miercuri, 28 iunie 2017

Panica de Lauren Oliver - Recenzie



An aparitie: 2016
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Young Adult
Editie: Necartonata
Editura: NEMIRA
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 368
Cartea poate fi găsită: AICI

Sinopsis:
Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium.
Intr-un oras micut, jocul Panica e singurul care le da tinerilor sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase.
Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut.
Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt imense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina.
Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Dodge jocul aduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.


Recenzie:

Întotdeauna există un drum înainte sau înapoi, nu trebuie să îți fie teamă.

Dacă în Decizie Mortală aveam o problemă cu faptul că personajele pierd toate ocaziile de a surprinde cititorul, citind Panica am simțit că personajele își creează singure oportunități pentru a surprinde și a-și depăși condițiile.


Mediul din roman e un orășel micuț - Carp - unde comunitatea este restrânsă. Locuitorii orașului parcă trăiesc în propria lor lume, plictisiți de micuțul oraș care nu le dă prea multe posibilități, Poate așa a apărut jocul Panica, din lipsă de ocupație.

Personajele au la bază niște stereotipuri, dar pe parcurs sunt depășite. Se încadrează în anumite clișee, care se diminuează, personajele având parte de o evoluție ce îi scoate din zona de clișeu.

Cartea aduce un pic cu Jocurile Foamei, puțin și cu Nerve într-un fel. Dacă în Jocurile Foamei jucai din obligație, iar în Nerve din lăcomia pentru bunuri materiale și atenție, în Panica jucai pentru că erai sufocat de ceea ce e în jurul tău, pentru că voiai o viață mai bună, să te depășești pe tine și să demonstrezi că ești cel mai bun.

Totuși, acțiunea nu e centrată pe joc, ci pe viețile protagoniștilor. De fapt, pot spune că jocul Panica e doar un pretext creat pentru a fi mai vizibilă evoluția acțiunii și a personajelor. Portretul colectiv al populației din Carp e conturat bine, și poți să îți faci o idee despre cum e viața într-un oraș mic și sufocant.

Deși narațiunea e obiectivă, sentimentele și gândurile personajelor sunt din abundență, iar cititorului îi este mai ușor să înțeleagă mentalitatea oamenilor din roman.

Mie nu mi s-a părut un Young Adult clasic, nu e deloc superficial și pot spune că m-am regăsit în anumite lucruri. Nu apar elemente fantastice, nu te ține în suspans, e plăcut de citit și destul de ușor.

Ca să fiu sinceră, mă așteptam la ceva mult mai multilateral. Poate o conspirație sau ceva în care elita mondială să fie implicată. Panica e un roman simplu, dar are ceva complex și frumos în simplitatea sa.

Îl recomand oricui pentru că, eu una, nu am găsit ceva care să nu îmi placă. Totul e on point, ca să zic așa. Stilul autoarei îmi place foarte mult și aș vrea să citesc și Delirium pentru că sunt foarte curioasă în privința acestei serii.


Exemplar oferit de:





Punctaj:



luni, 19 iunie 2017

Vegetariana de Han Kang - Recenzie




Sinopsis:

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.



Recenzie:

E prima carte din literatura coreeană pe care o citesc. E cartea pe care voiam să o citesc doar pentru că autoarea este din Gwangju. Nu mă așteptam la ceva din partea acestui roman, dar curiozitatea m-am motivat să îl citesc. Mulțumesc, Alexandra, pentru carte!

Mi se pare super tare că, fiind un roman coreean, am putut să îmi imaginez personajele ca vedetele mele k-pop preferate. Pentru mine, Yeong-hye este Dara, nu am putut să mi-o închipui altfel. Până și individa de pe copertă aduce un pic cu ea. 


Scânteia care aprinde flacăra în romanul Vegetariana este alegerea lui Yeong-hye de a fi vegetariană, un lucru simplu ce pare normal în zilele noastre. Noul său regim alimentar îi tulbură căsnicia și relațiile cu familia ei. Aceasta dă vina pe un vis care nu o lasă în pace. Visele acesteia ne sunt prezentate într-un mod întunecat, crud, care reușesc să  sfâșie cititorul. Citind pasajele acestea, în mintea mea era format tabloul întunecat descris de autoare.  Visele ei sunt doar un început de boală psihică, pe parcurs e evident acest lucru, dar familia ei a contribuit la agravarea acesteia. Yeong-hye nefiind înțeleasă de nimeni și abuzată de rudele și soțul ei în repetate rânduri, se închide în sine, lăsând coșmarurile să pună stăpânire mai întâi pe psihicul ei, apoi pe întregul trup.

Cartea e împărțită în trei părți. În prima parte, Vegetariana, întâmplările sunt narate de Cheong, soțul protagonistei. Aici aflăm detalii despre viața de cuplu a celor doi, care este banală și deloc nelalocul ei. Cheong este deranjat de regimul alimentar al lui Yeong-hye, iar din această cauză apelează la familia ei, care înrăutățește și mai mult situația. Cum am spus și mai sus, ne sunt prezentate visele lui Yeong-hye, povestite de ea însăși. Aflăm ce se întâmplă în mintea ei și începem să o înțelegem, să rezonăm cât de cât cu ce simte, ba chiar să-i blamăm pe cei din jurul ei pentru atitudinea lor față de Yeong-hye. Deși personajele trăiesc într-o lume modernă, femeia se lovește de prejudecăți și mentalități învechite. Cred că orice om pățește acest lucru în ziua de azi. 




Partea a doua și a treia sunt narate obiectiv, dar există o figură centrală care trece prin filtrul minții sale povestea lui Yeong-hye. În partea a doua, Pata mongolă, figura este cumnatul protagonistei, iar în a treia, Copaci în flăcări este In-hye, sora lui Yeong-hye. Cea mai interesantă mi s-a părut a treia, pentru că sunt dezvăluite mai multe lucruri despre trecutul celor două surori și a familiei lor și modul cum acesta le-a influențat viața. Cred că pentru rolul lui In-hye ar merge Hyoyeon din SNSD, sau cel puțin în mintea mea merge.


Dacă sunteți fani k-pop sau vă place Asia în general, trebuie să citiți această carte pentru că aflați lucruri noi despre mentalitatea oamenilor de acolo, pe scurt despre cultura coreeană în general. Am aflat lucruri ce mi-au picat greu și detalii care m-au făcut să mă gândesc serios dacă mai vreau să mă mărit cu oricine din Asia. 

Per total chiar e o carte ce merită citită. Mi-a fost greu să fac o recenzie cât de cât obiectivă pentru că ador Coreea de Sud și nu am vrut să vorbesc prea mult despre k-pop. Pot spune despre Vegetariana că este the real k-culture și că mi-a deschis puțin ochii în legătura cu ceva ce idealizam.


Punctaj:



vineri, 2 iunie 2017

Bookfest 2017/ Long time no see/ #bookhaul



A trecut o bună perioadă de timp de când eu nu am mai postat, dar totul va reveni la normal pentru că mai am foarte puțin și intru în vacanță. Am multe planuri pentru această vară, dar voi vorbi pe larg despre asta în altă postare cât de curând. 

De data aceasta nu a mai fost nebunie ca anul trecut, de fapt nici nu prea intenționam să merg. Nu mi-am mai cumpărat 20 de cărți, nu am mai mers cu BFF (pentru că BFF e error 404), pe scurt a fost foarte diferit față de data trecută. Anul acesta am fost singură, mi-am cumpărat foarte puține cărți pentru că tentația de a lua ORICE s-a diminuat și, lucrul de care sunt cel mai mândră, mi-am îngropat toată jena și frica. Am făcut lucruri pe care nu credeam că le voi face. Adică, pe bune, când stăteam la coadă la Corint am intrat în vorbă cu doamna din fața mea despre Coreea de Nord. Eu care abia aveam curaj să întreb vânzătoarea dintr-un magazin cât costă ceva. Am vorbit la evenimentul Cristinei Boncea, asta, evident, până m-am blocat, și am avut curaj să vorbesc cu oameni noi. Eu care muream de frică atunci când trebuia să întâlnesc pe cineva nou. Mi-am depășit limitele prostești și sunt foarte mândră de mine pentru asta.

Bookfest 2017 a început la Librex, unde m-am simțit super bine. Mi-am luat cu autograf volumul 2 din Seria Nemuritor, primul volum din Eria, Percepții Inconștiente, In Tempora și Proiectul Zero. Abia aștept să le citesc pentru că sunt curioasă dacă îmi vor plăcea sau nu. M-am revăzut cu oameni pe care îi știam deja și am întâlnit persoane noi și mișto. Mi-au plăcut foarte mult cadourile din pungă, zău că e o idee super mișto de a face oamenii să se simtă bine.

Mi-am luat prima mea manga, primul volum din Tokyo Ghoul pe care deja l-am citit și pot spune că mi-a plăcut mai mult decât anime-ul. Intenționam să cumpăr și următoarele două volume, dar nu eram sigură că ar fi fost o investiție bună. Acum că am citit sunt sigură că merită și restul seriei.

Restul sunt cărți pe subiecte ce mă interesează foarte mult în momentul de față, adică politică și istorie. Voi vorbi mai pe larg despre ele, evident, în recenzii. Consider realitatea o sursă bogată de inspirație de care vreau să profit din plin. Hiroshima Joe e ficțiune, habar n-am despre ce e vorba, dar după titlu și după ce am răsfoit câteva pagini mi-am dat seama că e un fel de historical fiction. Și ultima, adică Gramatica limbii italiene nu e cumpărată pentru că m-ar interesa limba, ci pur și simplu din seria #vixxmademebuyit, o să aflați pe parcurs despre ce vorbesc. :)

În final, îmi pare rău că articolul nu e încărcat cu poze, dar s-a întâmplat ceva neprevăzut și nu am fost pregătită pentru asta. A fost o experiență foarte mișto, poate chiar cea mai mișto din ultimul timp. Mi-am demonstrat mie că a meritat tot efortul depus pentru a mă schimba în bine. Sper ca în viitorul apropiat țara invitată să fie Coreea de Sud, pentru că aș muri dacă așa ceva s-ar întâmpla.
Ne citim data viitoare!





miercuri, 26 aprilie 2017

Decizie Mortală de Melvin Burgess - Recenzie



Orasul fierbe, miscarile de strada zguduie administratia, o grupare de radicali numiti Fanatici ameninta sa porneasca o revolutie, iar tinerii sunt cuceriti de un nou drog: Moartea. Este decorul in care Melvin Burgess plaseaza povestea captivanta a romanului sau. Deziluzionat, Adam, un adolescent din Manchester, nu mai vede decat o solutie: Moartea, care ii va oferi o sapatamana de extaz total, apoi o moarte rapida. Ce decizie va lua tanarul, pus in fata unei existente care nu il multumeste? Si, oricare va fi aceasta, va accepta Adam sa plateasca pretul suprem?

An aparitie: 06.05.2015
Categoria: Carti thriller
Colectie: Biblioteca RAO
Editura: RAO
Nr. pagini: 320
Traducator: Ofelia Al-Gareeb
Carte oferită de: libris.ro



Can you see it?
The worst is over
The monsters in my head are scared of love
Fallen people, listen up!
It's never too late to change our luck

Make it out tonight
It's a revolution

(CL x Diplo - Revolution)

Recenzie:

Sunt fascinată de ideea de revoluție. Până acum nu am găsit o carte în care o revoluție să se termine nasol, dar nu e problemă, pentru că o voi scrie eu, deja îmi vin super idei.

Decizie Mortală este clar un roman pentru adolescenți. Accentul nu este pus pe problemele politico-economice, ci pe dramele tinerilor care erau într-un fel alimentate de un mediu dur. Cadrul în care se întâmplă acțiunea este simplu: oameni nemulțumiți de situația lor, oameni bogați ce devin din ce în ce mai bogați, guverne autoritare, companii multinaționale toxice. Apare ideea de ocultă mondială, doar că e simplificată mult pentru a fi înțeleasă cu ușurință de către cititor. În carte se întâmplă cam ce e acum, doar că dus la extrem pentru a da o notă de gravitate asupra situației.

Din nefericire, autorul nu are personaje pe care să le iubești, nici personajele pozitive nu reușesc să impresioneze.  Toate sunt încadrate în stereotipuri. Lizzie -personajul principal feminin- se încadrează perfect în tipologia adolescentei care e la prima dragoste și care încearcă ceva ce nu duce nicăieri, nici nu mi-a fost milă de ea. Absolut toate personajele din carte pot fi încadrate într-un anumit tipar, ceea ce face romanul puțin plictisitor, pentru că, deși au ocazia de a surprinde, personajele aleg să fie clișee mergătoare în continuare. Singurul care mi-a plăcut a fost Jess, fratele protagonistului, care a reușit să îmi atragă atenția, dar asta doar la sfârșit.

Pe Goodreads multă lume spune că e o carte extrem de violentă. Mie mi s-a părut că violența din carte a fost ceva natural, pentru că nu putea dispărea acest element dintr-un context ce se vrea a fi distopic. E o violență soft, ce pe mine nu prea m-a impresionat, dar am și văzut multe lucruri dure.

Finalul e destul de previzibil. Fiind o carte ce vrea să dea speranță tinerilor, nu are un final foarte impresionant. Se termină exact cum crezi că se termină, dar într-un alt mod.

Revenind la ideea de revoluție, autorul reliefează foarte bine o trăsătură general valabilă a omului modern. Nepăsarea ce are consecințe extreme. Omul ce realizează că totul e greșit atunci când e prea târziu.

Făcând abstracție de anumite lucruri, per total e o carte cu un mesaj puternic ce este înțeles de orice cititor datorită stilului simplist în care este scrisă. Nu te încarcă negativ, dar te face să te gândești un pic la societate. Mi-ar fi plăcut să fi avut mai mult parte de politică și elemente Big Brother decât de adolescenți tembeli cu vieți trase la indigo. Eu apreciez mai mult cărțile ce transmit într-un mod violent realitatea decât fantasy-uri ce o fac într-un mod ușor. Mi-ar fi plăcut mult să o fi citit în clasa a șaptea, când eram la început de drum cu cărțile de genul. Recomand cartea tuturor, în special celor care vor să citească un Young adult ceva mai altfel.

Cartea o găsiți: AICI ♥


Punctaj:






luni, 17 aprilie 2017

Glamorama de Bret Easton Ellis - Recenzie ♥♥



Sinopsis:

Romanul lui Bret Easton Ellis nu neglijeaza nici unul din „condimentele” cu care autorul si-a obisnuit cititorii. Plasata in lumea modei si a glamour-ului sau gaunos, cartea infatiseaza, cu sarcasm si umor, o situatie cu iz de fantezie suprarealista: citeva modele din lumea sic a modei internationale se convertesc la terorism si pun la cale o mare conspiratie. Debusolare, lipsa de sens, sex, crime si atentate, toate sint ingrediente necesare ale unei istorii a carei semnificatie se dezvaluie pe nesimtite, pe masura ce naratiunea avanseaza. Povestea are un ritm si o evolutie ce fac din personajul narator, Victor Ward/Johnson, un soi de picaro alert de sfirsit de mileniu, implicat intr-o aventura incredibila, care poarta amprenta asa-numitei epoci MTV contemporane.

Recenzie:

There's a lot of pretty, pretty ones
That want to get you high
But all the pretty, pretty ones
Will leave you low and blow your mind

(Marilyn Manson - Dope Show)

După ce am terminat-o, am căutat pe internet explicații. Am găsit recenzii inutile din 1999, discuții pe forumuri vechi,interviuri cu autorul, dar nu ce căutam. După 3 zile mi-am spus că e mai bine să am o teorie a mea, decât să fac o ciorbă din ce spun oamenii de pe  internet.
Dacă fac abstracție de elementele ce mi-au făcut creierii omletă, pot spune că ador la nebunie cartea. Are tot ce caut la un roman: sânge, droguri, sex, cadavre, personaje cu un stil de viață mizerabil, vedete, imagini din spatele cortinei, Glamour, designeri și țoale scumpe, modă, dar și elemente ce reflectă realitatea.  Glamorama e o carte dură, dar nici realitatea nu se lasă mai prejos.

Cu cât arăți mai bine, cu atât vezi mai multe

După asta se ghidează protagonistul. Victor Ward/Johnson este model, vrea să joace în Flatliners II și este atât de prost, încât teroriștii aceia cred că l-au luat cu ei pentru că au văzut că e prost de bubuie. Nu mi-a plăcut DELOC de Victor, dar am simțit o oarecare milă pentru el. Nu e complex sau elegant cum e Patrick Bateman din American Psycho (recenzie AICI). Nu are țeluri prea mărețe în viață, duce un trai mizerabil, profită de iubita lui, Chloe Byrnes, care este fotomodel de mare succes. Frecventează aceleași cercuri cu vedete de top, apare pe coperțile revistelor, dar toate acestea degeaba pentru că e târât într-o conspirație ciudată și nimic nu îl poate salva. Despre asta e vorba, până la urmă: despre lucrurile care te pot salva, dar nu o fac și pe deasupra te mai și distrug. Victor nu pare a fi conștient că își distruge viața, iar când o face e mult prea târziu.

Din păcate, nu am înțeles tot din această carte. Multe elemente au rol pur simbolic și rămâne la alegerea cititorului ce vor să însemne. Eu am găsit o semnificație proprie a cărții, pentru că aș fi intrat la nebuni dacă mai pierdeam timpul pe internet căutând explicații. Ca în American Psycho, ne este arătată o lume de care suntem fascinați, dar care este în realitate o lume toxică. Un fel de rahat învelit în aur. Cartea aceasta mi-a întărit ideea că lumea învelită în sclipici și Glamour a vedetelor nu e altceva decât o industrie ce își bate joc de oameni: atât de artiști/modele/actori/etc pentru că sunt supuși unor munci grele și unor standarde ridicate doar pentru a produce bani, cât și de omul de rând pentru că este spălat pe creier și îi sunt impuse standarde inumane de frumusețe și nu doar. Totul din cauza banilor.

Ellis a spus că asemănarea dintre modă și terorism este tirania. Poate că industria modei este tiranică. Te face să îți dorești lucruri pe care nu ți le poți permite, să îți dorești să fii altfel decât ești pentru a atinge anumite standarde, să îți distrugi sănătatea ca să arăți bine, să îți formezi o imagine greșită despre frumusețe, pentru că tu vezi cât de bine arată modelele de la prezentările Chanel sau Calvin Klein și intri în depresie pentru că tu nu arăți ca ele, dar uiți că tot ce vezi e doar o imagine pentru a vinde ceva. S-a vorbit mult pe tema modelelor super skinny din industria modei, despre exploatarea umană și tot tacâmul.  În Glamorama se reliefează foarte frumos trecerea de la artă (ceea ce consider că ar trebui să fie moda) la o industrie oarecare.

Îmi place că apare și ideea de Ocultă Mondială. Nu chiar Illuminati sau masonerie, ci principiul acela de  grup ce poată să influențeze demersul lucrurilor, cu membri atât de bogați, încât își permit să facă orice vor cu lumea. Din primul moment când au apărut camerele de filmat mi-am dat seama ce simbolizează. Diferiți oameni pe Goodreads sunt de părere că autorul parodiază producerea unui film thriller de doi bani, dar sunt sigură că se face referire la acei oameni care au o putere majoră. Poate nu, dar cum am zis că prefer teoria mea, îmi place să cred asta.

El mi-a zis că trebuie să îi arăți lumii anumite lucruri și că arătându-i lumii așa ceva, o înveți ce vrei tu...

Terorismul este o tehnică de manipulare. Bagi frica în populație ca apoi să își vândă libertatea pentru o falsă siguranță. În această carte nu este un terorism propriu zis, ci unul simbolic, dar te face să îți pui întrebări despre ceea ce vezi la televizor și ceea ce crezi că e adevărul în cea mai pură stare. Conspirația pusă la cale de modelele convertite la terorism se sfârșește nasol pentru ele, dar oamenii de la Putere au ceva de câștigat din toată treaba asta. În timp ce modelele teroriste  mor în chinuri groaznice sau în condiții suspecte, politicienii și oamenii de sus implicați sunt bine mersi și se aleg cu mai mult.

Trebuie să vă spun că îmi apare numele în carte și sunt foarte bucuroasă din cauza aceasta.  Prima dată e o anume Katrina Svenson, iar la 13 pagini distanță e cu C:  Catrina Skepper. Am mai văzut și numele Katrine. Pot spune că autorului îi place acest nume. ☺


Glamorama este o satiră crudă, extrem de violentă, care parodiază extrem de bine făcăturile și problemele lumii contemporane. Deși scrisă în anii 90, este actuală și nu cred că va expira vreodată.  Consider că anumite lucruri s-au pierdut la traducere, de aceea o voi reciti în original pentru a înțelege mai bine conținutul. O recomand persoanelor care citesc cam ce citesc și eu, dar și celor care vor să încerce ceva hardcore.

Dacă ați citit cartea sau o citiți în momentul de față, mi-ar face o deosebită plăcere să îmi împărtășiți părerile voastre!



Punctaj:



Ceea ce nu știi contează cel mai mult.




BOOM!


luni, 27 martie 2017

Book Haul (mai mult primite cadou)



Am strâns ceva cărți în ultima vreme, mai mult primite, pe care abia aștept să vi le prezint!

Trei dintre ele, anume Vegetariana (pe care mi-o doream enorm), Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată și Ferma Animalelor, le-am primit de la fosta mea prietena. Vegetariana am vrut să o citesc mai mult datorită faptului că autoarea e din Coreea, mai precis din orașul Gwangju, locul de unde provine Hoseok din BTS (orașul acesta e my future city într-un fel). Sunt super curioasă în legătură cu literatura coreeană pentru că nu am citit nimic coreean. Again, nu cred că Drumul către libertate de Yeonmi Park se pune. Am zis și în recenzia cărții Insula Tokyo de Natsuo Kirino  de ce. Am căutat mai demult cărți ce aparțin literaturii coreene, dar tot ce am găsit au fost povești cu prințese, regate și chestii istorice. Cred și sper că acest roman este pe placul meu.
Poate știți de lista făcută de mine luna trecută, adică aceasta, unde am enumerat titluri ce mi se par interesante și pe care ar cam trebui să le citesc. Am spus, printre ultimele, că aș vrea să citesc Ferma Animalelor. La ora de engleză ni s-a spus ceva foarte vag despre această carte și despre 1984, dar mie mi-a fost suficient ca să le dau o șansă. Știu că în Ferma Animalelor e ceva satiră legată de comunism cu animale în loc de oameni, dar nimic mai mult.
Și a treia este Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, cel mai nou roman scris de Cristina Nemerovschi. Acest roman are parte de foarte multă apreciere și vreau să îl citesc ca să pot spune că îl apreciez și eu. Cristina se numără printre scriitorii mei preferați și toate cărțile ei îmi plac pentru că spun adevărul într-un mod dur.

Fetele de Emma Cline am primit-o de la tatăl meu. Nu am vrut neapărat să o citesc, dar mi-a făcut mult timp cu ochiul. Era pretutindeni, așa că nu am mai rezistat. Îi mulțumesc tatălui mei că mi-a luat-o și sper să o citesc. Cartea e despre niște adolescente care intră într-un fel de cult dubios condus de Charles Manson. E bazată pe fapte reale și mă aștept să aibă scene grafice la greu dacă tot e cu un criminal în serie.

Kempeitai - Gestapoul Japonez mi-am cumpărat-o eu de 8 martie. Sinceră să fiu, cumpăr multe cărți de la Meteor Publishing, dar nu ca să le citesc, ci pur și simplu pentru că îmi plac și mă simt bine când le văd în bibliotecă. Intenționez să citesc această carte pentru că doar dintr-o simplă răsfoială am aflat lucruri interesante despre istoria Japoniei. Poate o să mă și inspire...


În concluzie, mă bucur mult că am primit cărți și sunt nerăbdătoare să le citesc. Momentan sunt la Glamorama de Ellis, care îmi adâncește starea de confuzie cu fiecare pagină. Și, cu toate că nu aparțin domeniului literar, mi-am cumpărat țoale mișto, încălțăminte, agende și am primit oje, deși am rărit considerabil nail art-ul în viața mea.

Update: Deși nu e în poză, am mai primit între timp și Sufocare de Chuck Palahniuk. Le mulțumesc tuturor pentru cadouri și sunt nerăbdătoare să le citesc și să le fac recenzie cărților primite!

Ne recitim data viitoare!



luni, 13 martie 2017

Insula Tokyo de Natsuo Kirino - Recenzie



Sinopsis:

Roman distins in anul aparitiei cu Premiul Junichiro Tanizaki si ecranizat, in 2010, in regia lui Makoto Shinozaki, intr-o productie cu actrita Tae Kimura in rolul principal
Citeva zeci de naufragiati japonezi isi gasesc pe rind refugiul pe o insula din largul Filipinelor. Kiyoko, singura femeie din tot grupul, ajunge acolo printre primii, alaturi de sotul ei, care dispare insa curind. Aflata la mijlocul vietii, Kiyoko devine obiectul dorintelor tuturor celorlalti naufragiati si isi intra repede in rolul de femeie fatala: pe rind, fiecare sot (obtinut prin tragere la sorti!) isi gaseste moartea in conditii misterioase.
Pe insula apare si un al doilea grup de naufragiati, al chinezilor, care se dovedesc a fi foarte practici si inventivi, ajungind sa-si creeze din resturile de pe insula un sistem de supravietuire ingenios, in timp ce japonezii isi risipesc energia cu obiecte artizanale decorate fantezist si cu alte lucruri la fel de fara rost.
In scurt timp, cele doua clanuri incep sa nu se mai inteleaga; nu e greu de priceput ca rivalitatile lor nu sint doar economice…
In aceasta alegorie à la Daniel Defoe, Natsuo Kirino urmareste cu exactitate aproape mecanica raporturile de forte ce se nasc intr-o comunitate inchisa; ea reuseste sa jongleze admirabil cu umorul si cruzimea, fara sa piarda din vedere tema principala a romanului: locul femeii japoneze in contemporaneitate.


Recenzie:

Cartea seamănă mult cu jocul Sims 2: Castaway, pe care l-am jucat pe PSP când eram mai mică. Jocul are o poveste asemănătoare cu romanul lui Natsuo Kirino, întrucât în joc naufragiezi alături de alți oameni pe o insulă pustie și trebuie să folosești toate resursele de care dispune insula pentru a supraviețui. Inclusiv insula din carte, locurile și elementele naturii mi le-am imaginat cum erau în joc.
Acesta e primul roman asiatic pe care l-am citit. Nu cred că Drumul către libertate de Yeonmi Park (vezi recenzia AICI) se poate pune pentru că e non fiction, cartea a scris-o în colaborare cu o scriitoare americancă și a fost publicat la o editură din state. Dar dacă se pune, zic că Insula Tokyo e primul roman japonez pe care l-am citit.
Romanul acesta a fost o introducere deosebită în literatura ce nu aparține culturii cu care sunt obișnuită. E subțirel, aparent ușor, dar odată citit nu mai e atât de comod. Autoarea creează profiluri psihologice personajelor, atât înainte de naufragiat cât și după. Aflând detalii despre viața personajelor din lumea civilizată ce pot părea nesemnificative, realizăm schimbarea și motivația oamenilor odată ajunși pe Insula Tokyo.
Oamenii de pe insulă erau împărțiți în două: japonezii, cei din Tokyo, și chinezii care trăiau pe cealaltă parte a insulei, numită Hong Kong. Putem observa și diferența dintre cele două popoare: japonezii își investesc energia și resursele în obiecte de artizanat inutile, în timp ce chinezii găsesc noi căi de supraviețuire. Despre acest detaliu nu o să comentez prea mult, pentru că nu am cunoscut nici japonezi, nici chinezi, ca să știu cum sunt fiecare.
Ideea de bază nu cred că s-a intenționat să fie rolul femeii în societatea japoneză, ci ce-ar fi dacă omul ar fi scos din civilizație, deoarece contrastul dintre lumea sălbatică și lumea creată de oameni este mult mai vizibil decât frământările personajului principal feminin, Kyoko. În anumite pasaje aceste lucruri s-au completat una pe cealaltă. Kyoko, fiind singura femeie de pe insulă, deși era îmbătrânită, trezea instinctele primare de reproducere ale locuitorilor de sex masculin.
Știu, de prin diferite surse, că e nașpa să fi femeie în Japonia (ceea ce mă face să cred că Venus Angelic chiar e o tută) pentru că rolul femeii e undeva sub orice scară socială. Nu sunt cu femeile ca arabii, dar nici ca noi europenii. Kyoko, dacă ar fi fost european version, ar fi condus insula. Deși era în vârstă, nu era ca o mamă pentru cei tineri, ci ca o prostituată. Putea să conducă insula, să îi domine pe ceilalți să îi pună pe bărbați să danseze după cum cânta ea, dar, chiar dacă era pe o insulă pustie, tot societate japoneză era și locuitorii săi aveau o anumită mentalitate pe care eu nu o înțeleg. Și cred că o astfel de cultură e în întreaga Asia, nu doar în Japonia.
Mințile oamenilor de pe insulă încep să se altereze. Spre sfârșit nimeni nu mai era lucid. Începeau să imite construcții și diferite lucruri din orașele lor, voiau să le crească blană, se îmbolnăvesc, unii se sinucid, alții mor în condiții suspecte, dar motivul de bază era nebunia cauzată de ruptura ce s-a creat între ei și lumea civilizată. Chiar cred că acest lucru afectează enorm mintea unui om dintr-o societate modernă, întrucât chiar atunci când e o pană de curent dăm semne de nebunie. Suntem dependenți de societate și de lucruri moderne. Dacă ar dispărea brusc toată tehnologia, ne-ar lua mult timp ca să revenim la mama natură. Probabil că acest lucru ar stârni sinucideri în masă sau o nebunie acută mortală. Personajele lui Natsuo Kirino se resemnează, deși în adâncul lor își doresc să revină înapoi acasă, astfel, după ani de naufragiu încearcă să creeze pe insulă o lume asemănătoare cu cea din care vin. Mai mulți locuitori încearcă pe parcurs acest lucru, dar abia la final reușesc cât de cât.
În concluzie, romanul Insula Tokyo nu e doar despre mentalitatea japonezilor în privința femeii, ci despre reîntoarcerea omului la o lume primitivă unde este lipsit de confort și de toate lucrurile ce caracterizează societatea contemporană, iar pentru acest lucru își face toți banii.
Probabil că am mai menționat pe blog că am în bibliotecă romanul Grotesc, tot al lui Natsuo, dar fiind ceva nou și foarte voluminos, mi-a lipsit curajul să mă apuc de el. Acum că am citit Insula Tokyo, sunt sigură că și Grotesc îmi va plăcea, până atunci încerc să termin de citit Glamorama.

Până data viitoare, dacă vreți să citiți povestea mea și a cărților, vă invit AICI! ♥


Punctaj:

vineri, 10 martie 2017

Cum m-am apucat de citit?!


Cum acest lucru e mult prea interesant pentru a fi lăsat baltă, răspund provocării date de Libris.ro. Aceasta este povestea mea, pe care nu credeam că o voi spune vreodată.

P.S: Pentru cei ce nu știu, Libris este o librărie online, unde  găsești cărți noi și, preferatele mele, cărți de beletristică, dar și cărți de orice fel vă interesează, totul la super reduceri!


Cărțile în viața mea au apărut prin școala primară, când eram silită să citesc tot felul de povești cu țărani care mie îmi displăceau profund. Din această cauză, m-am îndepărtat de citit, considerând acest obicei ceva ce eu nu voi face niciodată.
Totuși, aveam o oarecare fascinație față de cărți, dar mama nu îmi cumpăra niciuna pentru că știa că nu citesc. Ea mă forța în continuare să citesc bibliografia școlară, iar eu, mai mult din ambiție, nu doream să îi fac pe plac.
Bunicii îmi cumpărau multe cărți pentru copii. De ziua mea, de Crăciun sau la orice ocazie primeam cărți. Am avut multe tentative de a le citi, uneori și reușeam, dar nu mult.
Pe ascuns, pentru că eram rebelă și nu voiam să îi dau satisfacție mamei, citeam. Am citit Mica Prințesă; o poveste din volumul Povești cu zâne (pe care inclusiv acum o mai am în cap); povești de Andersen; ceva din Păcală și probabil mai sunt dar nu îmi mai amintesc.
Cartea care mi-a deschis apetitul pentru literatură a fost Coraline de Neil Gaiman. Am citit-o la puțin timp după ce am văzut filmul. Încă țin minte cât de șocată eram pentru că nu îmi venea să cred cât de diferită era față de film. După asta nu am mai citit nimic o lungă perioadă de timp, dar fascinația mea față de cărți se mărise considerabil.
După câteva cărți ușurele și drăguțe și un alt act de rebeliune împotriva cititului, mi-am găsit drogul. În clasa a cincea, când eram obsedată după Sims și după dulciuri, am fost în mall-ul de lângă viitorul meu liceu. Pe vremea aceea acolo era un hypermarket numit Real. Am trecut din întâmplare pe la raionul de cărți. Mai mult din plictiseală, am analizat ce era pe acolo. Într-un moment ce acum îmi pare magic, am găsit cartea ce avea să fie capul tuturor răutăților (pasiunea mea nebună pentru cărți)
. Cartea, pe care încă o am, se numește Pe Jumătate Moartă. Nu credeam că mama mi-o va cumpăra, cum nici nu credeam că o voi citi. Timp de o săptămână, în pauzele de la Sims și de la mâncat dulciuri, am terminat-o de citit. Am fost vrăjită de acțiune și mi se părea uimitor că niște simple cuvinte pot părea atât de reale în mintea mea. La puțin timp după, am achiziționat volumul al doilea și l-am citit tot la fel. După nu mai am habar ce am citit, dar știu că acesta a fost momentul cheie al iubirii mele nemărginite față de cărți.
În timpul clasei a șasea, am citit enorm. Eram un șoarece de bibliotecă. Nu îmi păsa de ce e în stânga sau în dreapta mea. Eram cu gândul doar la citit. Eram blocată pe cărțile de la Leda. Când terminam de citit o carte mergeam și cumpăram alta. Nici nu aveam loc unde să le pun. Le țineam teanc pe birou. În acest timp, adulții din jurul meu mă descurajau. Voiau să citesc ce e pentru școală și punct. Am fost rebelă și nu m-am lăsat.
Pe urmă, cărțile au fost singurele lucruri stabile din jurul meu. Am avut o perioadă foarte proastă iar lectura m-a ajutat enorm de mult să fiu puternică. Nu am luat-o razna pentru că petreceam prea puțin timp în pielea mea. Eram ori o luptătoare, ori un vampir ori o fată bogată cu o viață interesantă. Nu eram eu, și acest lucru m-a ajutat enorm. Plus că am învățat foarte multe lucruri despre ce înseamnă să fii tu, despre ce este viața, sau despre cum să fii puternic.
Acum sunt cine sunt datorită cărților. Sunt un om puternic, gândesc mai profund și profit de fiecare zi pentru a mă perfecționa. Am renunțat treptat la  genul fantasy pe care îl iubeam, înlocuindu-l cu romane realiste, cărți istorice, non ficțiune și genuri interesante pentru mine. Sufletul, pe care îl credeam pierdut, mi l-am regăsit în cărți. Lectura m-a învățat că sunt om, că pot reuși ce îmi propun și că trebuie să iubesc viața. Nici nu mai regret că nu m-am apucat de citit mai devreme. Dacă citeam forțat nu cred că aș mai fi fost o bookaholică. M-aș fi ferit de citit cum fac ceilalți tineri de vârsta mea.





Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

duminică, 26 februarie 2017

2NE1 Book Tag (Happy b-day CL!)



Cum astăzi este ziua lui CL, m-am gândit la un tag cu melodiile celor de la 2NE1, care, din nefericire, s-au despărțit, am vorbit despre acest lucru AICI. Să trecem direct la tag!


1. 2NE1 - I AM THE BEST: Care crezi că e cea mai bună carte citită de tine până acum? O să dau răspunsul pe care îl dau de obicei la această întrebare, anume American Psycho de Bret Easton Ellis.

2. 2NE1 - Hate You: O carte pe care o urăști. Viața mea printre miliardarii ruși de Marie Freyssac este răspunsul cel mai bun! Dar nu o urăsc la fel de mult cum urăsc Ion și literatura de școală cu țărani și viața la țară.

3. 2NE1 - Baby I miss you: O carte pe care ai citit-o demult și îți lipsește: Probabil niciuna pentru că îmi aduc aminte de perioadele mele imbecile din trecut. Totuși, îmi e dor de seria Ashleys și de timpul acela de iunie când o citeam în parc.

4. 2NE1 - I don't care: Cărți de care nu îți pasă și pe care nu o să le citești niciodată. Ion, Moromeții, cărți cu și despre țară. Nu îmi permit să nu îmi pese de ele pentru că le am la bac, dar nu cred că le voi citi vreodată.

5. 2NE1 - Happy: Cărți fără de care nu ești fericită. Aici intră multe. În primul rând, cărțile noi pe care le cumpăr, proaspete, indiferent dacă urmează să îmi placă sau nu. Cărțile cu crime alambicate, romanele gore, genul lui Chuck Palahniuk, literatura română contemporană, cărțile istorice cu nazism și ww2, poveștile ușoare care mă fac să mă simt bine, etc etc. ☻

6. 2NE1- Gotta be you: O carte care te-a întristat foarte tare, dar care ți-a plăcut. Zona Zero de Lavinia Călina. Am fost foarte afectată de finalul romanului.

7. Dara - Kiss: O carte care ți-a plăcut în trecut, dar la care nu o să revii niciodată. Probabil Micuțele Mincinoase, Cele 9 vieți ale lui Chloe King, și restul pe care le-am citit în trecut de la Leda.

8. CL - Revolution: Ce carte te-a făcut să îți schimbi gusturile în materie de literatură? Sânge Satanic de Cristina Nemerovschi, în general cărțile Cristinei.

9. 2NE1 - Lonely: Cât timp poți sta fără să citești? Extrem de mult timp dacă am și cu ce altceva să îmi ocup timpul.

10. 2NE1 - Go away: Numește o carte care ți-a plăcut la un moment dat, iar acum o detești. Academia Vampirilor, Îți voi dărui soarele și multe altele.

11. 2NE1 - Please don't go: O serie care ți-ar plăcea să nu se mai termine. Half Life de Sally Green.

12. CL - MTBD - Numește o carte care te-a înnebunit. Păpușile de Cristina Nemerovschi. M-a făcut să înnebunesc puțin deoarece, după ce am citit cartea, mi-am schimbat puțin atitudinea față de cei din jurul meu.

13. 2NE1 - Come back home: Ce cărți ai recitit? Nu reușesc să recitesc cărți, nu îmi place și nu am răbdarea necesară pentru acest lucru.

14. 2NE1 - I love you: O carte pe care o iubești cu totul: copertă, conținut. Aripi Smulse de Corina Savu. Coperțile sunt mișto, iar conținutul e pe măsură. Mai e și Lunar Park, dar nu am citit-o încă.

15. 2NE1 - Do you love me: O carte la care te-a atras doar coperta. Cumpăr multe cărți datorită coperților, dar tot citesc sinopsisul lor. Snuff de Chuck Palahniuk am cumpărat-o mai mult pentru copertă și nu regret nimic.

16. 2NE1 - Can't nobody: Numește o carte care nu va fi detronată niciodată. Tăcerea Mieilor de Thomas Harris.

17. 2NE1 - Crush: O carte de care te-ai îndrăgostit la prima vedere. Vegetariana de Han Kang. Individa de pe copertă seamănă cu Dara, e literatură coreeană. Ce îmi pot dori mai mult?!

18. 2NE1 - Let's go party: O carte ușoară pe care o recomanzi tuturor. Douăzeci și ceva de Iain Hollingshead. E ușoară, e fresh. Se potrivește cu melodia asta.

19. 2NE1 - Fire: Prima carte citită pe care ți-o aduci aminte. Pe jumătate moartă de Kim Harrison este prima carte citită de mine în această viață. Am mai avut înainte tentative de a citi dar nu au dus nicăieri.

20. 2NE1 - If I were you: Ce ai scrie dacă ai fi autoare? Chestii politice, povești de dragoste cu persoane gay, mai multe chestii politice, distopii, povești cu designeri, dezastre naturale și multe altele. ♥

21. 2NE1 -  Goodbye - Numește o carte pe care ai citit-o și pe care nu o vei uita niciodată. Nu voi uita niciodată însemnările lui Heinrich Hoffman, Hitler așa cum l-am cunoscut. E cartea mea istorică preferată, deși nu are cine știe ce valoare istorică.


Spre final vreau să îi urez un mare LA MULȚI ANI!! lui CL, the one and the only baddest female. Am făcut intenționat 21 de întrebări, pentru că formația e 2NE1. Dacă nu le-ați ascultat până acum să o faceți, pentru că CL, Dara, Bom și Minzy sunt niște fete minunate ce au un talent incredibil. Poate întrebările nu au fost prea inspirate, dar am vrut să se potrivească cât mai bine cu piesele fetelor. Dau tagul mai departe lui +Vlad Daianu, cel mai mare blackjack din câți există!

joi, 9 februarie 2017

Portocala Mecanică de Anthony Burgess - Recenzie



An aparitie: 2014
Categoria: Literatura contemporana
Editie: Cartonata
Editura: HUMANITAS
Format: 200X130
Nr. pagini: 312
Exemplar oferit de: Libris.ro
Cartea o găsiți: AICI!

Sinopsis:

„«O portocala mecanica» este o veche expresie cockney care se aplica la orice presupune deviere, aici «deviere» neavand neaparat o conotatie homosexuala. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decat o portocala mecanica. In perioada in care lucram in Malaysia ca profesor, elevii mei, cand li se cerea sa scrie un eseu despre o zi in jungla, adesea spuneau ca luau cu ei o sticla de «suc de orang». «Orang» este un cuvant obisnuit in Malaysia si inseamna «fiinta umana». Cockney si limba malaeza s-au contopit in mintea mea si au generat imaginea unor oameni suculenti si dulci precum portocalele, fortati sa intre in forma unor obiecte mecanice.“ (Anthony BURGESS)

In viziunea cosmaresca despre viitor a lui Anthony Burgess, unde odata cu lasarea intunericului strazile intra in stapanirea criminalilor, povestea e spusa de un delincvent de 15 ani. Alex vorbeste intr-un slang inventat – nadsat –, care scoate la iveala patologia sociala a bandei sale de adolescenti. Alex, Pete, Moho si Georgie, cei patru gaskari protagonisti ai acestei istorii distopice, creata de Burgess in jurul unei Londre unde domnesc agresiunea si teroarea, traiesc din jafurile nocturne aducatoare deopotriva de bani, dar si de placerea
„ultra-violentelor"pe care le practica impotriva celor mai slabi. Dupa o serie de astfel de infractiuni, Alex este ridicat de politie, dus la inchisoare si supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui sa-l transforme intr-un individ perfect integrat in societate. Dar tratamentul foloseste tehnici bazate de fapt tot pe cruzime extrema, iar esecul acestuia e inevitabil. In final, un Alex complet schimbat de experientele prin care a trecut descopera ca rostul lucrurilor sta tocmai in liberul-arbitru, in posibilitatea de a alege singur intre bine si rau.



Recenzie:

Deși e una dintre cele mai grele recenzii pe care le fac, voi încerca să dau tot ce-i mai bun din mine și să îmi iasă ceva coerent. E foarte greu de vorbit despre acest roman, cel puțin din punctul meu de vedere. I will try my best as always.

Recunosc că am înțeles doar o mică parte din toată cartea și, în ciuda faptului că în ediția pe care o am sunt multe explicații referitoare la conținutul acesteia, mă voi încăpățâna să nu le citesc și să diger totul de una singura. Am o viziune a mea asupra romanului și de aceea nici nu voi urmări filmul.
La început mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu stilul alambicat al cărții. Sunt multe cuvinte rusești, sau rusificate sau pur și simplu inventate. Dar m-am obișnuit cu ele, pe unele deja am început să le folosesc în viața de zi cu zi. Nu mai beau ceai, ci ceaiok. Mi se pare foarte mișto să vorbești așa.
Despre aceste cuvinte rusificate, consider că au o oarecare conotație politică. Sunt anumite semne ce mă duc cu gândul la comunism. Portocala mecanică aduce în discuție și aspecte politice. Aș putea spune că tot experimentul cu vindecarea omului de violență este ceva pur politic deoarece în acest fel se renunță la liberul arbitru, făcând din om un animal, pentru că animalele nu au capacitatea de a alege, iar dacă nu poți alege faci ce îți spun alții, ceea ce face ca viața conducătorilor politici să fie mult mai ușoară.
Romanul se împarte în trei părți. În prima parte, Alex, alături de gășkarii lui, comit ultraviolențe împotriva celor slabi, mai mult de distracție. Când ajunge la închisoare în timpul unei astfel de escapade, află de la patriarhul închisorii de un experiment ce îl poate readuce la libertate în două săptămâni. Partea aceasta, precum și cea de-a doua, în care bietul Alex este torturat și supus unor tehnici ce îl vor scăpa de violență, sunt doar începutul. Ce e frumos și spumos în acest roman este partea a treia, când totul se întoarce împotriva protagonistului. Cei cărora le-a făcut rău se răzbună într-un fel sau altul și mai apar și personaje politice ce vor să îl folosească pe Alex în jocurile lor pentru a prelua puterea. Se dovedește că toată treaba anti violență nu are ca scop binele populație, ci manipularea maselor, cum era și logic. Dar asta e doar o mică parte din învățătura cărții.
Mie una mi-a plăcut mult Alex, mi s-a părut foarte dulce, în ciuda violurilor și tâlhăriilor pe care le comitea (Da, Ale, cu el stau în bancă de luni).E diferit față de ceilalți tineri de vârsta lui, e inteligent și mi-a părut rău pentru el când nu mai putea asculta muzică simfonică. Unul dintre motivele pentru care mă feresc de film este faptul că mi-am făcut o imagine despre protagonist ce nu vreau să fie detronată.
Motivul violenței personajului principal nu este prea clară, familia lui nu este una dezorganizată, părinții lui fiind oameni normali ce nu au probleme cu legea. Din asta reiese că Alex este așa de bună voie, fapt ce reliefează ideea de liber arbitru.
Despre carte sunt foarte multe lucruri grele de vorbit. Autorul face aluzie la multe lucruri ce includ violența. E o secvență în care Alex citește Biblia și realizează că îi face plăcere să o citească deoarece e o carte violentă. Autorul ne învață că nu avem nevoie de creiere spălate, pentru că oricum există karmă iar cei răi vor fi pedepsiți până la urmă. Dar toată chestia cu binele și răul este pusă sub un mare semn al întrebării.
Sfârșitul este unul la care nu mă așteptam. Mă așteptam la orice altceva, deși e evident ce o să se întâmple. Aveam multe idei legate de final, dar niciuna dintre ele nu a fost să fie. Este prima carte pe care o citesc ce are un final de genul, sau prima carte cu un astfel de sfârșit ce mi-a rămas în minte.
Deși ador cartea asta, îmi e foarte greu să vorbesc despre ea deoarece subiectul ei m-a atins foarte mult. O recomand din tot sufletul, mai ales celor care vor să citească ceva nou și să iasă din zona de confort. Mi-a făcut o mare plăcere să o citesc și mi-a mai pus creierul la contribuție.


Punctaj:

joi, 2 februarie 2017

Ce trebuie să citesc musai în 2017

Lista nu e un top. Nu știu de ce fac lista asta, cred că mai mult pentru mine și publicul meu. Nu voi menționa cărțile deja cumpărate, pentru că nu văd sensul. Să începem!


1. Vegetariana de Han Kang

Sinopsis: Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.
Motivul pentru care vreau să o citesc, este, ofc, faptul că aparține literaturii coreene. Autoarea e născută în Gwangju, orașul de unde provine și J-Hope din BTS.  Sinopsisul mă atrage cât de cât, dar mai mult mă atrage faptul că autoarea e din Gwangju.



2. Vreme ciudată la Tokio de Hiromi Kawakami


Sinopsis: Tsukiko are 38 de ani, lucreaza intr-un birou, traieste singura si ii place sa frecventeze un bar si sa bea sake. Intr-o zi, intimplarea face sa reintilneasca un fost profesor de liceu, un venerabil dascal de literatura caruia, pentru ca nu-si aduce aminte cum il cheama, ii spune sensei. Acesta este cu treizeci de ani mai in virsta, pensionar si vaduv. Legatura lor –careia Hiromi Kawakami ii da ritmul lent al trecerii anotimpurilor – se contureaza discret, iar sensei si fosta lui eleva se intilnesc tot mai des, se bucura impreuna de mincare si de sake, depind tot mai mult unul de celalalt. Pe masura ce prietenia lor se adinceste, lui Tsukiko ii trece prin cap ca mingiierea pe care o gaseste in compania lui sensei ar putea fi ceva mai mult decit amicitia ce i-a apropiat.
Nu știu dacă am mai spus-o, dar, cum ador Asia, mi-ar plăcea ca anul acesta să citesc mai multă literatură asiatică. Mai am în bibliotecă ceva de Natsuo Kirino, necitit până azi. Nu cred că o să am răbdare să citesc Vreme ciudată la Tokio, dar descrierea mă atrage și vreau să aflu mai multe despre cultura japoneză deoarece vreau ca pe viitor să încerc să învăț această limbă.


3. Valea minunilor de Amy Tan

Sinopsis: Shanghai, 1912. Violet Minturn este fiica privilegiata a patroanei celei mai exclusiviste case de curtezane din oras. Dar, cind dinastia Qing e rasturnata de la putere, Violet se vede despartita de mama ei in urma unei inselatorii, fiind obligata sa devina „curtezana virgina“.

Pe jumatate chinezoaica, pe jumatate americanca, Violet se zbate sa-si gaseasca locul in lumea orientala ori in cea occidentala. Abia in clipa in care va reusi sa-si armonizeze cele doua identitati se va transforma intr-o curtezana abila, neintrecuta in arta seductiei si a amagirii, desi inca se lupta sa inteleaga cine este cu adevarat. Inapoi in timp, in 1897, la San Francisco, pe cind avea doar saisprezece ani, Lucia, mama lui Violet, se indragosteste de un pictor chinez si viata i se schimba pentru totdeauna. Silita sa plece in Shanghai, va descoperi cu groaza ca iubitul ei nu este dispus sa incalce traditia chineza pentru a-si uni destinul cu al ei. Desi tradate, cele doua femei refuza sa se plece in fata sortii si asteptarilor societatii, luptind cu indirjire pentru a redobindi ceea ce le-a fost luat cu forta: respect, un viitor sigur si, mai presus de toate, dragostea pentru parintii lor, pentru iubitii lor si pentru copiii lor. Intinzindu-se pe mai bine de patruzeci de ani si pe doua continente, Valea Minunilor reinvie lumea de mult pierduta a vechiului Shanghai prin evocarea intrigilor din casele de curtezane si a destinelor strainilor din Concesiunea Internationala.

Deși nu am China la suflet, mi se pare interesantă cartea asta. China de odinioară nu se compară cu China contemporană, știu asta, dar cultura aceea cu dragoni, Feng Shui precum și cu prințese și dinastii mi se pare interesantă. Mai am o carte de genul în bibliotecă, dar tot necitită.


3. Panica de Lauren Oliver


Sinopsis: Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium.
Intr-un oras micut, unde tinerii sufera de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le da sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase.
Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut. Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Lodge jocul aduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.
Pot spune doar că sunt nerăbdătoare să o citesc și sper să nu mă dezamăgească!


4. Diavolul se îmbracă de la Prada de Lauren Weisberger

Sinopsis: Roman ecranizat de David Frankel, cu Meryl Streep si Anne Hathaway in rolurile principale. Andrea Sachs, eroina cartii, o tinara din provincie, proaspata absolventa a uneia dintre marile universitati de pe Coasta de Est, obtine in chip nesperat slujba la care viseaza milioane de fete: asistenta a Mirandei Priestly, editoare de succes a revistei Runway. Desi, la inceput, crede ca a ajuns in raiul celebritatilor, printre pantofi si posete Prada, Armani sau Versace, Andrea isi da repede seama ca sefa ei este… diavolul in persoana. Terorizata de ordinele acesteia tipate prin telefon la orice ora din zi si din noapte, Andrea incepe sa se intrebe daca slujba mult rivnita nu va sfirsi prin a o ucide. In eventualitatea in care va supravietui, Andrea trebuie sa se hotarasca daca merita sa-si vinda sufletul.
Deși pare superficială, cred că e o carte ușoară ce merită citită ca o pauză după cărți lungi cu subiecte greu de digerat. Nu am văzut filmul și nici nu intenționez să o fac prea curând, dar aș risca să citesc cartea.



5. Torturaţi-l pe artist de Joey Goebel


Sinopsis: "Am gasit un barbat care ne dadea speranta. I-am legat mainile si picioarele cu bucati de funii blonde si brunete. L-am torturat pe artist. L-am torturat bine. Si i-am vandut suferinta la Hollywood."
Intr-o America in pana de capodopere, desprinsa parca din filmele lui Tarantino, arta e o marfa pe taraba divertismentului. Salvarea vine din partea lui Vincent Spinetti, cel mai stralucitor elev al Academiei Noua Renastere, o pepiniera de talente care cultiva geniul in solul fertil al suferintei. Pentru a crea, tanarului i se orchestreaza cu cinism o intreaga simfonie a durerii (moartea celor dragi, dependenta de droguri, boala, depresia, pierderea iubirii), iar povestea vietii lui e adunata in paginile -- profetice? -- ale unui roman-avertisment: daca viitorul va arata intocmai ca lumea vazuta de Goebel?

Deși stau departe de romanele în care se vorbește despre artă, acesta mi s-a părut interesant.  Sper doar să merite...




6. Ochiul lui Nefertiti (Furtuni pe Nil, # 1) de Gerald Messadié 

Sinopsis: Ochiul lui Nefertiti dezvaluie adevarul din spatele unei legende poleite cu aur si deschide fascinanta trilogie Furtuni pe Nil pe care Gerald Messadie a consacrat-o unei perioade stralucite si tragice din istoria faraonilor, de la declinul cultului pentru Aton şi pana la succesiunea lui Tutankhamon la tron.
Alaturi de sotul sau, Akhenaton, regina Nefertiti credea in fericire. Pana in ziua in care a aparut Semenkhere. Ca sarpele Apopis, el l-a vrajit pe rege cu prospetimea celor cincisprezece ani ai sai si a devenit favoritul lui. Mai apoi a obtinut titlul de regent, in timp ce regina avea sa fie uitata. Caci pantecele ei, de-acum sterp, nu daduse nastere nici unui mostenitor de parte barbateasca...
Dar Akhenaton porneste in marea calatorie spre Orizontul Indepartat, şi cum adoratul discului solar nu se mai afla printre cei vii, Nefertiti va pune mana pe putere, prin orice mijloace. Iar dacă forta nu se va dovedi de ajuns, ochiul ei malefic va face restul: ii va sili pe preoti, pe generali, chiar si pe propriul sau tata, batranul Ay, sa bea din vinul aspru al maniei sale...
 
Ar fi prima carte pe care aș citi-o despre Egipt. Am aflat de serie de pe blogul Cristinei Boncea. Mi-ar plăcea să o citesc vara, din motive pe care nici eu nu le știu.



7. Orice de Chuck Palahniuk, dar în special Apocalipsa

E unul dintre autorii mei preferați, iar cei care mă urmăresc știu că îl ador. Apocalipsa e continuarea volumului Blestemați (recenzia AICI!). În ultimele luni am cumpărat multe cărți de Chuck Palahniuk cu speranța că le voi citi cândva.
Sinopsis: Apocalipsa (2013), urmatorul roman din trilogia halucinanta despre viata de apoi si sfirsitul lumii ce incepe cu Blestemati, continua povestea lui Madison Spencer, fetita moarta la treisprezece ani si condamnata sa-si petreaca vesnicia in compania unei gasti pestrite de demoni si suflete proscrise. Ratind ora stingerii in noaptea de Halloween, Maddy ramine sa bintuie pe pamint, chinuita de vinovatie din cauza intimplarilor de cosmar ce i-au adus damnarea si urmarita de un vinator de fantome drogat, angajat de parintii ei miliardari. Madison afla cu groaza ca parintii ei au pus bazele unei religii universale pornind de la sfaturi date de ea in gluma de pe lumea cealalta si au construit un continent de un alb imaculat din deseurile aglutinate ce plutesc in Marele Vortex din Pacific. Strinsi cu totii acolo, prozelitii se roaga la Templul lui Madison, in asteptarea sfirsitului lumii, care va veni cu siguranta cind Madlantida cea alba, propulsata de iahturi de lux, va lovi America de Nord si celelalte continente. Damnarea sau mintuirea intregii omeniri par sa atirne numai de micuta Maddy, naucita de vorbele unui Dumnezeu intransigent si de ale unui Diavol deghizat in sofer de taxi, care se pretind amindoi a-i fi creatori.


8. Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

Marele Gatsby este o explorare a Visului American, asa cum apare acesta intr-o vreme corupta, si, totodata, o incercare de a descoperi granita ascunsa care desparte realitatea de iluzie. Aici, iluziile par mai reale decit realitatea insasi. Intrupate in personajele secundare ale romanului, ele ameninta sa invadeze intregul peisaj. Pe de alta parte, realitatea este intrupata si de catre Gatsby insusi; iar in masura in care se opune iluziilor tangibile, tari, ea apartine spiritului, fiind mai degraba promisiunea decit luarea in posesie a unei viziuni, credinta in posibilitatile vietii, intrezarite, dar niciodata intelese. In America lui Gatsby, realitatea nu este definita in sine. Ea apare lipsita de articulatii si frustrata.”

„Romanul lui Fitzgerald ilustreaza un episod anume din spectacolul civilizatiei americane. Si o face cu ironie, cu patos si cu farmec. Marele Gatsby este povestea captivanta, mistica si stralucitoare a epocii jazzului.”

Am auzit foarte multe lucruri bune spuse de această carte . Nu am văzut filmul și nu cred că o voi face înainte să citesc romanul. Din câte știu sunt puține pagini, deci citirea va fi scurtă și rapidă.


9. Povestea târfelor mele triste de Gabriel Garcia Marquez

Sinopsis: Povestire sau roman scurt, această ultimă creație narativă a neasemuitului Gabriel Garcia Marquez, ,,cel mai mare vrăjitor al Americii Latine”(Augusto Rao Basto), reia într-o viziune aparte, surprinzătoare eterna temă a iubirii, fericit ilustrată de capodopere anterioare- romanele „Un veac de singurătate”, „Despre dragoste și alți demoni” sau povestirea „Urma sângelui tău pe zăpadă”. Căci „Povestea târfelor mele triste” este, așa cum mărturisește protagonistul-autor, „povestea marii mele iubiri”, o prodigioasă incursiune în tainele sentimentului erotic, pe care îl trăiește, pentru prima oară în viață cu adevărat, un bărbat în vârstă de nouăzeci de ani pentru o fată de paisprezece, plasată deci la antipozii ciclului său vital.
Am aflat de acest autor de la profesoara mea de latină, care a spus că cea mai interesantă carte a lui e Povestea târfelor mele triste. După sinopsis pare ceva gen Lolita, dar trăim într-o lume plină de Lolite, acest subiect fiind ultra cunoscut. Îmi place ideea din Lolita, de aceea vreau să citesc și această carte.



10. Ferma Animalelor și 1984 de George Orwell

Ambele ne-au fost recomandate în clasă de către profesoarele de engleză. Dintre cele două, Ferma Animalelor mă atrage mai multe. Anul acesta vreau s-o citesc neapărat și să vorbesc despre ea la engleză cu profesoarele.
Sinopsis Ferma Animalelor: Cînd animalele de la fermă își alungă stăpînul bețiv, toate sînt cuprinse de un zel colectiv. Fiecare muncește peste program, productivitatea crește și, pentru moment, toate gurile sînt sătule. Regulile de aur ale colectivității vor fi înscrise cu litere uriașe pe un hambar: toate animalele sînt egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, nu-și va ucide semenii. Dar nu va trece mult pînă cînd porcii vor prelua conducerea fermei și se vor bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant al utopiei Ferma Animalelor poate fi înțeles fie și numai din ultima regulă care mai rămîne înscrisă pe hambar: „Toate animalele sînt egale, numai că unele animale sînt mai egale decît altele”.



Cam acesta ar fi mica mea listă. Știu că trebuia să o fac mai devreme, dar nu m-am gândit să fac asta. Deși am zeci de cărți necitite, mă lăcomesc în continuare. În realitate ar fi mai multe cărți pe care mi le voi aminti pe parcurs. Aș mai vrea să continui seria Nemuritor, de Oana Arion, să citesc mai multe cărți istorice și câte ceva din bibliografia școlară, dar nu prea mult.

Până data viitoare, vreau să îmi spuneți în comentarii ce vreți să citiți anul acesta și să îmi țineți pumnii pentru că am mare nevoie de asta! ♥♥♥