joi, 21 iulie 2016

Top 5 postări de pe blog



Am văzut de curând la statistici cele mai de succes articole ale mele. Mă bucură enorm să văd că munca și pasiunea mea sunt apreciate de voi și că numărul de afișări de pagină crește pe zi ce trece. Azi vă voi arăta postările care v-au plăcut cel mai mult!


5. Maestra de L.S Hilton - Recenzie
,,În carte sunt multe lucruri inutile. Am avut mai multă răbdare să citesc descrieri de tablouri decât să citesc scenele de sex dintre protagonistă și primul bărbat care îi pica. Sunt paralelă cu arta, nu știu să desenez sau să fac orice artistic, dar preferam descrieri de obiecte de artă decât scene sex, cărora nu le-am văzut sensul.
Eu una ador cărțile cu viețile oamenilor bogați, nu că tânjesc după bogății sau ceva, dar mi se par ceva mai interesante decât viețile oamenilor normali pentru că la oamenii din jur am acces mai oricând. Aici, însă, secvențele când mergea la dineuri sau la petrecerile bogaților mă plictiseau. Autoarea nu îmbracă acest aspect în ceva interesant, deși Judith era o tipă normală, un outsider." Continuarea recenziei AICI!
Nu mă numesc un fan al acestei cărți, dar mă bucur că am făcut recenzie la o carte care acum e populară și că ce am scris eu despre carte a fost un succes pentru 2 octombrie.


4. Lucruri pe care le aud când citesc
Articolul îl găsiți AICI! Am scris postarea asta undeva prin mai. Cum majoritatea timpului îl petrec la școală, acolo apuc să citesc de cele mai multe ori. Cum colegii mei nu prea citesc, sunt enervanți uneori și pun întrebări stupide.

3. Rockstar de Cristina Nemerovschi - Recenzie
,,Comparând vedetele din carte cu vedetele din realitate, am observat că sunt diferite în anumite privințe. Storm, Lola și Johnny cântau ce voiau și puneau suflet în ce făceau, nu urmăreau faima sau banii. Starurile de azi exact asta urmăresc: faimă și bani, iar ceea ce produc devine comercial, pentru că asta vrea lumea. Desigur că mai sunt artiști care sunt autentici și nu se maimuțăresc sau se sparg în figuri de dragul fanilor sau al banului.
Sunt sigură că atunci când o să vină în viața mea momente grele în care sufăr o să recitesc Rockstar sau orice scris de Cristina, cum fac atunci când simt că mi-am pierdut calea." Continuarea AICI!
Fix acum o lună am postat această recenzie pe blogul meu. Cartea am citit-o destul de greu datorită școlii, era perioada de final de an și îmi trebuiau note. Romanul Cristinei l-am luat de la Bookfest 2016 cu autograf. Cărțile pe care le-am luat de la acest târg îmi voi aminti mereu de vară și de clipe frumoase.

2. Flori în Păr de Iullia Ioniță - Recenzie
,,Cred că autoarea a fost inspirată de muzica celor de la The Pretty Reckless pentru că piesele lor se potrivesc perfect ca muzică de fundal pentru Flori în Păr. Amy e un fel de Taylor Momsen. Un copil bun care s-a răzvrătit, nu mai că în cazul lui Amy  am înțeles mai bine de ce pentru că mi-a fost foarte ușor să intru în pielea ei și să îi înțeleg sentimentele și frustrările, deși uneori păreau exagerate." Continuarea recenziei AICI!
Mă bucur să văd că recenzia unei cărți care se numără printre favoritele mele v-a plăcut. Sunt nerăbdătoare ca Iullia să lanseze un roman nou. Flori în Păr e o carte care m-a surprins în mod plăcut și care merită citită și înțeleasă.

1. Neamul Corbilor: Copiii întunericului și Blestemul zorilor de Lavinia Călina - Recenzie
,,Țin minte că volumul întâi a fost a doua carte pe care am citit-o de la Lavinia, dacă nu mă înșel Copiii Întunericului este a doua carte a ei. Mi-a creat un fel de obsesie. Nu eram obișnuită cu romane în care acțiunea se petrece în România și nu mă așteptam că cineva și-a putut imagina că la noi în țară se poate întâmpla ceva de domeniul fantasticului. Cel mai mi-a plăcut starea de confort pe care mi-o dădea lectura romanului. Simțeam că am pătruns într-o lume magică, dar că în același timp sunt acasă, într-o lume care nu îmi e străină total.
Preferata mea este Nicol. Roxana mi s-a părut prea lame, dar era o figură simpatică în peisaj. Nicol e pusă pe acțiune, e dură și e în stare să facă orice pentru persoanele la care ține. Mi-a amintit  de Diane, din Ultimul Avanpost și, după ce am citit Zona Zero, pot spune că aduce un pic a Elena." Continuarea recenziei AICI!
Deși recenzia aceasta este destul de recentă și nu mă așteptam să fie pe locul I, mă bucur mult că o postare pe care am scris-o cu mult drag le-a plăcut urmăritorilor mei.

În concluzie, am observat că postările de top sunt din mai, iunie și iulie, lunile când am fost mai activă cu blogul și în care am citit mai mult. Sper ca următoarele mele articole să ajungă în top la statistici și să îmi crească numărul urmăritorilor. Nu mă așteptam să ajung aici și le mulțumesc tuturor celor care mă urmăresc pentru asta! You are the best!! ♥


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce crezi?