste memorii despre copilaria din anii 1950, un adevarat clasic modern, ni-l prezinta pe tanarul Toby Wolff cand dur, cand vulnerabil, viclean si confuz. Despartiti prin divort de tatal si fratele lui, Toby si mama lui sunt permanent in miscare. In stradania de a dobandi o identitate si incredere in sine impotriva ostilitatii constante a unui nou tata vitreg, experientele prin care trece sunt in acelasi timp dureroase si comice, iar Wolff recreeaza cu maiestrie frustrarile, cruzimile si bucuriile adolescentei. Diferitele lui planuri – sa fuga in Alaska, sa masluiasca cecuri si sa fure masini – duc in cele din urma la un act de auto-inventie excesiva, care ii deschide o noua lume de posibilitati.

Viata acestui baiat a fost ecranizata in 1993, in regia lui Michael Caton-Jones. In acest film, care a pastrat titlul original, rolul lui Tobias Wolff este jucat de Leonardo DiCaprio, cel al mamei sale, Caroline, de Ellen Barkin, iar cel al tatalui sau vitreg de Robert De Niro.

Recenzie:

În primul rând, le mulțumesc celor de la libris.ro pentru exemplarul oferit către recenzie.


Cred că această lectură e prima pe anul acesta care a reușit să mă sensibilizeze atât de tare. Nu cred că voi fi în stare să citesc ceva următoarele zile. Rareori o carte reușește să mă facă praf din punct de vedere emoțional cum a reușit aceasta.

Viața acestui băiat reprezintă memoriile autorului Tobias Wolff din copilărie, respectiv adolescență. Fundalul este America anului 1950, perioadă imediat după Al Doilea Război Mondial când lucrurile încă nu erau bine puse la punct. Pe parcurs apar multe trimiteri la război, după cum este și firesc pentru că a fost și încă este un eveniment reprezentativ ce a schimbat societatea.  Cartea debutează cu Tobias pe la 11 ani și mama sa în timpul traseului către o nouă destinație ce le va schimba cursul vieții.

Prima problemă a lui Toby este divorțul părinților care i-a destrămat familia. Știu că acest lucru influențează enorm viața unui copil și cred că acest lucru a fost baza problemelor pe care Tobias Wolff le-a avut pe parcurs. Astfel a trebuit să sufere din cauza lipsei tatălui și a fratelui, dar și a iubiților mamei sale. Am înțeles că mama sa își dorea o familie și stabilitate, cum e și normal, dar mi s-a părut puțin egoistă în anumite situații pentru că nu s-a gândit și la copilul ei. Pe parcursul lecturii am simțit dorința băiatului de a avea familia unită, acest lucru fiind unul dintre aspectele care m-au întristat cel mai mult.

Ca multe alte cărți pe care le-am citit, câteva dintre ele chiar anul acesta, Viața acestui băiat abordează tema familiei și problemele acesteia. Datorită sociologiei pe care o fac la școală, acest subiect a început să mi se pare interesant și util. După ce mama lui Toby rămâne cu Dwight, problemele serioase ale copilului încep cu adevărat. Mama sa încearcă să îi ofere o încercare de familie ca să nu ducă lipsa, dar, ca în majoritatea cazurilor, noul tată vitreg al copilului nu îl suportă pe băiat, făcându-i viața un calvar. Fiindcă anii petrecuți cu Dwight e chiar perioada când Toby trece la adolescență, acesta o ia pe căi greșite, punând distracția pe primul loc și ocupându-și timpul cu fel de fel de activități.

Consider că, pe lângă meritele autorului, și traducerea a fost foarte bună. Știu că anumite lucruri se pierd într-o variantă tradusă, dar la acest volum totul a fost transmis, sau cel puțin eu nu am simțit vreo pierdere.

Tema abordată mi se pare una foarte curajoasă. Tobias Wolff nu a omis greșelile pe care le-a făcut, modul deplasat în care gândea, acestea fiind însoțite de autocritică, ceea ce mi se pare mare lucru pentru că nu multă lume poate chiar dacă e vorba de trecut. Unele întâmplări sunt comice, altele triste sau melancolice, cum e prietenia sa alături de ceilalți băieți. E o carte ce conține toate stările posibile, iar autorul reușește să îi transmită cititorului toate aceste stări, astfel volumul de memorii ajunge direct la suflet.

