marți, 24 mai 2016

Jumătatea Sălbatică de Sally Green - Recenzie

Cod: TRE978-606-719-303-9
An aparitie: 2015
Autor: Sally Green
Categoria: Literatura Universala
Editia: Paperback cu clape
Editura: TREI    
Format: 130 x 200 mm
Nr. pagini: 416
Traducator: Ioana Filat
Exemplar oferit de: libris.ro
Recenzia volumului precedent AICI!

Sinopsis:

Al doilea volum al trilogiei HALF LIFETime Magazine o numeşte „periculos de captivantă", iar Daily Telegraph declară că Sally Green este „noua J.K. Rowling".
Descoperă povestea pe care cititorii din lumea întreagă o aşteaptă cu sufletul la gură.

Din nou, Sally Green răstoarnă definiţiile. Ce înseamnă sălbatic? Ce înseamnă uman sau civilizat? Tensiunea insuportabilă, dorinţa de a supravieţui cu orice preţ, precum şi dihotomia bine-rău, dragoste-ură, sălbatic-civilizat, toate acestea bântuie cititorul, culminând cu un deznodământ care anunţă atmosfera sumbră şi misterioasă din ultimul volum al trilogiei. – Booklist

După ce şi-a întâlnit tatăl, pe Marcus, temutul Vrăjitor Negru, şi a primit de la acesta cele trei daruri, semnul devenirii unui Vrăjitor cu drepturi depline, Nathan luptă pentru supravieţuire, hăituit de Vânătorii Consiliului şi mânat constant de dorinţa de a-l regăsi pe Gabriel şi de-a o salva pe Annalise.
Adevărata provocare însă este să înveţe să-şi controleze Darul proaspăt descoperit, latura sălbatică a sinelui, sursa unei puteri ce ameninţă să spulbere totul în calea ei. Iar miza nu e numai propriul său destin, ci destinul întregii lumi a Vrăjitorilor.

Jumătatea Sălbatică are personaje la fel de complexe, elementul magic la fel de pregnant şi scene de acţiune tot atât de tensionate ca în romanul care o precede, Jumătatea Rea. – Publishers Weekly


Recenzie:

Ca să fiu sinceră, sunt un pic geloasă pe autoare. Jumătatea Sălbatică mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum al seriei, Jumătatea Rea, dar când citeam, simțeam că eu nu o să pot niciodată scrie ca Sally Green. Locurile și peisajele sunt descrise perfect, dialogurile nu duc lipsă de nimic, iar acțiunea este ireproșabilă. 
În acest volum, scopul lui Nathan e foarte clar; trebuie să îl găsească pe prietenul său, Gabriel, trebuie să o recupereze pe Annalise de la Mercury, dar cel mai important e să nu fie găsit de Vânători. Lucrurile astea sunt date peste cap atunci când îl întâlnește pe Nesbitt, un vrăjitor Semipur, pe jumătatea negru. Acest Nesbitt îl  conduce pe Nathan la o anume Victoria Van Dal. Nu dau mai multe detalii pentru că aș face spoiler și nu ar fi prea frumos din partea mea.
După ce am terminat primul volum, credeam că nu voi continua trilogia. Majoritatea spuneau că al doilea volum nu e la fel de bun ca primul, că din cauza acestuia au renunțat la trilogie, ș.a.m.d. Când o carte are păreri negative sunt tentată să o citesc, cam așa am pățit și în cazul de față.
Romanul Jumătatea Sălbatică e mai interesant decât primul volum al seriei pentru că am primit răspunsul la multe întrebări legate de Nathan, de tatăl său și, de ce nu, despre triunghiul amoros care e foarte aiurea, dar nu deranjant ca în alte cărți.
Traducerea constituie o calitate a acestei cărți. Dacă de cele mai multe ori nu sunt mulțumită de traducerile cărților, acum sunt uimită de vocabularul traducătorului care nu e deloc sărăcăcios.
Romanul l-am citit cu sufletul la gură și destul de repede. Nu se citește prea ușor pentru că te ține în suspans și trebuie să citești încontinuu ca să afli ce se întâmplă în continuare. Mă simțeam absorbită de acțiunea romanului chiar și când nu îl citeam. Mi-a plăcut foarte mult și sper ca volumul final să nu mă dezamăgească.
Finalul a fost foarte neprevăzător. Nu mă așteptam la nimic, deși când citesc o carte îmi creez scenarii în cap legate de sfârșit. Încheierea pot spune că m-a dezamăgit, pentru că nu am putut înțelege acțiunile unui anume personaj. Faptele sale mi s-au părut lipsite de noimă, ba chiar influențate de un alt personaj și total nejustificabile. Sper să nu trăiască prea bine în volumul trei.
Cârligul de final nu m-a deranjat ca data trecută. Half Life e o serie și e normal ca în primele două volume finalul să fie deschis, iar acțiunea din volumul următor puțin ațâțată.
Deși genul fantasy e considerat un gen literar de nișă, nu mă voi opri niciodată din a citi genul acesta pentru că îl ador și abia l-am (re)descoperit. Consider că trilogia Half Life e diferită față de celelalte cărți young adult, deși, să fim sinceri, are câteva elemente ușor clișeice.
De la următorul volum am așteptări foarte mari. Abia aștept să îl citesc și să aflu cum se termină povestea. Am înțeles că Fox 2000 au achiziționat drepturile de ecranizare, ceea ce mă face nerăbdătoare să văd filmul.

