miercuri, 3 februarie 2016

Îți voi dărui soarele - Recenzie

Sinopsis:

Jude și fratele ei geamăn, Noah, sunt extrem de apropiați. La vârsta de treisprezece ani, îl găsim pe Noah, un băiat singuratic, retras, care desenează întruna și care se îndrăgostește de carismaticul băiat din vecini, în vreme ce neastâmpărata Jude este plină de semne de bună purtare, se dă cu un ruj roșu aprins și vorbește întruna, ca pentru amândoi.
Trei ani mai târziu, însă, la șaisprezece ani, Jude și Noah de-abia își mai vorbesc. Între cei doi gemeni s-a petrecut un lucru care a reușit să-i trimită pe fiecare pe căi diferite și dramatice în același timp… asta până când în viața lui Jude își fac apariția un băiat chipeș, arogant și distrus, și încă o persoană – o forță nouă și imprevizibilă.

Primii ani sunt relatați de către Noah. Povestea anilor de mai târziu îi aparține lui Jude. Însă gemenii nu știu că fiecare deține doar o jumătate din poveste, iar dacă s-ar putea regăsi unul pe celălalt, ar avea șansa de a crea din nou lumea pe care au pierdut-o.
Acest roman captivant al autoarei bestsellerului Cerul e pretutindeni te va face să plângi, să râzi și să rămâi fără suflare – adeseori în același timp.



Recenzie:

Cartea nu m-a atras deloc. Descrierea mi se părea fără noimă, iar coperta nu spunea mare lucru.  Am citit-o din pură curiozitate, cartea aceasta am câștigat-o la un concurs organizat de editura Epica și m-a tentat un pic.  Romanul nu l-am citit ca o disperată, din contră. Citeam o pagină, închideam cartea, găseam altă ocupație și pe urmă mă reapucam s-o citesc.
La început, cartea pare plictisitoare. Acțiunea, personajele, atmosfera - totul pare inutil. Ceea ce se întâmplă nu are un scop. Nu e genul acela de acțiune care te face să nu poți lăsa cartea din mână, nu sunt personaje pe care să le îndrăgești, nu e acel ceva care să îți creeze curiozitate. Cel puțin în cazul meu.
Nu prea mi-a plăcut cartea pentru că sunt foarte multe lucruri legate de artă, lucrul la care eu mă pricep cel mai puțin.  Nu a reușit să îmi stârnească interesul legat de acest domeniu, dar nici pe mine nu prea mă interesează subiectul.
Dacă până acum am spus lucruri negative, cred că trebuie să enumăr și bilele albe.  Am continuat lectura deoarece simțeam că partea interesantă este la sfârșit, ceea ce a și fost. Nu vreau să fiu rea și să dau prea multe detalii, dar partea de final m-a lăsat fără cuvinte și m-a făcut să îmi pun o groază întrebări legate de viață în general și să mă îndoiesc de o groază de lucruri, chiar și de orientarea sexuală.  Există destin? Cine ne scrie povestea? Fericirea mea înseamnă distrugerea celuilalt?  O să te macine astfel de întrebări după ce termini de citit romanul.
Nu mă așteptam ca partea sexuală să fie detaliată, aș putea spune că nu mă așteptam să fie astfel de pasaje, chiar dacă sunt scurte.   Credeam că e o carte simplă care e la îndemâna oricui, dar se pare că nu e așa ușor de înțeles.
Deși la început nu prea mi-a plăcut, acum vreau să citesc și celălalt roman al lui Jandy Nelson, Cerul e pretutindeni, și, dacă o voi întâlni vreodată, să îi spun că e acel gen de scriitoare care reușește să îți pună sub semnul întrebării întreaga viață.


Punctaj:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce crezi?