” Când suntem fragezi, necopți, credem că visurile noastre sunt drepturi, că lumea e dispusă să acționeze în interesul nostru și că eșecul sau moartea sunt pentru ratați. Trăim cu siguranța nevinovată și monstruoasă că doar noi, dintre toți cei născuți vreodată, beneficiem de un aranjament special care ne permite să rămânem veșnic tineri.” 

Ce mi-a plăcut foarte multe e că, deși este o autobiografie, autorul lărgește povestea, acordând atenție și celorlalte personaje, povestea devenind mult mai complexă. Simțeam locurile din carte ca fiind o altă lume, cartea chiar reușește să îl absoarbă întru totul pe cititor.

Mi-a amintit de romanul Fetele (recenzia AICI! parcă e varianta la masculin a acelei cărți în anumite privințe. Evie și Tobias se confruntă cu probleme identice: divorțul părinților, apucarea unei căi greșite, încercarea de a găsi un drum în viață. 

Viața acestui băiat este acel gen de carte căruia i-o pot recomanda cu ușurință tuturor. Surprinde atât dramele unui adolescent provenit dintr-o familie destrămată, cât și America din anii 1950. Să nu mai zic că, atunci când protagonistul ajunge la adolescență, îl aveam pe Vernon din Seventeen în cap ca fiind Toby. Finalul mi s-a părut inevitabil, dar, fiind o poveste reală, sfârșitul  nu poate fi o bombă, ci doar unul potrivit.

Cartea o găsiți AICI!


Punctaj:



Mai jos las această melodie frumoasă de la BTS <3


luni, 12 februarie 2018

Yakuza Moon (The manga edition) - Recenzie


Sinopsis:

Volumul de față reprezintă ediția manga a cărții cu același nume. Yakuza Moon urmărește povestea reală a lui Shoko Tendo, fiica unui gangster japonez. Primii ani din viața sa trăiește în lux. Cu timpul devine victima răutăților celor din jur, a episoadele de beție ale tatălui său.  Familia ei ajunge la sapă de lemn, astfel Shoko trebuie să se descurce singură. La 15 ani este o yanki, la 18 dependentă de droguri, iar la 20 suferă datorită relațiilor  abuzive cu diferiți bărbați, După o tentativă de sinucidere  și moartea părinților, aceasta este nevoită să își schimbe drumul, căutându-se pe sine.

Recenzie:

Știam de când am cumpărat volumul că nu este un întreg, ci mai degrabă un rezumat făcut după o carte de memorii, pentru a putea fi făcută ediția manga. Acum că am citit acest volum, îmi doresc din tot sufletul să citesc ediția completă, consider că anumite părți au fost omise în poveste. Mi-ar fi plăcut mai multe pagini legate de copilăria lui Shoko, cred că așa aș fi înțeles-o mai bine. Dar, cum am precizat și mai sus, povestea este prescurtată.

La prima vedere subiectul principal este mafia japoneză. O răsfoisem în magazin, astfel m-aș fi așteptat la lupte, carnagii, afaceri ilegale - lucruri la care ne gândim atunci când auzim de mafie. Povestea nu este despre asta, ci despre viața lui Shoko - cum s-a descurcat ea în circumstanțe nu prea favorabile. Totuși, sunt strecurate și câteva informații despre Yakuza.

Yakuza moon este genul acela de carte care te face să vezi și partea întunecată a lucrurilor. Mi-a amintit de Grotesc (vezi recenzia AICI! ) în anumite privințe: amândouă surprind partea întunecată a Japoniei ce rămâne ascunsă datorită popularizării excesive a lucrurilor roz și drăguțe care, din punctul meu de vedere, au ajuns ca un fel de cult. De vină nu este doar lucrul menționat mai devreme, ci și  oamenii ce preferă să uite de partea neagră, preferând partea luminoasă și frumoasă.

Mi-a plăcut ideea de born with everything. Situația nu este tipică lumii în care se învârt gangsterii, ci este universal valabilă. Oriunde în lume sunt cazuri în care oamenii au tot încă de la naștere, dar rămân cu nimic pe parcursul anilor. Unii din vina lor, iar alții datorită situației. Recuperarea acelui tot pierdut depinde doar de noi înșine și de calea pe care o alegem în viață. Shoko a avut tot ce și-a dorit în primii ani de viață datorită tatălui său. Cu timpul banii s-au dus, dar dramele prin care a trecut nu sunt cauzate doar de lipsa banilor, ci și de alegerile proaste și persoanele nepotrivite la momente nepotrivite.