Cartea poate fi achiziționată de AICI!


Fragment:

,,Foarte interesant cuvântul ăsta, sălbatic. Noi ne închipuim că înseamnă să fii neîmblânzit, nestăpânit, numai că, firește, natura nu e așa; natura e stăpânită, bine orânduită și extrem de bine disciplinată când vine vorba de elementele ei. Turma are conducători pe de o parte și membri ascultători pe de alta, se mai stârnesc și certuri, însă totul e bine organizat. Iar animalele vânează fiecare în felul său, la vremea potrivită și doar un anumit tip de vânat - sunt foarte previzibile."


Punctaj:


marți, 17 mai 2016

Flori în Păr de Iullia Ioniță - Recenzie



Sinopsis:
Noi suntem acei copii care fumează iarbă. Acei copii care nu beau „o bere” într-un restaurant de fițe, ci care se duc unii la alții acasă ca să bage pastile până uită de realitate și uită cine sunt. Suntem acei copii care nu își fac temele. Care pleacă de la ore ca să compună un cântec. Suntem copiii care, dacă nu te suportă, îți scriu numele pe o țigară și te fumează. Și devii spulberat. Noi suntem copiii fără regrete. Pentru că știm că, atunci când am făcut-o, am fost fericiți.


Recenzie:

În primul rând, trebuie să îi mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit către recenzie! ♥
Probabil singura carte pe care am citit-o până acum și care m-a făcut să simt atâtea lucruri. Amy m-a făcut să simt tot ce a simțit ea pe parcursul cărții. Și nu regret nimic...
La început, Amy Evans pare fata perfectă, e celebră, are bani, e un copil frumos, talentat, are tot ce vrea. Însă, pe parcurs, aflăm că Amy are câteva nemulțumiri legate de viața ei și de societatea bazată pe Principii în care trăiește. Pare bine educată, chiar și vorbitul urât o incomodează, își ascultă mama, făcând tot ce spune aceasta, dar viața a decis să o trezească la realitate.
Amy mi s-a părut superficială în primele capitole,dar am realizat că e produsul societății în care trăiește. Nu voia să treacă peste, își bătea joc de viața ei și își căuta motive să sufere în plus.
Cred că autoarea a fost inspirată de muzica celor de la The Pretty Reckless pentru că piesele lor se potrivesc perfect ca muzică de fundal pentru Flori în Păr. Amy e un fel de Taylor Momsen. Un copil bun care s-a răzvrătit, nu mai că în cazul lui Amy  am înțeles mai bine de ce pentru că mi-a fost foarte ușor să intru în pielea ei și să îi înțeleg sentimentele și frustrările, deși uneori păreau exagerate.
Flori în Păr m-a făcut să mă gândesc foarte mult la viața mea. Trecerea bruscă a lui Amy de la o copilă inocentă la o adolescentă rebelă mi s-a părut bruscă, dar acest lucru m-a făcut să reflectez un pic la cât de mult s-a schimbat viața mea într-o perioadă de timp foarte scurtă. Precum Amy, am cunoscut oameni cu care am fost prietenă o perioadă, cu unii dintre ei încă păstrez legătura, dar majoritatea au rămas în trecutul meu.
Anumite personaje din carte au reușit să mă dezamăgească, dar nu datorită scriituri sau așa ceva, ci datorită deciziilor pe care le-au luat. Anumite relații par perfectă din punctul lui Amy de vedere, dar când perspectiva se schimbă observăm că fata e doar vulnerabilă și nu e atentă cum ar trebui la oamenii din jurul ei.
Probabil că dacă aș fi citit romanul în anii trecuți, nu l-aș fi înțeles pe deplin, aș fi fost prea mică. Simt că l-am citit în perioada în care trebuia s-o fac pentru că m-am regăsit în cugetările lui Amy și m-au ajutat cumva să trec mai ușor peste lucrurile care mi se par imposibile.
Deși lumea în care se desfășoară acțiunea din romanul Flori în Păr e fictivă, personaje nu duc lipsă de autenticitate. Când am căutat orașul Hammington și am văzut că nu există, aveam sentimentul că personajele vor fi de carton și nu vor părea reale, dar mi-am dat seama că sunt mult mai reale decât mulți oameni care există cu adevărat.
În ultimele capitole, Amy realizează că tot ce s-a întâmplat cu ea în ultimii ani a ajutat-o să se maturizeze și să nu se distrugă definitiv. Consider că maturizarea fetei a fost partea cea mai bună a cărții. M-a învățat că nu trebuie să mă autodistrug și că nu merită să sufăr aiurea.
Cu toate că lectura romanului te pune pe gânduri și îți dă palpitații, recomand Flori în Păr pentru că e o carte diferită față de celelalte. Autoarea dezbate atât subiectul despre schimbare și maturizare, cât și despre societatea plină de prejudecăți care nu ne lasă să fim noi așa cum ne știm.

Citate:

,,Nu dormeam nopțile pentru visul mamei. Nu vreau viața perfectă! Culoarea mea preferată nu e roz, iar hainele mele preferate nu sunt rochiile!"
,,Ai simțit că pe lumea asta nu te iubește nimeni? Absolut nimeni? Că nu mai ai nici un scop? Că te zbați între personalități, că vrei să fii și una și alta? Că visezi la o poveste pe care nu o să o ai niciodată, dar în același timp ești blocat în ea, cel puțin într-o variantă de-a ei?"
 “Nimeni nu vrea să fie ca mine, de fapt. Nimeni nu vrea să ducă o viață cu droguri, gratis sau cumpărate, sex hardcore cu un tip care e etalonul perfecțiunii, cu o mamă nebună și depresivă, și… fără să aibă prieteni.”

Punctaj:






Trailer-ul cărții:





Cartea poate fi cumpărată de AICI!!


Despre autoare:

Sunt elevă la un liceu din București. Îmi place să scriu, pentru că mă exteriorizez diferit, exprim mult mai bine ceea ce am de spus. Am o imaginație care nu vrea deloc să tacă, multe impresii... Uneori simțeam că orice îmi trece prin cap ar trebui scris, dar m-am gândit puțin mai bine. Nu e normal, nu e ok. Dar până la urmă, când un gând vrea atât de mult să iasă din tine, de ce să nu îi dai voie? De ce să ne limităm și să impunem reguli minții? Dacă și de la gânduri ne-am înfrâna și le-am lăsa de izbeliște pe undeva prin univers, cine am mai fi noi?

Blogul Iulliei: http://www.iulliaionita.com

sâmbătă, 14 mai 2016

Lucruri pe care le aud când citesc



Cum școala îmi ocupa cea mai mare parte din timp, de cele mai multe ori citesc la școală, sau oriunde apuc. Evident că aud foarte multe comentarii drăguțe care uneori mă calcă pe nervi.

1. De ce vrei să scrii o carte când sunt deja atâtea cărți?
Îmi pare atât de rău că nu m-am gândit la asta. Sunt sigură ca la fel ar fi trebuit să gândească toți scriitorii până acum. Rușine lor că au scris în loc să se gândească la cărțile deja existente.

2. Dacă e film, de ce mai citești cartea?
Într-o oră jumătate nu poți surprinde toată magia care se regăsește în 300-400 de pagini. Întotdeauna cărțile au mai multă acțiune decât filmele. În film se pierd anumite detalii care sunt destul de importante în carte.

3. Cum, tu îți iei cărți de pe elefant?
Când comand ceva de pe elefant.ro sunt foarte fericită. Le spun și prietenelor, poate vin cu mine să îmi ridic coletul. O colegă aude conversația și mă întreabă: Ce ți-ai luat de pe elefant? Îi răspund că mi-am luat cărți. Dezamăgită, îmi spune: Ah, credeam că ți-ai luat un parfum sau ceva de purtat. Neah, cumpăr haine doar când acest lucru e necesar.

4. Sunt cărți făcute după Game of Thrones?
Nope, my dear. Serialul este făcut după cărți.

5. Mai bine vezi filmul/serialul...
NU ÎMI SPUNE MIE ASTA! Poți să te uiți tu la film, dar eu prefer să citesc.

6. Îți pierzi viața citind!
Eu cred că nu îmi irosesc viața dacă citesc. De fapt, mă aleg cu experiență de viață fără să intru în situații neplăcute. Cred că sunt mai câștigată dacă citesc în loc să pierd timpul pe afară.

7. Dacă îți place să citești, de ce nu citești cărțile din programa școlară?De obicei, profesorii îmi spun asta.  Mama îmi băga pe gât cărțile de școală în clasele primare. M-a îndepărtat de lectură, făcându-mă să descopăr cititul ceva mai târziu. Acum știe că citesc, îmi spune uneori că nu citesc ce trebuie, dar știe că nu îmi pasă. Am încercat să citesc mirobolanta Carte a nunții, dar nu prea am putut. E greu să citești ceva în care nu te regăsești absolut deloc.


În final, vreau să zic că nu am vreo problemă cu oamenii care nu citesc. Există oameni talentați la științe exacte sau alte lucruri care citesc aproape deloc sau ce îi interesează pe ei. Poți să iei informații și din alte părți decât din cărți.
Evident că articolul va continua!

marți, 3 mai 2016

Douăzeci și ceva de Iain Hollingshead - Recenzie

Sinopsis:

Jack Lancaster are douazeci si cinci de ani si un milion de probleme: s-a saturat de jobul plicticos dintr-o banca de investitii din Londra, i se pare ca se ingrasa si cheleste, nu isi mai suporta iubita, se cearta cu amicii. Intreaga lume e impotriva lui! Ce mai, o criza a sfertului de viata sta sa explodeze, asa ca se hotaraste sa-i faca fata cu mijloacele specifice tineretii: femei de-o noapte si chefuri-monstru. Ba mai mult, isi pune in minte sa-si saboteze sefii si sa cucereasca cel mai hot exemplar feminin cu putinta. Pana una, alta, inroseste tastatura computerului povestind cele mai intime si stanjenitoare amanunte intr-un jurnal de un haz nebun. O carte formidabila pentru toti cei care si-au urat vreodata slujba si au iubit in taina, nebuneste.

Recenzie:

Nu aveam în lista mea TBR această carte, și totuși nu regret că am citit-o. Am terminat-o repede, în vreo patru zile, fără să reflect prea mult la acțiunea cărții.
Mi s-a părut interesantă fiecare pagină și nu pot spune că m-a plictisit. Mi-a prins bine cartea asta în autobuz când era aglomerație pe bulevard. M-a distrat fiecare capitol, am râs, mi-a părut rău pentru Jack, am mai râs și la final m-am bucurat pentru personajul principal.
La început cartea pare varianta soft a romanului American Psycho ( ca să ști despre ce vorbesc, citește recenzia cărții AICI). Jack Lancaster nu e ca Patrick Bateman. Nu căsăpește oameni, nu e rasist, homofob, prefăcut, figurant. Jack e autentic, dar realizezi acest lucru pe parcurs.
Ce-i drept, nu te alegi nimic de pe urma acestei cărți. Nu are un subiect prea adânc, nu te pune pe gânduri și nici nu poți învăța ceva propriu zis.
Am apreciat că acțiunea se petrece în Anglia, nu în America. Sunt cam plictisită de cărți cu și despre America.
În acest roman nu sunt descrieri multe și fără sens. Cartea e scrisă ca un jurnal și duce lipsă de descrieri și narări inutile. E scurt, obiectiv, fără să te amețească de cap.
Jack Lancaster scrie în jurnalul său timp de un an. Anul său începe destul de nasol, e sătul de job-ul său de la bancă, se desparte de prietena lui, îi place de o fată care e îndrăgostită de un prieten de-al său. Totuși, pe parcursul anului lucrurile se schimbă, iar viața lui Jack se îmbunătățește în anumite privințe.
Sunt multe faze amuzante în carte. Nu vreau să dau spoilere, dar sunt sigură că Douăzeci și ceva poate face pe oricine să râdă.
Recomand cartea asta oricui. E o lectură plăcută, haioasă și care nu îți dă bătăi de cap. Merită să o citești când vrei să faci o pauză de la cărți mai grele.


Punctaj: