luni, 14 august 2017

Arizona Market de Kenneth R. Norton - Recenzie




Sinopsis:

…cei doi torţionari ai mei erau în prima linie, cu o cameră de filmat. Atmosfera era de coşmar. Apoi cineva a dat ordin câinilor să atace. Au filmat totul…

Arizona Market este locul în care se pot cumpăra de toate… Şi când spun „de toate”, vreau să spun chiar „de toate”. Aşa descrie Anika, o tânără din Republica Moldova, locul în care îşi începe „educaţia” de prostituată. Acesta este însă doar punctul de pornire al unui întreg lanţ de umilinţe din care încearcă să scape, indiferent de consecinţe.

O poveste reală, dintr-un jurnal, care ne introduce într-o lume cunoscută doar la suprafaţă, unde viaţa umană are un preţ bine stabilit între cumpărător şi vânzător.

Kenneth R. Norton s-a născut în Dublin în 1964, este de profesie sociolog şi urmăreşte cu atenţie fenomenul prostituţiei şi al traficului de carne vie. Fotograf amator şi de curând scriitor, trăieşte şi munceşte la Milano. Interesul lui pentru „sclavele sexului” a apărut odată cu citirea unui articol apărut într-un cotidian britanic.
După ani de cercetare asupra subiectului şi culegere de informaţii, întâlnirea întâmplătoare cu o fată din Republica Moldova, victimă a traficului uman, l-a îndemnat pe Kenneth R. Norton să scrie această poveste tulburătoare a unei prostituate care a trăit o astfel de experienţă traumatizantă.


Recenzie:

Poate trebuia de la bun început să citesc sinopsisul cu atenție. Nu aș fi renunțat la lecturarea acestei cărți, dar m-aș fi așteptat la cu totul altceva.

Cartea este jurnalul unei prostituate numite Anika. În prefață, autorul ne povestește cum a găsit jurnalul și cum a fost tradus de către un prieten de-al său rus. Nu pare nimic în neregulă, dar eu nu cred că jurnalul este autentic. 

În primul rând, pe spate, se precizează că autorul a urmărit fenomenul prostituţiei şi al traficului de carne vie. De asemenea, se întâlnește întâmplător cu acea fată care i-a dat jurnalul, după ani de studiu despre acest subiect. Să fie întâlnirea autorului cu acea fată pur întâmplătoare mi se pare puțin cam tras de păr. 

Alt lucru care mie mi s-a părut fictiv este povestea în sine. Aceasta se împarte în două părți: prima, în care Anika notează despre viața ei de la Chișinău, despre familia ei, lucruri obișnuite, și a doua, în care povestește viața ei ca prostituată. Partea a doua începe destul de realist, dar pe parcurs nu mai pare a fi realistă. Motivul pentru care spun asta e că Anika reușește să scape după un plan bine pus la punct și mult noroc. Mai mult, protagonista nu simte frică, ci o dorință arzătoare de a se răzbuna pe cei care au vândut-o și care i-au făcut ceva rău.  Totuși, descrierile vagi și narațiunea simplă fac trimitere la o poveste autentică.

Fictivă sau nu, este o carte bună de citit ca introducere în acest subiect sensibil. Prostituția este o problemă reală ce este ignorată de marea majoritate a populației. Cel mai grav este că autoritățile nu depun efort pentru a combate această problemă.

Eu încă nu m-am decis dacă jurnalul este autentic sau nu. Tind să cred că nu, deși anumite lucruri par a fi reale. Pe mine mai mult m-a convins Natașele (recenzie AICI), care dezbate același subiect ca Arizona Market, doar că mai pe larg.

Dacă ați citit cartea spuneți-mi în comentarii cum vi s-a părut. Sunt curioasă dacă sunt singura care are dubii.



Punctaj:


luni, 7 august 2017

Hotel Iris de Yoko Ogawa - Recenzie


Sinopsis:

Autoare a peste 20 de opere de fictiune, recompensata cu importante premii literare, tradusa in peste 20 de tari, scriitoarea Yoko Ogawa este o voce majora din literatura japoneza actuala. Romanul Hotel Iris poate fi interpretat ca o replica stralucita la Lolita lui Nabokov.
Ce au in comun un traducator taciturn, vaduv de mai bine de 20 de ani, care traieste izolat pe o insula, si o fata de 17 ani, frumoasa, ce isi ajuta mama sa administreze hotelul familiei din oraselul turistic de pe coasta? De ce se ascunde barbatul departe de forfota litoralului? Exista voci care spun ca sotia traducatorului nu a murit de moarte buna. Oare esarfa zdrentuita si cu pete de sange descoperita de Mari in casa lui a fost arma crimei? Si atunci, ce o atrage pe tanara la el? Pericolul - atat de ispititor pentru o adolescenta bruscata de o mama prea severa -, sau intuitia unei afinitati improbabile? In Hotel Iris, Yoko Ogawa construieste cu mana sigura panopticul obsedant al fantasmelor violente care se nasc in mintea celor condamnati la singuratate.

An aparitie: 2014
Autor: Yoko Ogawa
Categoria: Literatura contemporana
Editie: Necartonata
Editura: HUMANITAS
Format: 200X130
Nr. pagini: 192
Exemplar oferit de: libris.ro

Recenzie:

Hotel Iris  mi-a plăcut  mult. Poate pentru că anul acesta, când am fost la mare am stat la un hotel numit Iris, dar cel mai probabil pentru că e o carte ciudată  care m-a fascinat într-un fel sau altul.

Protagonista se numește Mari, o fată de 17 ani care a abandonat școala ca să lucreze la hotelul familiei. Trăiește într-un oraș mic, în zona litoralului, și singurul lucru pe care îl face e să o ajute pe mama ei la muncă. Mari e singurul personaj din carte ce are nume, deși la un moment dat apare o fată oarbă pe nume Iris. Viața ei se schimbă atunci când întâlnește un bărbat în vârstă de 60 și ceva de ani, față de care simte o atracție ciudată. 

Pe tot parcursul cărții nu e nici un detaliu care să ne indice un spațiu japonez. Nu sunt detalii despre mâncare, cultură sau locuri japoneze. Totuși, cred că se poate deduce orașul din carte după aspectul său și acea insulă F. Am încercat să găsesc insula F., dar nu am dat de nimic. Cu toate acestea, sunt două indicii cheie. Numele protagoniste, Mari. Am căutat numele pe Google și am aflat că acest nume are două proveniențe: europeană și japoneză. De asemenea, Iris era o străină, și, înafara faptului că vorbea engleză, puteau deduce originea ei după aspect. Nu avea aspect asiatic. Putem lua și strictețea  mamei drept indice spațial, se spune că în Asia părinții sunt foarte stricți. Autoarea este japoneză și tind să cred că spațiul din carte este Japonia, dar nu sunt date detalii pentru că povestea se vrea a fi universal valabilă. 

Scenele BDSM dintre Mari și traducător par scârboase la prima vedere. Înțelegând-o pe fată și fiind martori la viața ei de zi cu zi, ne dăm seama că Mari vrea să se răzbune pe ea însăși, dar într-un fel și pe mama ei. Mi-ar fi plăcut ca accentul să fi fost pus pe relația cu mama, consider că a fost legătura care a meritat cea mai multă atenție. 

Mă așteptam la mai mult suspans, poate chiar ceva thriller. În sinopsis se vorbește de o posibilă crimă, care reușește să te țină cât de cât în suspans, dar nu până la final. Lucrurile sunt clarificate direct, simplu, fără complicații și bătăi de cap.

Hotel Iris, deși e o carte ușoară și deloc voluminoasă, nu este pentru oricine. Nu toată lumea poate să digere conținutul cărții.  Fiind inspirată după Lolita, și cum mulți sunt scârbiți de acel roman, nu oricine ar putea să o citească. Eu nu am citit integral Lolita, deci, o posibilă comparație între Hotel Iris și Lolita ar fi degeaba.  Totuși, dacă ignorați romanța dintre traducător și Mari, puteți citi cartea pentru peisajul marin al cărții. 



Punctaj:


joi, 3 august 2017

Mini Book Haul

Nu mă așteptam deloc să mai cumpăr cărți, but here I am. Le-am comandat spontan pentru că mi le doream și erau la un preț ok.
Cum Natsuo Kirino e noua mea scriitoare preferată, mi se pare firesc să îi caut cărțile și să îmi achiziționez tot ce găsesc scris de ea. Mai am de cumpărat Cronica Zeiței și o să am toate cele 4 cărți apărute la noi semnate de Natsuo Kirino. Sper că apuc să le și citesc.
Arizona Market am luat-o pentru că abordează același subiect ca Natașele (recenzie AICI). Mi se pare interesant subiectul prostituție, mai ales într-o lume în care sexul e peste tot. Voi vorbi mai pe larg despre acest subiect în recenzia pe care o voi face acestei cărți.
După ce le citesc, revin, evident, cu recenzii.

here are my new besties

marți, 1 august 2017

nymphette_dark 99 de Cristina Nemerovschi - Recenzie




Sinopsis:

“Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”

Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa.

Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea.

Live fast, die young, bad girls do it well.


Recenzia volumului al doilea: AICI!
Recenzie:

Pe această carte am luat primul autograf de la Cristina Nemerovschi, la Bookfest-ul din 2014. Țin minte că eram atât de rușinoasă, încât, după ce am trecut de vreo trei ori prin fața standului Herg Benet, mama a preluat inițiativa și a mers la Cristina ca să îi ceară autograf pentru mine. Îmi era o jenă maximă atunci, dar a început să mă amuze întâmplarea odată cu trecerea timpului.

Prima dată când am citit nymphette eram clasa a 7-a. Eram metalistă, rebelă, speriată într-un fel de oamenii din jurul meu. Aveam 13 ani, la fel ca Vicky, poate de asta am înțeles-o atât de bine la vremea respectivă. Atunci îmi era frică să spun ceea ce gândesc sau să acționez în vreun fel. Eram opusul lui Vicky, dar mă atrăgea libertatea ei. Îmi doream să fiu ca ea. Nu, nu să fac sex, nu să mă droghez sau să beau, ci să fiu liberă așa cum e ea.



Recitind cartea, mi-am amintit de cum eram în acea perioadă. M-am bucurat că între timp am evoluat. Nu mai sunt un copil speriat de ceea ce e în jurul lui și incapabil să își exprime părerile. Atunci îmi era frică să ies la tablă sau să spun prezent!  când era cazul, dar deep  inside aspiram să fiu încrezătoare.

În nymphette_dark 99 suntem martori atât la drumul lui Vicky către casă. cât și la amintirile ei care au format-o ca om, ceea ce ajută cititorul să o înțeleagă și pe protagonistă, dar și mesajul pe care aceasta îl transmite. Fiecare personaj care îi apare în cale în drumul spre București simbolizează un tip uman existent în România contemporană. Cel care mi-a atras cel mai mult atenția este pocăitul de la sfârșit, care, în ciuda aparentei sale convingeri religioase, are inima plină de ură și îi cam face cu ochiul trupul tânăr al lui Vicky.

Multă lume spune că poți fi liber și inteligent fără să te droghezi sau să fii curvă la 13 ani. Eu cred că autoarea a creat-o astfel pe Vicky pentru ca mesajul cărții să fie mai ușor de transmis. Dacă protagonista ar fi stat în casă și ar fi colecționat timbre, remarcile ei despre libertate și lumea ce o înconjoară ar fi fost nule. Vicky nu ar mai fi Vicky fără aura aceea wild care o înconjoară, nici mesajul nu ar mai avea aceeași valoare.

Deși are un mesaj puternic, sunt unele pasaje la care leșini de râs. În toate cărțile Cristinei Nemerovschi este un umor negru spumos pe care ori îl adori, ori îl urăști. Mie îmi place la nebunie umorul negru, subtil, pentru că o glumă simplă poate face oricine.

Știu că am făcut o recenzie foarte subiectivă, dar nici nu aveam cum altfel. Mă leagă foarte multe trăiri de această carte și nu pot vorbi despre ea fără să mă raportez la cum eram eu atunci când am citit-o prima dată.  Recomand cartea celor care citesc genul  pe care îl citesc eu. Dacă vă plac cărțile întunecate, dar totuși realiste, o să adorați cartea. Cred că nymphette merge și ca introducere în literatura rebelă pentru cititorii obișnuiți cu povești mai soft.

Ne (re)citim data viitoare!


Punctaj:



luni, 31 iulie 2017

Grotesc de Natsuo Kirino - Recenzie




Sinopsis:

In Grotesc, Natsuo Kirino ne prezinta din nou o Japonie aproape necunoscuta. Aceasta este povestea a trei femei japoneze si legaturile dintre frumusete si cruzime, sex si violenta, uratenie si ambitie din vietile lor. Prostituate la Tokio, Yuriko si Kazue au fost ucise cu salbaticie, iar mortile lor lasa in urma o sumedenie de chestiuni nerezolvate precum si intrebarea de ce au sfarsit-o asa. Pe masura ce povestile lor ni se dezvaluie intr-o structura narativa ingenioasa mediata cu sange-rece de sora mai mare a lui Yuriko, suntem purtati in trecut in vremea cand erau toate trei elevele unei prestigioase scoli - unde soarta le era decisa de o ierarhie sociala stricta - si le urmarim destinele de-a lungul anilor, precum si lupta cu conventiile sociale rigide. Scotand la lumina cele mai ascunse sectoare ale societatii japoneze contemporane, Grotesc este pe de-o parte o analiza psihologica a psihicului feminin si pe de alta parte o lucrare clasica de fictiune noir. Este un roman surprinzator, o carte care confirma talentul scriitoricesc extraordinar al lui Natsuo Kirino.



Recenzie:

Nu înțeleg cum am putut să evit această carte timp de un an de zile doar datorită numărului mare de pagini. Serios, chiar nu înțeleg.

După ce mi-am dat seama că anime-urile, trendul kawaii și kpop-ul nu reprezintă adevărata cultură asiatică, am devenit fascinată de partea întunecată a Asiei. Natsuo Kirino este cea care mi-a deschis ochii în legătură cu acest subiect prin Insula Tokyo (vezi recenzia AICI). A urmat Han Kang cu Vegetariana (recenzie AICI), care mi-a schimbat total imaginea pe care o aveam în cap atunci când mă gândeam la Coreea. Idealul meu legat de aceste două țări a fost spulberat, și n-o să revină niciodată, mai ales după ce am citit Grotesc.

În acest roman, uciderea lui Yuriko și a lui Kazue sunt doar un prilej ca cititorul să pătrundă în partea nevăzută a Japoniei. Ca în Insula Tokyo, și aici este vorba despre rolul femeii în societatea japoneză, de aceea eroinele celor două romane semnate de Natsuo Kirino au foarte multe trăsături în comun, dar cea de bază este supraviețuirea. Kyoko trebuia să supraviețuiască pe o insulă pustie fiind singura femeie dintre naufragiați, Kazue, Yuriko și sora ei mai mare trebuiau să supraviețuiască într-o lume a bărbaților cu principii solide.  Toate trei văd lumea într-un anume fel și căile lor de supraviețuire diferă foarte mult. Kazue crede că învățătura și ambiția sunt tot ce îi trebuie pentru un viitor strălucit și sigur, dar viața o dezamăgește și sfârșește ducând o viață dublă: ziua angajată la o companie importantă, iar noaptea prostituată. Yuriko profită de frumusețea ei și alege să domine bărbații prin sex, iar sora ei mai mare se închide într-o lume plină de ură și insistă că nu are nevoie de nici un bărbat în viața ei.

Cartea, deși e groasă și te sperie, se citește foarte ușor, dar nu datorită conținutului, ci pentru că te prinde. M-a fascinat fiecare pagină și mă supăram foarte tare atunci când nu puteam citi. Narațiunea te poartă prin viețile tuturor, te duce în trecut, te readuce în prezent și te pune să faci legături, nu îți dă totul de-a gata cum fac unele cărți. Te pune să gândești, să reflectezi la anumite detalii. Si cel mai mișto lucru: vezi acțiunea prin ochii tuturor. Ai acces la jurnalele lui Kazue și al lui Yuriko, la povestea lui Zhang, presupusul criminal al celor două, la scrisorile lui Kijima, cel care a fost profesorul celor trei femei în liceu. După ce treci prin filtrul tuturor, poți spune că ai o viziune a ta asupra poveștii.

Partea mea preferată a fost perioada când cele trei erau la Liceul Q de fete, unul dintre cele mai bune din toată  Japonia. Aici apar contrastele sociale, grupurile de tot felul și lupta pe care o duci ca să te integrezi, dar și calea de supraviețuire despre care am vorbit mai sus. În timpul liceului începe cu adevărat viața celor trei, se conturează caracteristicile lor dar și viețile lor.  Imaginea Liceului Q de fete e total diferită față de stereotipul acela cu care ne-am obișnuit din anime: fuste scurte, culori vesele, fete frumoase cu forme perfecte și păr colorat, prietenii frumoase, etc. Citind Grotesc îți iei Adio! de la orice stereotip cunoscut din anime sau cultură pop.

Recomand cartea aceasta tuturor, mai ales celor care adoră Japonia, dar și cultura asiatică în general. Mi-ar plăcea ca astfel de cărți să fie citite de fanii anime sau de oamenii care au fixată în cap ideea că tot ce e legat de Japonia e drăguț, nonconformist, colorat și super mișto. Eu mă încadram în această categorie, dar cum sunt fascinată și de partea întunecată a lucrurilor, imaginea unei Japonii stereotipice nu a rezistat prea mult timp în capul meu. 

Natsuo Kirino este noua mea autoare preferată, m-a făcut să îndrăgesc literatura niponă și să văd că ceea ce idealizam are și o altă parte. Mi-am comandat Afară, roman scris tot de ea și sunt foarte nerăbdătoare să îl citesc. De asemenea, sunt mega curioasă în legătură cu literatura chineză. Doar am spus că anul acesta vreau să citesc mai mult literatură asiatică. 


Punctaj:


sâmbătă, 29 iulie 2017

Girls Group Book Tag



Annyeonghaseyo, everyone! După atâta pauză, cred că e timpul să revin pe blog. Nu pot spune că am făcut ceva constructiv în acest timp, dar sunt gata să mă reapuc de blog. Astăzi fac un book tag, probabil unul neinspirat, dar am această idee de mult și nu am mai văzut-o în România. Să începem!

1. BLACKPINK - As If It's Your Last (마지막처럼): Dacă ai mai putea să citești doar o singură carte pentru tot restul vieții, care ar fi aceea?
Oscilez între Mein Kampf și Flori în păr de Iulia Ioniță.

2. TWICE - TT: O carte care te-a întristat foarte mult.
Cum în ultimul timp nu prea am citit cărți triste, numesc Păpușile de Cristina Nemerovschi.

3. Orange Caramel - My Copycat: Numește o carte copiată după o altă carte.
Sinceră să fiu, pot spune că stau departe de copycat-uri în general. Totuși, sunt multe clișee pe care le-am mai întâlnit pe parcursul timpului.




4. Hyoyeon - Wannabe: O carte care se vrea a fi ceva, dar nu este.
Viața mea printre miliardarii ruși. Se vrea a fi o carte bine informată despre Rusia și oamenii bogați ai Rusiei, dar este doar lemn irosit degeaba. 

5. AOA - Heart Attack: Numește o carte care ți-a dat palpitații.
Toată trilogia Half Bad, dar și multe alte cărți pe care nu mi le amintesc acum.

6. APink - No No No: O carte pe care ai încercat să o citești, dar ai renunțat.
Am fost de multe ori în situația asta, dar o carte care m-a călcat pe nervi și pe care am încercat să o citesc anul acesta este Moartea lui Bunny Munro de Nick Cave. O să-i mai dau o șansă pentru că are și idei bune.



7. SNSD - Paparazzi: O carte populară pe care ai citit-o și care merită toată atenție de care se bucură.
Jocurile Foamei.  E un fantasy foarte inteligent.



Acesta a fost tag-ul, cu întrebări inspirate după melodiile grupurile feminine pe care le apreciez foarte mult. Știu că lipsesc 4minute, 2ne1, Red Velvet, Fiestar, I.O.I și multe altele, dar mai am idei de tag-uri și acesta va avea și o continuare. Ne citim data viitoare!

miercuri, 28 iunie 2017

Panica de Lauren Oliver - Recenzie



An aparitie: 2016
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Young Adult
Editie: Necartonata
Editura: NEMIRA
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 368
Cartea poate fi găsită: AICI

Sinopsis:
Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium.
Intr-un oras micut, jocul Panica e singurul care le da tinerilor sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase.
Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut.
Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt imense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina.
Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Dodge jocul aduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.


Recenzie:

Întotdeauna există un drum înainte sau înapoi, nu trebuie să îți fie teamă.

Dacă în Decizie Mortală aveam o problemă cu faptul că personajele pierd toate ocaziile de a surprinde cititorul, citind Panica am simțit că personajele își creează singure oportunități pentru a surprinde și a-și depăși condițiile.


Mediul din roman e un orășel micuț - Carp - unde comunitatea este restrânsă. Locuitorii orașului parcă trăiesc în propria lor lume, plictisiți de micuțul oraș care nu le dă prea multe posibilități, Poate așa a apărut jocul Panica, din lipsă de ocupație.

Personajele au la bază niște stereotipuri, dar pe parcurs sunt depășite. Se încadrează în anumite clișee, care se diminuează, personajele având parte de o evoluție ce îi scoate din zona de clișeu.

Cartea aduce un pic cu Jocurile Foamei, puțin și cu Nerve într-un fel. Dacă în Jocurile Foamei jucai din obligație, iar în Nerve din lăcomia pentru bunuri materiale și atenție, în Panica jucai pentru că erai sufocat de ceea ce e în jurul tău, pentru că voiai o viață mai bună, să te depășești pe tine și să demonstrezi că ești cel mai bun.

Totuși, acțiunea nu e centrată pe joc, ci pe viețile protagoniștilor. De fapt, pot spune că jocul Panica e doar un pretext creat pentru a fi mai vizibilă evoluția acțiunii și a personajelor. Portretul colectiv al populației din Carp e conturat bine, și poți să îți faci o idee despre cum e viața într-un oraș mic și sufocant.

Deși narațiunea e obiectivă, sentimentele și gândurile personajelor sunt din abundență, iar cititorului îi este mai ușor să înțeleagă mentalitatea oamenilor din roman.

Mie nu mi s-a părut un Young Adult clasic, nu e deloc superficial și pot spune că m-am regăsit în anumite lucruri. Nu apar elemente fantastice, nu te ține în suspans, e plăcut de citit și destul de ușor.

Ca să fiu sinceră, mă așteptam la ceva mult mai multilateral. Poate o conspirație sau ceva în care elita mondială să fie implicată. Panica e un roman simplu, dar are ceva complex și frumos în simplitatea sa.

Îl recomand oricui pentru că, eu una, nu am găsit ceva care să nu îmi placă. Totul e on point, ca să zic așa. Stilul autoarei îmi place foarte mult și aș vrea să citesc și Delirium pentru că sunt foarte curioasă în privința acestei serii.


Exemplar oferit de:





Punctaj:



luni, 19 iunie 2017

Vegetariana de Han Kang - Recenzie




Sinopsis:

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.



Recenzie:

E prima carte din literatura coreeană pe care o citesc. E cartea pe care voiam să o citesc doar pentru că autoarea este din Gwangju. Nu mă așteptam la ceva din partea acestui roman, dar curiozitatea m-am motivat să îl citesc. Mulțumesc, Alexandra, pentru carte!

Mi se pare super tare că, fiind un roman coreean, am putut să îmi imaginez personajele ca vedetele mele k-pop preferate. Pentru mine, Yeong-hye este Dara, nu am putut să mi-o închipui altfel. Până și individa de pe copertă aduce un pic cu ea. 


Scânteia care aprinde flacăra în romanul Vegetariana este alegerea lui Yeong-hye de a fi vegetariană, un lucru simplu ce pare normal în zilele noastre. Noul său regim alimentar îi tulbură căsnicia și relațiile cu familia ei. Aceasta dă vina pe un vis care nu o lasă în pace. Visele acesteia ne sunt prezentate într-un mod întunecat, crud, care reușesc să  sfâșie cititorul. Citind pasajele acestea, în mintea mea era format tabloul întunecat descris de autoare.  Visele ei sunt doar un început de boală psihică, pe parcurs e evident acest lucru, dar familia ei a contribuit la agravarea acesteia. Yeong-hye nefiind înțeleasă de nimeni și abuzată de rudele și soțul ei în repetate rânduri, se închide în sine, lăsând coșmarurile să pună stăpânire mai întâi pe psihicul ei, apoi pe întregul trup.

Cartea e împărțită în trei părți. În prima parte, Vegetariana, întâmplările sunt narate de Cheong, soțul protagonistei. Aici aflăm detalii despre viața de cuplu a celor doi, care este banală și deloc nelalocul ei. Cheong este deranjat de regimul alimentar al lui Yeong-hye, iar din această cauză apelează la familia ei, care înrăutățește și mai mult situația. Cum am spus și mai sus, ne sunt prezentate visele lui Yeong-hye, povestite de ea însăși. Aflăm ce se întâmplă în mintea ei și începem să o înțelegem, să rezonăm cât de cât cu ce simte, ba chiar să-i blamăm pe cei din jurul ei pentru atitudinea lor față de Yeong-hye. Deși personajele trăiesc într-o lume modernă, femeia se lovește de prejudecăți și mentalități învechite. Cred că orice om pățește acest lucru în ziua de azi. 




Partea a doua și a treia sunt narate obiectiv, dar există o figură centrală care trece prin filtrul minții sale povestea lui Yeong-hye. În partea a doua, Pata mongolă, figura este cumnatul protagonistei, iar în a treia, Copaci în flăcări este In-hye, sora lui Yeong-hye. Cea mai interesantă mi s-a părut a treia, pentru că sunt dezvăluite mai multe lucruri despre trecutul celor două surori și a familiei lor și modul cum acesta le-a influențat viața. Cred că pentru rolul lui In-hye ar merge Hyoyeon din SNSD, sau cel puțin în mintea mea merge.


Dacă sunteți fani k-pop sau vă place Asia în general, trebuie să citiți această carte pentru că aflați lucruri noi despre mentalitatea oamenilor de acolo, pe scurt despre cultura coreeană în general. Am aflat lucruri ce mi-au picat greu și detalii care m-au făcut să mă gândesc serios dacă mai vreau să mă mărit cu oricine din Asia. 

Per total chiar e o carte ce merită citită. Mi-a fost greu să fac o recenzie cât de cât obiectivă pentru că ador Coreea de Sud și nu am vrut să vorbesc prea mult despre k-pop. Pot spune despre Vegetariana că este the real k-culture și că mi-a deschis puțin ochii în legătura cu ceva ce idealizam.


Punctaj:



vineri, 2 iunie 2017

Bookfest 2017/ Long time no see/ #bookhaul



A trecut o bună perioadă de timp de când eu nu am mai postat, dar totul va reveni la normal pentru că mai am foarte puțin și intru în vacanță. Am multe planuri pentru această vară, dar voi vorbi pe larg despre asta în altă postare cât de curând. 

De data aceasta nu a mai fost nebunie ca anul trecut, de fapt nici nu prea intenționam să merg. Nu mi-am mai cumpărat 20 de cărți, nu am mai mers cu BFF (pentru că BFF e error 404), pe scurt a fost foarte diferit față de data trecută. Anul acesta am fost singură, mi-am cumpărat foarte puține cărți pentru că tentația de a lua ORICE s-a diminuat și, lucrul de care sunt cel mai mândră, mi-am îngropat toată jena și frica. Am făcut lucruri pe care nu credeam că le voi face. Adică, pe bune, când stăteam la coadă la Corint am intrat în vorbă cu doamna din fața mea despre Coreea de Nord. Eu care abia aveam curaj să întreb vânzătoarea dintr-un magazin cât costă ceva. Am vorbit la evenimentul Cristinei Boncea, asta, evident, până m-am blocat, și am avut curaj să vorbesc cu oameni noi. Eu care muream de frică atunci când trebuia să întâlnesc pe cineva nou. Mi-am depășit limitele prostești și sunt foarte mândră de mine pentru asta.

Bookfest 2017 a început la Librex, unde m-am simțit super bine. Mi-am luat cu autograf volumul 2 din Seria Nemuritor, primul volum din Eria, Percepții Inconștiente, In Tempora și Proiectul Zero. Abia aștept să le citesc pentru că sunt curioasă dacă îmi vor plăcea sau nu. M-am revăzut cu oameni pe care îi știam deja și am întâlnit persoane noi și mișto. Mi-au plăcut foarte mult cadourile din pungă, zău că e o idee super mișto de a face oamenii să se simtă bine.

Mi-am luat prima mea manga, primul volum din Tokyo Ghoul pe care deja l-am citit și pot spune că mi-a plăcut mai mult decât anime-ul. Intenționam să cumpăr și următoarele două volume, dar nu eram sigură că ar fi fost o investiție bună. Acum că am citit sunt sigură că merită și restul seriei.

Restul sunt cărți pe subiecte ce mă interesează foarte mult în momentul de față, adică politică și istorie. Voi vorbi mai pe larg despre ele, evident, în recenzii. Consider realitatea o sursă bogată de inspirație de care vreau să profit din plin. Hiroshima Joe e ficțiune, habar n-am despre ce e vorba, dar după titlu și după ce am răsfoit câteva pagini mi-am dat seama că e un fel de historical fiction. Și ultima, adică Gramatica limbii italiene nu e cumpărată pentru că m-ar interesa limba, ci pur și simplu din seria #vixxmademebuyit, o să aflați pe parcurs despre ce vorbesc. :)

În final, îmi pare rău că articolul nu e încărcat cu poze, dar s-a întâmplat ceva neprevăzut și nu am fost pregătită pentru asta. A fost o experiență foarte mișto, poate chiar cea mai mișto din ultimul timp. Mi-am demonstrat mie că a meritat tot efortul depus pentru a mă schimba în bine. Sper ca în viitorul apropiat țara invitată să fie Coreea de Sud, pentru că aș muri dacă așa ceva s-ar întâmpla.
Ne citim data viitoare!





miercuri, 26 aprilie 2017

Decizie Mortală de Melvin Burgess - Recenzie



Orasul fierbe, miscarile de strada zguduie administratia, o grupare de radicali numiti Fanatici ameninta sa porneasca o revolutie, iar tinerii sunt cuceriti de un nou drog: Moartea. Este decorul in care Melvin Burgess plaseaza povestea captivanta a romanului sau. Deziluzionat, Adam, un adolescent din Manchester, nu mai vede decat o solutie: Moartea, care ii va oferi o sapatamana de extaz total, apoi o moarte rapida. Ce decizie va lua tanarul, pus in fata unei existente care nu il multumeste? Si, oricare va fi aceasta, va accepta Adam sa plateasca pretul suprem?

An aparitie: 06.05.2015
Categoria: Carti thriller
Colectie: Biblioteca RAO
Editura: RAO
Nr. pagini: 320
Traducator: Ofelia Al-Gareeb
Carte oferită de: libris.ro



Can you see it?
The worst is over
The monsters in my head are scared of love
Fallen people, listen up!
It's never too late to change our luck

Make it out tonight
It's a revolution

(CL x Diplo - Revolution)

Recenzie:

Sunt fascinată de ideea de revoluție. Până acum nu am găsit o carte în care o revoluție să se termine nasol, dar nu e problemă, pentru că o voi scrie eu, deja îmi vin super idei.

Decizie Mortală este clar un roman pentru adolescenți. Accentul nu este pus pe problemele politico-economice, ci pe dramele tinerilor care erau într-un fel alimentate de un mediu dur. Cadrul în care se întâmplă acțiunea este simplu: oameni nemulțumiți de situația lor, oameni bogați ce devin din ce în ce mai bogați, guverne autoritare, companii multinaționale toxice. Apare ideea de ocultă mondială, doar că e simplificată mult pentru a fi înțeleasă cu ușurință de către cititor. În carte se întâmplă cam ce e acum, doar că dus la extrem pentru a da o notă de gravitate asupra situației.

Din nefericire, autorul nu are personaje pe care să le iubești, nici personajele pozitive nu reușesc să impresioneze.  Toate sunt încadrate în stereotipuri. Lizzie -personajul principal feminin- se încadrează perfect în tipologia adolescentei care e la prima dragoste și care încearcă ceva ce nu duce nicăieri, nici nu mi-a fost milă de ea. Absolut toate personajele din carte pot fi încadrate într-un anumit tipar, ceea ce face romanul puțin plictisitor, pentru că, deși au ocazia de a surprinde, personajele aleg să fie clișee mergătoare în continuare. Singurul care mi-a plăcut a fost Jess, fratele protagonistului, care a reușit să îmi atragă atenția, dar asta doar la sfârșit.

Pe Goodreads multă lume spune că e o carte extrem de violentă. Mie mi s-a părut că violența din carte a fost ceva natural, pentru că nu putea dispărea acest element dintr-un context ce se vrea a fi distopic. E o violență soft, ce pe mine nu prea m-a impresionat, dar am și văzut multe lucruri dure.

Finalul e destul de previzibil. Fiind o carte ce vrea să dea speranță tinerilor, nu are un final foarte impresionant. Se termină exact cum crezi că se termină, dar într-un alt mod.

Revenind la ideea de revoluție, autorul reliefează foarte bine o trăsătură general valabilă a omului modern. Nepăsarea ce are consecințe extreme. Omul ce realizează că totul e greșit atunci când e prea târziu.

Făcând abstracție de anumite lucruri, per total e o carte cu un mesaj puternic ce este înțeles de orice cititor datorită stilului simplist în care este scrisă. Nu te încarcă negativ, dar te face să te gândești un pic la societate. Mi-ar fi plăcut să fi avut mai mult parte de politică și elemente Big Brother decât de adolescenți tembeli cu vieți trase la indigo. Eu apreciez mai mult cărțile ce transmit într-un mod violent realitatea decât fantasy-uri ce o fac într-un mod ușor. Mi-ar fi plăcut mult să o fi citit în clasa a șaptea, când eram la început de drum cu cărțile de genul. Recomand cartea tuturor, în special celor care vor să citească un Young adult ceva mai altfel.

Cartea o găsiți: AICI ♥


Punctaj:






luni, 17 aprilie 2017

Glamorama de Bret Easton Ellis - Recenzie ♥♥



Sinopsis:

Romanul lui Bret Easton Ellis nu neglijeaza nici unul din „condimentele” cu care autorul si-a obisnuit cititorii. Plasata in lumea modei si a glamour-ului sau gaunos, cartea infatiseaza, cu sarcasm si umor, o situatie cu iz de fantezie suprarealista: citeva modele din lumea sic a modei internationale se convertesc la terorism si pun la cale o mare conspiratie. Debusolare, lipsa de sens, sex, crime si atentate, toate sint ingrediente necesare ale unei istorii a carei semnificatie se dezvaluie pe nesimtite, pe masura ce naratiunea avanseaza. Povestea are un ritm si o evolutie ce fac din personajul narator, Victor Ward/Johnson, un soi de picaro alert de sfirsit de mileniu, implicat intr-o aventura incredibila, care poarta amprenta asa-numitei epoci MTV contemporane.

Recenzie:

There's a lot of pretty, pretty ones
That want to get you high
But all the pretty, pretty ones
Will leave you low and blow your mind

(Marilyn Manson - Dope Show)

După ce am terminat-o, am căutat pe internet explicații. Am găsit recenzii inutile din 1999, discuții pe forumuri vechi,interviuri cu autorul, dar nu ce căutam. După 3 zile mi-am spus că e mai bine să am o teorie a mea, decât să fac o ciorbă din ce spun oamenii de pe  internet.
Dacă fac abstracție de elementele ce mi-au făcut creierii omletă, pot spune că ador la nebunie cartea. Are tot ce caut la un roman: sânge, droguri, sex, cadavre, personaje cu un stil de viață mizerabil, vedete, imagini din spatele cortinei, Glamour, designeri și țoale scumpe, modă, dar și elemente ce reflectă realitatea.  Glamorama e o carte dură, dar nici realitatea nu se lasă mai prejos.

Cu cât arăți mai bine, cu atât vezi mai multe

După asta se ghidează protagonistul. Victor Ward/Johnson este model, vrea să joace în Flatliners II și este atât de prost, încât teroriștii aceia cred că l-au luat cu ei pentru că au văzut că e prost de bubuie. Nu mi-a plăcut DELOC de Victor, dar am simțit o oarecare milă pentru el. Nu e complex sau elegant cum e Patrick Bateman din American Psycho (recenzie AICI). Nu are țeluri prea mărețe în viață, duce un trai mizerabil, profită de iubita lui, Chloe Byrnes, care este fotomodel de mare succes. Frecventează aceleași cercuri cu vedete de top, apare pe coperțile revistelor, dar toate acestea degeaba pentru că e târât într-o conspirație ciudată și nimic nu îl poate salva. Despre asta e vorba, până la urmă: despre lucrurile care te pot salva, dar nu o fac și pe deasupra te mai și distrug. Victor nu pare a fi conștient că își distruge viața, iar când o face e mult prea târziu.

Din păcate, nu am înțeles tot din această carte. Multe elemente au rol pur simbolic și rămâne la alegerea cititorului ce vor să însemne. Eu am găsit o semnificație proprie a cărții, pentru că aș fi intrat la nebuni dacă mai pierdeam timpul pe internet căutând explicații. Ca în American Psycho, ne este arătată o lume de care suntem fascinați, dar care este în realitate o lume toxică. Un fel de rahat învelit în aur. Cartea aceasta mi-a întărit ideea că lumea învelită în sclipici și Glamour a vedetelor nu e altceva decât o industrie ce își bate joc de oameni: atât de artiști/modele/actori/etc pentru că sunt supuși unor munci grele și unor standarde ridicate doar pentru a produce bani, cât și de omul de rând pentru că este spălat pe creier și îi sunt impuse standarde inumane de frumusețe și nu doar. Totul din cauza banilor.

Ellis a spus că asemănarea dintre modă și terorism este tirania. Poate că industria modei este tiranică. Te face să îți dorești lucruri pe care nu ți le poți permite, să îți dorești să fii altfel decât ești pentru a atinge anumite standarde, să îți distrugi sănătatea ca să arăți bine, să îți formezi o imagine greșită despre frumusețe, pentru că tu vezi cât de bine arată modelele de la prezentările Chanel sau Calvin Klein și intri în depresie pentru că tu nu arăți ca ele, dar uiți că tot ce vezi e doar o imagine pentru a vinde ceva. S-a vorbit mult pe tema modelelor super skinny din industria modei, despre exploatarea umană și tot tacâmul.  În Glamorama se reliefează foarte frumos trecerea de la artă (ceea ce consider că ar trebui să fie moda) la o industrie oarecare.

Îmi place că apare și ideea de Ocultă Mondială. Nu chiar Illuminati sau masonerie, ci principiul acela de  grup ce poată să influențeze demersul lucrurilor, cu membri atât de bogați, încât își permit să facă orice vor cu lumea. Din primul moment când au apărut camerele de filmat mi-am dat seama ce simbolizează. Diferiți oameni pe Goodreads sunt de părere că autorul parodiază producerea unui film thriller de doi bani, dar sunt sigură că se face referire la acei oameni care au o putere majoră. Poate nu, dar cum am zis că prefer teoria mea, îmi place să cred asta.

El mi-a zis că trebuie să îi arăți lumii anumite lucruri și că arătându-i lumii așa ceva, o înveți ce vrei tu...

Terorismul este o tehnică de manipulare. Bagi frica în populație ca apoi să își vândă libertatea pentru o falsă siguranță. În această carte nu este un terorism propriu zis, ci unul simbolic, dar te face să îți pui întrebări despre ceea ce vezi la televizor și ceea ce crezi că e adevărul în cea mai pură stare. Conspirația pusă la cale de modelele convertite la terorism se sfârșește nasol pentru ele, dar oamenii de la Putere au ceva de câștigat din toată treaba asta. În timp ce modelele teroriste  mor în chinuri groaznice sau în condiții suspecte, politicienii și oamenii de sus implicați sunt bine mersi și se aleg cu mai mult.

Trebuie să vă spun că îmi apare numele în carte și sunt foarte bucuroasă din cauza aceasta.  Prima dată e o anume Katrina Svenson, iar la 13 pagini distanță e cu C:  Catrina Skepper. Am mai văzut și numele Katrine. Pot spune că autorului îi place acest nume. ☺


Glamorama este o satiră crudă, extrem de violentă, care parodiază extrem de bine făcăturile și problemele lumii contemporane. Deși scrisă în anii 90, este actuală și nu cred că va expira vreodată.  Consider că anumite lucruri s-au pierdut la traducere, de aceea o voi reciti în original pentru a înțelege mai bine conținutul. O recomand persoanelor care citesc cam ce citesc și eu, dar și celor care vor să încerce ceva hardcore.

Dacă ați citit cartea sau o citiți în momentul de față, mi-ar face o deosebită plăcere să îmi împărtășiți părerile voastre!



Punctaj:



Ceea ce nu știi contează cel mai mult.




BOOM!


luni, 27 martie 2017

Book Haul (mai mult primite cadou)



Am strâns ceva cărți în ultima vreme, mai mult primite, pe care abia aștept să vi le prezint!

Trei dintre ele, anume Vegetariana (pe care mi-o doream enorm), Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată și Ferma Animalelor, le-am primit de la fosta mea prietena. Vegetariana am vrut să o citesc mai mult datorită faptului că autoarea e din Coreea, mai precis din orașul Gwangju, locul de unde provine Hoseok din BTS (orașul acesta e my future city într-un fel). Sunt super curioasă în legătură cu literatura coreeană pentru că nu am citit nimic coreean. Again, nu cred că Drumul către libertate de Yeonmi Park se pune. Am zis și în recenzia cărții Insula Tokyo de Natsuo Kirino  de ce. Am căutat mai demult cărți ce aparțin literaturii coreene, dar tot ce am găsit au fost povești cu prințese, regate și chestii istorice. Cred și sper că acest roman este pe placul meu.
Poate știți de lista făcută de mine luna trecută, adică aceasta, unde am enumerat titluri ce mi se par interesante și pe care ar cam trebui să le citesc. Am spus, printre ultimele, că aș vrea să citesc Ferma Animalelor. La ora de engleză ni s-a spus ceva foarte vag despre această carte și despre 1984, dar mie mi-a fost suficient ca să le dau o șansă. Știu că în Ferma Animalelor e ceva satiră legată de comunism cu animale în loc de oameni, dar nimic mai mult.
Și a treia este Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, cel mai nou roman scris de Cristina Nemerovschi. Acest roman are parte de foarte multă apreciere și vreau să îl citesc ca să pot spune că îl apreciez și eu. Cristina se numără printre scriitorii mei preferați și toate cărțile ei îmi plac pentru că spun adevărul într-un mod dur.

Fetele de Emma Cline am primit-o de la tatăl meu. Nu am vrut neapărat să o citesc, dar mi-a făcut mult timp cu ochiul. Era pretutindeni, așa că nu am mai rezistat. Îi mulțumesc tatălui mei că mi-a luat-o și sper să o citesc. Cartea e despre niște adolescente care intră într-un fel de cult dubios condus de Charles Manson. E bazată pe fapte reale și mă aștept să aibă scene grafice la greu dacă tot e cu un criminal în serie.

Kempeitai - Gestapoul Japonez mi-am cumpărat-o eu de 8 martie. Sinceră să fiu, cumpăr multe cărți de la Meteor Publishing, dar nu ca să le citesc, ci pur și simplu pentru că îmi plac și mă simt bine când le văd în bibliotecă. Intenționez să citesc această carte pentru că doar dintr-o simplă răsfoială am aflat lucruri interesante despre istoria Japoniei. Poate o să mă și inspire...


În concluzie, mă bucur mult că am primit cărți și sunt nerăbdătoare să le citesc. Momentan sunt la Glamorama de Ellis, care îmi adâncește starea de confuzie cu fiecare pagină. Și, cu toate că nu aparțin domeniului literar, mi-am cumpărat țoale mișto, încălțăminte, agende și am primit oje, deși am rărit considerabil nail art-ul în viața mea.

Update: Deși nu e în poză, am mai primit între timp și Sufocare de Chuck Palahniuk. Le mulțumesc tuturor pentru cadouri și sunt nerăbdătoare să le citesc și să le fac recenzie cărților primite!

Ne recitim data viitoare!



luni, 13 martie 2017

Insula Tokyo de Natsuo Kirino - Recenzie



Sinopsis:

Roman distins in anul aparitiei cu Premiul Junichiro Tanizaki si ecranizat, in 2010, in regia lui Makoto Shinozaki, intr-o productie cu actrita Tae Kimura in rolul principal
Citeva zeci de naufragiati japonezi isi gasesc pe rind refugiul pe o insula din largul Filipinelor. Kiyoko, singura femeie din tot grupul, ajunge acolo printre primii, alaturi de sotul ei, care dispare insa curind. Aflata la mijlocul vietii, Kiyoko devine obiectul dorintelor tuturor celorlalti naufragiati si isi intra repede in rolul de femeie fatala: pe rind, fiecare sot (obtinut prin tragere la sorti!) isi gaseste moartea in conditii misterioase.
Pe insula apare si un al doilea grup de naufragiati, al chinezilor, care se dovedesc a fi foarte practici si inventivi, ajungind sa-si creeze din resturile de pe insula un sistem de supravietuire ingenios, in timp ce japonezii isi risipesc energia cu obiecte artizanale decorate fantezist si cu alte lucruri la fel de fara rost.
In scurt timp, cele doua clanuri incep sa nu se mai inteleaga; nu e greu de priceput ca rivalitatile lor nu sint doar economice…
In aceasta alegorie à la Daniel Defoe, Natsuo Kirino urmareste cu exactitate aproape mecanica raporturile de forte ce se nasc intr-o comunitate inchisa; ea reuseste sa jongleze admirabil cu umorul si cruzimea, fara sa piarda din vedere tema principala a romanului: locul femeii japoneze in contemporaneitate.


Recenzie:

Cartea seamănă mult cu jocul Sims 2: Castaway, pe care l-am jucat pe PSP când eram mai mică. Jocul are o poveste asemănătoare cu romanul lui Natsuo Kirino, întrucât în joc naufragiezi alături de alți oameni pe o insulă pustie și trebuie să folosești toate resursele de care dispune insula pentru a supraviețui. Inclusiv insula din carte, locurile și elementele naturii mi le-am imaginat cum erau în joc.
Acesta e primul roman asiatic pe care l-am citit. Nu cred că Drumul către libertate de Yeonmi Park (vezi recenzia AICI) se poate pune pentru că e non fiction, cartea a scris-o în colaborare cu o scriitoare americancă și a fost publicat la o editură din state. Dar dacă se pune, zic că Insula Tokyo e primul roman japonez pe care l-am citit.
Romanul acesta a fost o introducere deosebită în literatura ce nu aparține culturii cu care sunt obișnuită. E subțirel, aparent ușor, dar odată citit nu mai e atât de comod. Autoarea creează profiluri psihologice personajelor, atât înainte de naufragiat cât și după. Aflând detalii despre viața personajelor din lumea civilizată ce pot părea nesemnificative, realizăm schimbarea și motivația oamenilor odată ajunși pe Insula Tokyo.
Oamenii de pe insulă erau împărțiți în două: japonezii, cei din Tokyo, și chinezii care trăiau pe cealaltă parte a insulei, numită Hong Kong. Putem observa și diferența dintre cele două popoare: japonezii își investesc energia și resursele în obiecte de artizanat inutile, în timp ce chinezii găsesc noi căi de supraviețuire. Despre acest detaliu nu o să comentez prea mult, pentru că nu am cunoscut nici japonezi, nici chinezi, ca să știu cum sunt fiecare.
Ideea de bază nu cred că s-a intenționat să fie rolul femeii în societatea japoneză, ci ce-ar fi dacă omul ar fi scos din civilizație, deoarece contrastul dintre lumea sălbatică și lumea creată de oameni este mult mai vizibil decât frământările personajului principal feminin, Kyoko. În anumite pasaje aceste lucruri s-au completat una pe cealaltă. Kyoko, fiind singura femeie de pe insulă, deși era îmbătrânită, trezea instinctele primare de reproducere ale locuitorilor de sex masculin.
Știu, de prin diferite surse, că e nașpa să fi femeie în Japonia (ceea ce mă face să cred că Venus Angelic chiar e o tută) pentru că rolul femeii e undeva sub orice scară socială. Nu sunt cu femeile ca arabii, dar nici ca noi europenii. Kyoko, dacă ar fi fost european version, ar fi condus insula. Deși era în vârstă, nu era ca o mamă pentru cei tineri, ci ca o prostituată. Putea să conducă insula, să îi domine pe ceilalți să îi pună pe bărbați să danseze după cum cânta ea, dar, chiar dacă era pe o insulă pustie, tot societate japoneză era și locuitorii săi aveau o anumită mentalitate pe care eu nu o înțeleg. Și cred că o astfel de cultură e în întreaga Asia, nu doar în Japonia.
Mințile oamenilor de pe insulă încep să se altereze. Spre sfârșit nimeni nu mai era lucid. Începeau să imite construcții și diferite lucruri din orașele lor, voiau să le crească blană, se îmbolnăvesc, unii se sinucid, alții mor în condiții suspecte, dar motivul de bază era nebunia cauzată de ruptura ce s-a creat între ei și lumea civilizată. Chiar cred că acest lucru afectează enorm mintea unui om dintr-o societate modernă, întrucât chiar atunci când e o pană de curent dăm semne de nebunie. Suntem dependenți de societate și de lucruri moderne. Dacă ar dispărea brusc toată tehnologia, ne-ar lua mult timp ca să revenim la mama natură. Probabil că acest lucru ar stârni sinucideri în masă sau o nebunie acută mortală. Personajele lui Natsuo Kirino se resemnează, deși în adâncul lor își doresc să revină înapoi acasă, astfel, după ani de naufragiu încearcă să creeze pe insulă o lume asemănătoare cu cea din care vin. Mai mulți locuitori încearcă pe parcurs acest lucru, dar abia la final reușesc cât de cât.
În concluzie, romanul Insula Tokyo nu e doar despre mentalitatea japonezilor în privința femeii, ci despre reîntoarcerea omului la o lume primitivă unde este lipsit de confort și de toate lucrurile ce caracterizează societatea contemporană, iar pentru acest lucru își face toți banii.
Probabil că am mai menționat pe blog că am în bibliotecă romanul Grotesc, tot al lui Natsuo, dar fiind ceva nou și foarte voluminos, mi-a lipsit curajul să mă apuc de el. Acum că am citit Insula Tokyo, sunt sigură că și Grotesc îmi va plăcea, până atunci încerc să termin de citit Glamorama.

Până data viitoare, dacă vreți să citiți povestea mea și a cărților, vă invit AICI! ♥


Punctaj:

vineri, 10 martie 2017

Cum m-am apucat de citit?!


Cum acest lucru e mult prea interesant pentru a fi lăsat baltă, răspund provocării date de Libris.ro. Aceasta este povestea mea, pe care nu credeam că o voi spune vreodată.

P.S: Pentru cei ce nu știu, Libris este o librărie online, unde  găsești cărți noi și, preferatele mele, cărți de beletristică, dar și cărți de orice fel vă interesează, totul la super reduceri!


Cărțile în viața mea au apărut prin școala primară, când eram silită să citesc tot felul de povești cu țărani care mie îmi displăceau profund. Din această cauză, m-am îndepărtat de citit, considerând acest obicei ceva ce eu nu voi face niciodată.
Totuși, aveam o oarecare fascinație față de cărți, dar mama nu îmi cumpăra niciuna pentru că știa că nu citesc. Ea mă forța în continuare să citesc bibliografia școlară, iar eu, mai mult din ambiție, nu doream să îi fac pe plac.
Bunicii îmi cumpărau multe cărți pentru copii. De ziua mea, de Crăciun sau la orice ocazie primeam cărți. Am avut multe tentative de a le citi, uneori și reușeam, dar nu mult.
Pe ascuns, pentru că eram rebelă și nu voiam să îi dau satisfacție mamei, citeam. Am citit Mica Prințesă; o poveste din volumul Povești cu zâne (pe care inclusiv acum o mai am în cap); povești de Andersen; ceva din Păcală și probabil mai sunt dar nu îmi mai amintesc.
Cartea care mi-a deschis apetitul pentru literatură a fost Coraline de Neil Gaiman. Am citit-o la puțin timp după ce am văzut filmul. Încă țin minte cât de șocată eram pentru că nu îmi venea să cred cât de diferită era față de film. După asta nu am mai citit nimic o lungă perioadă de timp, dar fascinația mea față de cărți se mărise considerabil.
După câteva cărți ușurele și drăguțe și un alt act de rebeliune împotriva cititului, mi-am găsit drogul. În clasa a cincea, când eram obsedată după Sims și după dulciuri, am fost în mall-ul de lângă viitorul meu liceu. Pe vremea aceea acolo era un hypermarket numit Real. Am trecut din întâmplare pe la raionul de cărți. Mai mult din plictiseală, am analizat ce era pe acolo. Într-un moment ce acum îmi pare magic, am găsit cartea ce avea să fie capul tuturor răutăților (pasiunea mea nebună pentru cărți)
. Cartea, pe care încă o am, se numește Pe Jumătate Moartă. Nu credeam că mama mi-o va cumpăra, cum nici nu credeam că o voi citi. Timp de o săptămână, în pauzele de la Sims și de la mâncat dulciuri, am terminat-o de citit. Am fost vrăjită de acțiune și mi se părea uimitor că niște simple cuvinte pot părea atât de reale în mintea mea. La puțin timp după, am achiziționat volumul al doilea și l-am citit tot la fel. După nu mai am habar ce am citit, dar știu că acesta a fost momentul cheie al iubirii mele nemărginite față de cărți.
În timpul clasei a șasea, am citit enorm. Eram un șoarece de bibliotecă. Nu îmi păsa de ce e în stânga sau în dreapta mea. Eram cu gândul doar la citit. Eram blocată pe cărțile de la Leda. Când terminam de citit o carte mergeam și cumpăram alta. Nici nu aveam loc unde să le pun. Le țineam teanc pe birou. În acest timp, adulții din jurul meu mă descurajau. Voiau să citesc ce e pentru școală și punct. Am fost rebelă și nu m-am lăsat.
Pe urmă, cărțile au fost singurele lucruri stabile din jurul meu. Am avut o perioadă foarte proastă iar lectura m-a ajutat enorm de mult să fiu puternică. Nu am luat-o razna pentru că petreceam prea puțin timp în pielea mea. Eram ori o luptătoare, ori un vampir ori o fată bogată cu o viață interesantă. Nu eram eu, și acest lucru m-a ajutat enorm. Plus că am învățat foarte multe lucruri despre ce înseamnă să fii tu, despre ce este viața, sau despre cum să fii puternic.
Acum sunt cine sunt datorită cărților. Sunt un om puternic, gândesc mai profund și profit de fiecare zi pentru a mă perfecționa. Am renunțat treptat la  genul fantasy pe care îl iubeam, înlocuindu-l cu romane realiste, cărți istorice, non ficțiune și genuri interesante pentru mine. Sufletul, pe care îl credeam pierdut, mi l-am regăsit în cărți. Lectura m-a învățat că sunt om, că pot reuși ce îmi propun și că trebuie să iubesc viața. Nici nu mai regret că nu m-am apucat de citit mai devreme. Dacă citeam forțat nu cred că aș mai fi fost o bookaholică. M-aș fi ferit de citit cum fac ceilalți tineri de vârsta mea.





Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

duminică, 26 februarie 2017

2NE1 Book Tag (Happy b-day CL!)



Cum astăzi este ziua lui CL, m-am gândit la un tag cu melodiile celor de la 2NE1, care, din nefericire, s-au despărțit, am vorbit despre acest lucru AICI. Să trecem direct la tag!


1. 2NE1 - I AM THE BEST: Care crezi că e cea mai bună carte citită de tine până acum? O să dau răspunsul pe care îl dau de obicei la această întrebare, anume American Psycho de Bret Easton Ellis.

2. 2NE1 - Hate You: O carte pe care o urăști. Viața mea printre miliardarii ruși de Marie Freyssac este răspunsul cel mai bun! Dar nu o urăsc la fel de mult cum urăsc Ion și literatura de școală cu țărani și viața la țară.

3. 2NE1 - Baby I miss you: O carte pe care ai citit-o demult și îți lipsește: Probabil niciuna pentru că îmi aduc aminte de perioadele mele imbecile din trecut. Totuși, îmi e dor de seria Ashleys și de timpul acela de iunie când o citeam în parc.

4. 2NE1 - I don't care: Cărți de care nu îți pasă și pe care nu o să le citești niciodată. Ion, Moromeții, cărți cu și despre țară. Nu îmi permit să nu îmi pese de ele pentru că le am la bac, dar nu cred că le voi citi vreodată.

5. 2NE1 - Happy: Cărți fără de care nu ești fericită. Aici intră multe. În primul rând, cărțile noi pe care le cumpăr, proaspete, indiferent dacă urmează să îmi placă sau nu. Cărțile cu crime alambicate, romanele gore, genul lui Chuck Palahniuk, literatura română contemporană, cărțile istorice cu nazism și ww2, poveștile ușoare care mă fac să mă simt bine, etc etc. ☻

6. 2NE1- Gotta be you: O carte care te-a întristat foarte tare, dar care ți-a plăcut. Zona Zero de Lavinia Călina. Am fost foarte afectată de finalul romanului.

7. Dara - Kiss: O carte care ți-a plăcut în trecut, dar la care nu o să revii niciodată. Probabil Micuțele Mincinoase, Cele 9 vieți ale lui Chloe King, și restul pe care le-am citit în trecut de la Leda.

8. CL - Revolution: Ce carte te-a făcut să îți schimbi gusturile în materie de literatură? Sânge Satanic de Cristina Nemerovschi, în general cărțile Cristinei.

9. 2NE1 - Lonely: Cât timp poți sta fără să citești? Extrem de mult timp dacă am și cu ce altceva să îmi ocup timpul.

10. 2NE1 - Go away: Numește o carte care ți-a plăcut la un moment dat, iar acum o detești. Academia Vampirilor, Îți voi dărui soarele și multe altele.

11. 2NE1 - Please don't go: O serie care ți-ar plăcea să nu se mai termine. Half Life de Sally Green.

12. CL - MTBD - Numește o carte care te-a înnebunit. Păpușile de Cristina Nemerovschi. M-a făcut să înnebunesc puțin deoarece, după ce am citit cartea, mi-am schimbat puțin atitudinea față de cei din jurul meu.

13. 2NE1 - Come back home: Ce cărți ai recitit? Nu reușesc să recitesc cărți, nu îmi place și nu am răbdarea necesară pentru acest lucru.

14. 2NE1 - I love you: O carte pe care o iubești cu totul: copertă, conținut. Aripi Smulse de Corina Savu. Coperțile sunt mișto, iar conținutul e pe măsură. Mai e și Lunar Park, dar nu am citit-o încă.

15. 2NE1 - Do you love me: O carte la care te-a atras doar coperta. Cumpăr multe cărți datorită coperților, dar tot citesc sinopsisul lor. Snuff de Chuck Palahniuk am cumpărat-o mai mult pentru copertă și nu regret nimic.

16. 2NE1 - Can't nobody: Numește o carte care nu va fi detronată niciodată. Tăcerea Mieilor de Thomas Harris.

17. 2NE1 - Crush: O carte de care te-ai îndrăgostit la prima vedere. Vegetariana de Han Kang. Individa de pe copertă seamănă cu Dara, e literatură coreeană. Ce îmi pot dori mai mult?!

18. 2NE1 - Let's go party: O carte ușoară pe care o recomanzi tuturor. Douăzeci și ceva de Iain Hollingshead. E ușoară, e fresh. Se potrivește cu melodia asta.

19. 2NE1 - Fire: Prima carte citită pe care ți-o aduci aminte. Pe jumătate moartă de Kim Harrison este prima carte citită de mine în această viață. Am mai avut înainte tentative de a citi dar nu au dus nicăieri.

20. 2NE1 - If I were you: Ce ai scrie dacă ai fi autoare? Chestii politice, povești de dragoste cu persoane gay, mai multe chestii politice, distopii, povești cu designeri, dezastre naturale și multe altele. ♥

21. 2NE1 -  Goodbye - Numește o carte pe care ai citit-o și pe care nu o vei uita niciodată. Nu voi uita niciodată însemnările lui Heinrich Hoffman, Hitler așa cum l-am cunoscut. E cartea mea istorică preferată, deși nu are cine știe ce valoare istorică.


Spre final vreau să îi urez un mare LA MULȚI ANI!! lui CL, the one and the only baddest female. Am făcut intenționat 21 de întrebări, pentru că formația e 2NE1. Dacă nu le-ați ascultat până acum să o faceți, pentru că CL, Dara, Bom și Minzy sunt niște fete minunate ce au un talent incredibil. Poate întrebările nu au fost prea inspirate, dar am vrut să se potrivească cât mai bine cu piesele fetelor. Dau tagul mai departe lui +Vlad Daianu, cel mai mare blackjack din câți există!