Cartea evidențiază și relația dintre părinți și copii. Shoko precizează că nu își învinovățește părinții pentru că ea poartă cea mai mare vină datorită dorinței sale de a se distra în orice circumstanțe. Părinții lui Shoko și-au iubit fiica la fel de mult cum o fac toți părinții, chiar dacă în modul lor
specific. Odată cu înaintarea în vârstă a personajelor se observă că familia lui Shoko era una unită
chiar dacă au avut un trecut încărcat, asta poate și datorită mentalității locale. Cu toate acestea, cariera tatălui său îi influențează în mod direct viața, punând bazele autodistrugerii de mai târziu a fetei. Pentru că habar n-am cum e să ai frați, consider că nu sunt în măsură că comentez relația protagonistei cu sora ei, însă, mi-a plăcut grija pe care Shoko i-o purta surorii ei mai mari, faptul că era mereu gata să o ajute și să o apere, deși invers nu era cazul.


Din nefericire, nu am putut să o înțeleg pe Shoko în totalitate. Poate datorită detaliilor lipsă, habar n-am, de aceea vreau să citesc și volumul original. Mi-a plăcut că am totuși ceva în comun cu ea - amândouă ne trezim în ultimul ceas - de aceea am relaționat foarte bine cu povestea ei.

E o carte pe care mă bucur că am citit-o la acum, la 17 ani. M-am regăsit mult în poveste, chiar nu mă așteptam la acest lucru. Viața lui Shoko arată și slăbiciunile vârstei tinere, situații din viața de zi cu zi și cum acestea ne influențează, legăturile cu familia. Fiind și reală, Shoko poate fi un exemplu, dar nu datorită deciziilor greșite pe care le-a luat, ci pentru că a reușit să lupte și să se scoată la suprafață atunci când i-a fost mai greu.

Mă bucur că nu am avut probleme cu engleza. În afară de câteva idiome pe care nu le știam, restul a fost floare la ureche. Poți să citești chiar dacă nu ai citit în engleză până acum. Un simplu search pe google te poate ajuta cu expresiile necunoscute.

Datorită anumitor părți ce lipsesc, nu pot face o recenzie prea largă a acestui volum. M-a copleșit foarte mult, de aceea mă întreb cum mă voi simți după ce voi citi cartea originală. Finalul, deși oarecum previzibil, este pe cât de emoționant, pe atât de motivațional.  Acest volum chiar a reușit să mă motiveze să lupt în viața asta, să am grijă de mine și să fiu mai atentă la ce este în jurul meu, dar și să îmi apreciez familia așa cum este.  Recomand tuturor acest volum, deși sunt scene mai dure ce nu cred că vor fi apreciate de oricine.



Punctaj:




joi, 8 februarie 2018

Dincolo de farmecul nopții de Andi Ștefănescu - Recenzie


Pentru mine, noaptea a reprezentat încă de când eram mică o sursă nelimitată de povești, mă fascinau întunericul și luminile sclipitoare ce nu sunt vizibile pe timpul zilei. Chiar și acum mă uit pe geam noaptea, imaginându-mi tot felul de povești. Consider noaptea specială.

Am fost curioasă în privința acestei cărți pentru că voiam să văd și ideea altcuiva referitoare la o poveste pe timpul nopții. Dacă nu știți, ideea de bază a cărții este perspectiva autorului asupra Bucureștiului după ce luminile se sting iar oamenii obișnuiți se culcă. Mai pe scurt, Bucharest by night, o idee ce mi se pare foarte inspirată, mai ales că nu am mai văzut ceva de genul.

Romanul le înfățișează pe Lili și Anne-Marie, două prietene ce, din dorința de a se distra, se alătură unui grup de bărbați ce se ocupă cu afaceri dubioase. După ce Lică, unul dintre ei, moare într-un accident stupid, aceștia iau în grijă mașina acestuia pentru a le-o înapoia grupului de țigani din care decedatul făcea parte.

Personajele reprezintă tipologii ale persoanelor din partea nevăzută a Bucureștiului, majoritatea ahtiate după bani și putere. Din acest punct de vedere, cartea vorbește despre puterea banului de a corupe oamenii, de a-ți folosi atuurile și calitățile în scopuri întunecate pentru a face bani indiferent de cât de periculos este. Personajele masculine, Vali și Dan, ce le însoțesc pe cele două prietene,  sunt exact genul acesta, cărora nu le interesează de soarta altora, decât de binele personal precum și averea personală. Deși s-au jucat cu propria lor viață pentru bani, mi s-a părut inteligent modul în care au manipulat persoanele din jur pentru a-și atinge scopul. Mi se pare că prin aceștia autorul a reușit să ofere cititorului o lecție cu privire la setea nemărginită pentru bani.  Din această cauză rămân personajele mele preferate din acest roman.


Dintre fete, cea care iese cel mai mult în evidență este Lili. Actriță fiind, consideră că aventura prin care trece este un rol. Am încercat să o înțeleg, să îmi placă de ea, dar dintre toate personajele, mi-a plăcut cel mai puțin. Povestea ei mi s-a părut interesantă, dar nimic mai mult. La Anne-Marie am apreciat prietenia și devotamentul față de Lili, dar nu a ieșit prea mult în evidență ca să am o părere bună sau rea despre ea ca personaj.

Sunt sigură că astfel de lucruri ca cele din carte chiar se întâmplă și în realitate, numai că oamenii nu le văd sau nu vor să le vadă.  Autorul a portretizat cu succes stăpânii nopții, ce își fac treaba atunci când restul dorm. Mi-a amintit de Pariu cu Viața, pentru că în acest serial se atinge un pic subiectul.

La citit nu prea am întâmpinat dificultăți, plus că uneori mai săream peste anumite descrieri.  Despre suspans, pot spune că e ceva mai soft, în nici un caz ca la un thriller cu crime sau dispariții. După o sută de pagini acțiunea este destul de previzibilă, mai puțin câteva aspecte care chiar m-au surprins în mod plăcut.

Nu mi-a plăcut limbajul pentru că nu mi se pare destul de autentic. Sunt sigură că în realitate oamenii de genul vorbesc mult mai urât, cu vorbe mult mai grele și indecente. Mă așteptam la înjurături ceva mai colorate din partea țiganilor, mai ales că sunt știuți că au un limbaj tipic. De asemenea, sunt anumite lucruri ”tinerești” cărora nu prea le văd scopul și care mi s-au părut prezente doar de dragul de a fi așternute pe hârtie.

Autorul pune accent pe brandurile de mașini. Mașinile par a fi doar un pretext pentru a simboliza bogăția și statusul oferit de afacerile ilegale. Nu sunt un fan al autoturismelor, de fapt nu știu mai nimic la acest capitol, dar prin brandurile apărute se întărește mai bine ideea de bogăție, chiar dacă una obținută prin decădere.

Ignorând gangsterii și afacerile ilegale, romanul este o plimbare prin București, oraș văzut diferit de fiecare personaj în parte. Unii îl văd cu nostalgie datorită copilăriei, alții văd doar partea sa opulentă datorită banilor pe care îi au. Aceste detalii sunt foarte interesant de urmărit pentru că, fiind din București, pot spune că orașul acesta chiar își pune amprenta asupra ta și îți schimbă viziunea asupra lumii din jur. 

Dincolo de farmecul nopții este un roman ce reprezintă un semnal de alarmă asupra degradării umane în lupta pentru bani și status social înalt. Personajele sunt reprezentări ale degradării în diferite stadii, în funcție de backround-ul personal al fiecăruia.  O poveste ce trebuie citită pentru a vedea Bucureștiul dincolo de partea luminată.


Punctaj:







PS: Cine e interesat de cărți și nu doar, click AICI pentru a te înscrie în grup.

luni, 5 februarie 2018

Te voi găsi (Seria Nemuritor) de O.G Arion - Recenzie



Recenzia volumului precedent AICI!

Săptămâna trecută am stat numai în casă, și aici nu exagerez cu nimic. Pentru că înnebunisem de la atâta inactivitate a creierului, m-am uitat la cărțile necitite din bibliotecă, sperând să găsesc ceva energic care să mă scoată din starea de amorțeală. Cum în ultimii doi ani am considerat că genul fantasy nu mai e de mine, m-am gândit să îi mai acord o șansă vechii mele plăceri și am făcut foarte bine.

Te voi găsi preia acțiunea din volumul precedent, adăugând aventuri și personaje noi. Încă de la primele pagini mi-am adus aminte acțiunea volumului precedent pentru că povestea e una memorabilă.  De data aceasta protagonista, Victoria Grey, e nevoită să pornească în căutarea iubitului ei vampir, ce a dispărut în mod misterios, fapt ce va da naștere unei aventuri inedite ce te ține cu sufletul la gură.



Romanul debutează cu viața cotidiană a Victoriei: o petrecere cu foști colegi, chestiuni legate de administrația cafenelei, mici discuții și bârfe cu prietenele - chestii normale pe care le trăim și noi. Spectacolul propriu zis începe atunci când protagonista pleacă în Franța ca să ajute la găsirea iubitului ei. De aici totul devine contra cronometru, lucrurile desfășurându-se ca un puls ridicat cu mult peste măsură, ținând cititorul în priză până la final.

Acțiunea se desfășoară energic, dar nu în modul acela enervant în care nu mai poți ține ritmul cu evenimentele și ești total pe dinafară, ci mai degrabă te transpune în poveste, obligând cititorul să ia parte în mod direct la întâmplări. Narațiunea se desfășoară ca un film ce apelează la imaginația cititorului.

Deși aparține genului fantasy, aș putea spune că Te voi găsi este o combinație între thriller și fantasy; are suspansul și misterul unui thriller, dar frumusețea și farmecul unui fantasy. Acum mi-am redobândit vechiul interes pentru lumi imaginare, ce a fost pierdut long time ago.

Pe parcursul lecturii am tot sperat la un cuplu format din elfa Serena și Victoria, dacă nu ceva pe
bune, atunci măcar un episod de moment. Mi se pare că cele două s-ar potrivi de minune și ar fi foarte drăguțe împreună. Ca un fel de Yoonmin, ști că nu o să se întâmple, dar îți imaginezi și e frumos ce îți imaginezi.

Victoria a reușit să mă surprindă foarte mult și de data asta. E genul de personaj care își creează singur oportunități de a uimi cititorul, care iese din zona de confort și nu devine nici măcar pentru un timp stereotipic. Dacă la romanele realiste acest lucru mai merge, la fantasy caut exact protagoniști ca Victoria pentru că citesc acest gen ca să fiu surprinsă, nu plictisită de moarte. Victoria este o luptătoare dedicată iubirii și lucrurilor care contează pentru ea. Deși știe că pe lângă prietenii ei este o simplă muritoare, nu stă pe margine și își înfruntă destinul, fiind în mijlocul acțiunii. Din acest punct de vedere mi-ar plăcea să fiu ca ea pentru că o consider o persoană foarte tare și curajoasă.

Ultimele părți, anume sosirea în Irlanda, mi-au plăcut cel mai mult deoarece acolo a fost suspansul cel mai concentrat. Pentru că eu știam mai nimic atunci când m-am apucat de carte (și a fost un lucru benefic lecturii) cred că dacă aș spune mai multe aș strica toată plăcerea de a descoperi singur chiar și cele mai mici detalii.



Seria Nemuritor este o poveste spectaculoasă ce abundă în creaturi fantastice, mituri, folclor și legende, autoarea fiind foarte bine documentată la acest capitol.  Sunt sigură că și celelalte continuări o să îmi placă și abia aștept să le citesc. Mă bucur tare mult că mi-am redescoperit vechea plăcere și că zilele ce trebuiau să fie un plictis total de stat în pat au devenit o aventură în lumea nemuritorilor. Recomand cartea tuturor pentru că e un remediu împotriva plictiselii cotidiene și a banalității mult prea bolnave din viață.

<3


Punctaj:




joi, 1 februarie 2018

Măcar ne pricepem la scuze de Ki Ho Lee - Recenzie



Sinopsis:

Ki‑ho Lee (n. 1972), doctor in litere si profesor de scriere creativa la Universitatea din Gwangju, a debutat cu o proza scurta in 1999 si de atunci a publicat romane si culegeri de povestiri care l‑au impus drept unul dintre cei mai originali si mai experimentali scriitori din Coreea de Sud.

Macar ne pricepem la scuze (2009) spune povestea prieteniei legate intre doi baieti intr‑un loc improbabil: un ospiciu de nebuni. Trecerea brusca de la universul inchis si violent al ospiciului la lumea libera le da celor doi ideea unei afaceri bazate pe singurul lucru la care se pricep: sa‑si asume vinile celorlalti si sa se scuze in numele lor. Se ajunge astfel la o serie de situatii grotesti si absurde relatate de unul dintre ei, cu modul lui unic de a vedea lumea.

An aparitie: 2017
Autor: Ki-Ho Lee
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Romanul secolului XXI
Editie: Necartonata
Editura: UNIVERS
Format: 200x130
Nr. pagini: 192
Traducator: Tae Hyun Oum
Exemplar oferit de: libris.com




Recenzie:

Am auzit de această carte din pură întâmplare de la televizor și, pentru că e destul de greu să găsești literatură coreeană în România, mi-am zis că trebuie să o citesc cât mai repede, doar e anul dedicat literaturii asiatice


Nuvela mi s-a părut încă de la început deosebit de tristă. Mai bine spus o combinație dintre bizar și trist, deși acestea două sunt transmise cititorului într-un mod comic. Prin acest mod, începutul îi înfățișează pe cei doi protagoniști - Sibong și Jinman- în timpul șederii lor la ospiciu. Naratorul -Jinman- povestește destul de neclar cum s-a împrietenit cu Sibong și cum au reușit să scape de spital.
”- De aia ai nevoie de tratament. Ești bolnav. Ești bolnav, de aia te preocupă doar vinile altora.”
Pe parcursul cărții sunt mai multe pasaje în care Jinman amintește de viața din ospiciu, amintiri ce stârnesc râsul, deși sunt deosebit de tragice pentru că, deși teoretic au scăpat, spitalul parcă îi urmărește, nelăsându-i să aibă o viață normală.

Cred că frumusețea nuvelei, precum și nota de ironie, se datorează perspectivei narative. Pentru că Jinman e o persoană cu tulburări mentale, viziunea sa asupra lucrurilor te pune în pielea personajului, astfel putând să observi și să înțelegi lucruri pe care, în mod normal, nu ai face-o. Consider că această carte nu mi-ar fi plăcut la fel de mult dacă naratorul era obiectiv, pentru că povestea ar fi fost sterilă, fără suflet.

”- Cine mai sunteți și voi?
- Noi ne scuzăm în locul lui. Asta e slujba noastră.” 

Cum e de așteptat, acțiunea e concentrată asupra scuzelor și vinii. Originea obsesiei pentru vină și scuze a personajelor face ca aceste lucruri să fie bolnave în viziunea distorsionată asupra realității pe care o au Jinman și Sibong.  Am simțit milă pentru ei, într-un fel nu au nicio vină, fiind victimele unui sistem și al unor persoane pentru care interesele proprii sunt mai presus de orice în viață. Din această perspectivă, cartea vorbește și despre corupție și proasta funcționare a unui sistem.


Unul dintre motivele pentru care îi acord acestei nuvele o stea în plus, este multitudinea de stări pe care mi le-a oferit. Acțiunea este povestită cu un umor negru de excepție care te face să îți dai seama cu greu că temele abordate sunt de fapt foarte serioase.  Astfel, autorul trece prin foarte multe probleme: sănătatea mentală, corupție, probleme de familie, probleme financiare, mentalitate, relații toxice, resocializare, etc. Nu intră foarte amănunțit în detalii, dar este interesant cum o persoană ”nebună” vede aceste lucruri.

E un must-read atât pentru persoanele ca mine, ce sunt interesate de cultura coreeană (și nu doar), cât și pentru cei ce vor să citească altceva, să încerce alt gen. Cartea nu e o bătaie de cap pentru că e ușor de citit, iar capitolele sunt scurte și concise.

” - Ca să îți poți uita vinile, trebuie să te prefaci că nu ști de ele.”
Îmi doresc să recitesc această nuvelă când voi ști mai multe despre cultura coreeană și, de ce nu, când voi fi în stare să o citesc în original, ca să surprind mai bine esența. Sunt de părere că ideea aceasta de scuze exagerate provine din mentalitatea coreenilor, mai ales după ultimul curs în care profesorul ne-a vorbit vreo douăzeci de minute despre scuze.

Titlul original este 사과는 질해요 (Saguaneun jalhaeyo), adică Scuzele sunt bune. M-a păcălit un pic pentru că 사과 înseamnă și măr, și nu înțelegeam de ce mărul ar fi bun, dar m-a ambiționat să citesc ca să aflu asocierea mărului cu scuzele. 

Și, cum autorul este din Gwangju (nu, acum nu mă gândesc la J hope), am făcut legătura dintre spitalul din carte cu Gonjiam, un spital de boli psihice din Gwangju, ce a fost părăsit datorită lipsurilor financiare. Autorul preia spitalul real și reinterpretează legenda urbană, creând o poveste excepțională. Pozele ce însoțesc acest articol înfățișează toate spitalul Gonjiam. Chiar și construcția spitalului din carte seamănă cu cel real (vedeți mai jos).



Măcar ne pricepem la scuze, la fel ca și multe alte cărți interesante, găsiți pe libris.ro.

Ca de obicei, vă aștept recomandările și părerile în comentarii!
 
Punctaj: