joi, 22 decembrie 2016

Antidotul de Cristina Boncea - Recenzie



Recenzie Octopussy: AICI!
Recenzie Becks merge la școală: AICI!
Cartea poate fi găsită AICI

Sinopsis:

Moartea tragică a surorii sale i-a schimbat complet viața Hyenei. Ajunsă în pragul maturității, tânăra fată este nevoită să își reconsidere toate principiile care au ghidat-o până atunci, aflată fiind în mijlocul fragmentatei familii Sugar.

La împlinirea a 18 ani, petrecerile nebune, experiențele sexuale libertine și trăirile intense și aproape de limită sunt parte din cotidian. Însă a venit momentul de a învăța să facă diferența între adevăratele prietenii și simplul joc al celor care nu merită. Astfel, boala Octopussy se dovedește a fi doar un pas peste care trebuie să treacă pentru a-și regăsi adevărata sa identitate.


Recenzie:


În primul rând, trebuie să îi mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit către recenzie!


Volumul acesta a fost pentru mine o surpriză.  E total diferit față de primele două volume, cel puțin așa mi s-a părut mie. În Antidotul,  Hyena povestește,  ceea ce m-a surprins deoarece în primele două volume naratorul este obiectiv.  
Cel mai mult m-au fascinat acești EI care mi-au stârnit curiozitatea enorm de mult.  Mă gândeam, evident, la Oculta Mondială,  și am fost foarte aproape de adevăr.  
În acest volum, putem observa maturizarea Hyenei, lucru datorat în mare măsură morții surorii sale, Becks. Am observat o Hyena matură, care vrea să trăiască și să lupte împotriva celor care o vor moartă.  Am simțit că acest lucru este desprins din realitate, pentru că în fiecare zi luptăm pentru viața noastră și pentru a fi noi înșine Povestea Octopussy, odată înțeleasă, te face să te îndoiești de modul tău de viață și de noțiunea de normal. În ziua de azi, a vrea bani și funcții înalte e ceva total OK, dar autoarea pune sub semnul întrebării acest fapt, demonstrând astfel că lucrurile pe care le considerăm normale ne pot duce, fără să vrem, la pierzanie.
Mi-am schimbat părerea despre mama gemenelor.  Candy le-a vrut binele încă de la început,  dar acest lucru este înfășurat într-un motiv egoist, anume dorința de bani și lux.


În acest volum am învățat că trebuie să văd lucrurile în profunzime, pentru că, deși pare cliché, nimic nu e ce pare a fi =).  Familia Sugar s-a dovedit a fi în final, o victimă, iar cel mai mult au avut de suferit Hyena și Becks. În Antidotul, tot ceea ce știam despre Sugari se schimbă la 180 de grade. Apar confesiuni și fapte noi. Personajele se răzvrătesc împotriva condiției lor, luptând pentru libertate și demnitate chiar dacă urmează să piardă tot.
Mi-ar plăcea extrem de mult de la autoare încă un volum, dedicat acelor EI. Nu am înțeles prea bine ce este cu această grupare, iar teoriile mele sunt pe lângă subiectul cărții.
Antidotul este foarte diferit față de primele două volume, se vede evoluția Cristinei ca scriitoare, dar și ca persoană.  Mesajul mi-a ajuns la suflet și mi-a hrănit îndoielile față de lumea în care trăiesc și față de oameni în general. Sunt nerăbdătoare să văd ce cărți v-a mai scrierea autoare și îi urez mult succes pe toate planurile și multă inspirație!


♥♥♥



Punctaj:





Și melodia asta care mi s-a părut că exprimă foarte bine sentimentele Hyenei față de sora ei:


luni, 7 noiembrie 2016

Nerve de Jeanne Ryan - Recenzie


Sinopsis:

Cand Vee este aleasa pentru a juca in NERVE, un joc anonim de provocari transmis live online, ea descopera ca jocul o cunoaste. O tenteaza cu premii luate din pagina ei AstaSuntEu si o pune sa faca echipa cu baiatul perfect, Ian cel super-sexy. La inceput este palpitant ― fanii lui Vee si Ian ii incurajeaza sa raspunda unor provocari tot mai riscante, cu mize tot mai mari. Dar jocul ia o intorsatura malefica atunci cand sunt trimisi intr-un loc secret impreuna cu cinci alti jucatori pentru runda Marelui Premiu. Dintr-odata, este un joc de totul sau nimic, cu insasi viata lor pusa la bataie. Oare cat de departe va merge Vee inainte sa cedeze, inainte sa piarda NERVE?
  • „Un roman original si alert, care ne ofera o felie de viata in care cultura pop da un inteles cu totul nou televiziunii de tip reality-show la moda.” - Voya
  • „Comentariul asupra societatii de azi, in care viata a devenit un spectacol public, este corect si profund. Tempoul este neobosit, iar cititorii vor da innebuniti paginile, pana la ultima.” - Kirkus Reviews

Recenzie:

Știu, mă chinui cu recenzia aceasta aproape o lună. Dar să trecem peste...
În primul rând, nu prea am ce spune despre această carte. M-a dezamăgit foarte mult. Nerve se vrea a fi un roman de actualitate, care vorbește despre obsesia nebună după internet și faimă din societatea de azi, dar doar zgârie puțin la suprafață, și nimic mai mult. Din nefericire...
Mă așteptam la un roman thriller, cu teme adânci, care să te țină în suspans și să nu te plictisească, dar am citit în schimb un roman pentru adolescenți, și nici măcar unul bun (pentru că există și romane pentru adolescenți de calitate). Nu mi-a părut rău că am citit acest roman, e prima carte citită după o lună în care n-am citit nimic (poate doar traducerea unor melodii k-pop) și prima jumătate mi-a plăcut mult, dar ultima parte a cărții, ci anume provocarea finală, care are un început interesant, dar spre final devine ultra penibilă. 
Aș fi vrut să aflu mai mult despre cine se află în spatele jocului Nerve, romanul pare că o să aibă o continuare, dar fiind scris în 2012, nu cred că vom mai avea parte de acest lucru. În loc de mister și lucruri interesante, am avut parte doar de o grămadă de adolescenți tembeli spălați pe creier.
De Vee nu mi-a plăcut din prima. În primul rând, dacă e pasionată după modă, de ce stă după prietena ei?! De obicei genul lui Vee sunt cele populare. Nu i-am înțeles părinții atunci când au pedepsit-o, la această fază nu am putut spune decât americani proști și nimic mai mult. Vee e o fraieră, care își dorește să fie ea în lumina reflectoarelor măcar odată, pare disperată și evoluția ei nu duce nicăieri.
Preferam un mister de genul lui Cicada 3301. Acolo măcar e ceva inteligent. Sau să fi fost o poveste inspirată după Deep Web, cu sânge, crime, organizații dubioase și lucruri ce aparțin domeniului gore. Voiam o carte grafică, după care să acumulez experiență de viață și cunoștințe, nu o telenovelă cu adolescenți speriați. Idee cărții e bună, sinopsisul te atrage, dar cartea nu e deloc ceva care să îmi placă.
Am fost absorbită de carte, o citeam cu poftă, dar după ce am terminat-o mi-am dat seama ce este de fapt. Nu regret că mi-am pierdut timpul cu ea, dar nici nu mă bucur că am citit-o. Îmi plac mult misterele internetului și speram că Nerve conține așa ceva. Nu o recomand celor ca mine în nici un caz.
Filmul nu l-am văzut, nici nu mă grăbesc să îl văd. Am auzit că e diferit cu mult față de carte, dar nu mă încumet să mă uit la el. Dar o să îl văd special pentru Emma Roberts.
Chiar mi-aș fi dorit să îmi placă această carte, dar n-a fost să fie. O să citesc continuarea dacă o să apară. poate că mă voi lămuri mai bine.



Punctaj:


vineri, 4 noiembrie 2016

Drumul către libertate de Yeonmi Park - Recenzie



Sinopsis:

„Sint extrem de recunoscatoare pentru doua lucruri: ca m-am nascut in Coreea de Nord si ca am scapat din Coreea de Nord.” (Yeonmi Park)
Yeonmi Park a crescut crezind ca e normal sa vada cadavre in drum spre scoala si sa fie atit de flaminda, incit sa manince plante salbatice. A fost invatata sa nu-si exprime niciodata parerile si i s-a spus ca „Iubitul Conducator” poate sa-i citeasca gindurile si sa o pedepseasca pentru ele. La virsta de 13 ani, dupa ce tatal ei a fost condamnat la munca silnica, Yeonmi si familia ei au luat decizia disperata de a fugi din Coreea de Nord traversind fluviul inghetat Yalu in China, unde au cazut insa in miinile traficantilor de persoane. Dupa aproape doi ani de captivitate intr-o lume la fel de brutala si de periculoasa ca aceea pe care o parasisera, Yeonmi si mama ei si-au riscat din nou viata, strabatind desertul Gobi si orientindu-se dupa stele in drumul lor spre libertate. Yeonmi Park isi spune pentru prima oara povestea uluitoare, cu demnitate, curaj si uneori cu umor. Drumul catre libertate e o marturie despre forta spiritului uman si despre riscurile pe care sintem dispusi sa ni le asumam ca sa fim liberi.

An aparitie: noiembrie 2015
Autor: Yeonmi Park
Categoria: Memorii Jurnal
Colectie: HORS COLLECTION
Editura: POLIROM
Format: 130x200
Nr. pagini: 304
Traducator: Ioana Aneci
Oferită de: libris.ro
Cartea o găsiți: AICI




Cine mă cunoaște sau mă urmărește pe Facebook știe că sunt înnebunită după K-pop.  De aceea am și vrut să citesc această carte,  deși nu mă așteptam să fie o carte atât de tristă.
La început,  mă opream din citit și râdeam când vedeam nume pe care le știam din K-pop. Îi arătam numele prietenei mele și ne imaginam tot felul de chestii. ,, Uite, e și Jin aici!  Ce drăguț! " a fost amuzant până ce am pătruns cu adevărat în subiectul cărți și nu m-am mai gândit la BTS. 
Mă așteptam să râd și să mă bucur, cum fac de obicei când citește cărți despre Holocaust, de dramele lui Yeonmi.  Eu merg pe ideea că atâta timp nu sunt implicată eu sau țara mea,  maxim Europa,  nu are de ce să îmi pese (chiar și acum mai merg pe ideea asta,  trăiesc mai sănătos așa).  La cartea lui Yeonmi nu a mai fost așa simplu.  Am compătimit-o,  mi-au dat lacrimile la unele capitole.  Pe parcursul lecturii am simțit-o ca pe o prietenă apropiată care îmi povestește viața ei,  de aceea m-a sensibilizat foarte mult cartea,  mai ales că e 100% reală.
Cartea este împărțită în trei părți: Coreea de Nord, China și Coreea de Sud. În prima, după cum e evident, autoarea povestește despre viața ei și a familiei sale în Coreea de Nord. Am aflat
lucruri interesante despre comunismul de acolo, și, prin comparație, am dedus că e foarte diferit față de cum a fost în România (pentru că la noi s-a trăit bine și în comunism). E fain că, deși Coreea de Nord e o țară închisă ermetic, poți să îți faci câteva idei despre cum sunt locurile, oamenii. Totuși, Phenian, care e capitala, nu arată deloc rău și mai mult ca sigur că există și oameni bogați care trăiesc acolo. Yeonmi povestește cum a fost acolo când era mică și a fost încântată de marele oraș.

,,Când ești foarte mic, nu cunoști decît ceea ce se află în fața ochilor tăi. Întreaga ta viață o constituie părinții, rudele cartierul. Mie mi se părea normal că uneori aveam ce să mâncăm, iar alteori nu aveam decât o masă pe zi și atunci flămânzeam."
Viața ei a avut perioade rele, dar și perioade bune, dar majoritatea vieții ei în Coreea de Nord e alcătuită din cele rele. Autoarea descrie cum era lăsată singură în casă când era mică alături de sora ei atunci când părinții lor erau plecați cu treburi. Nu era curent, nu aveau ce să mănânce și le era frig și foame. Consider că ceea mai mare problemă a aceste țări e comunismul prost pus în practică, nu lipsa democrației. Dacă toate țările lumii ar fi capitaliste, s-ar ajunge la un consum care ne-ar aduce sfârșitul. Am vorbit despre asta AICI.
Coreea de Nord mă interesează cam de când am descoperit Deep Web-ul. Acesta se accesează cu ajutorul unor programe ca TOR, fiind browsere ce păstrează anonimitatea pe internet. Oamenii cu funcții importante în stat sau cei foarte bogați folosesc acest program pentru a afla cum e lumea înafara granițelor, fără a fi prinși și trimiși în lagăre. Am mai văzut și confesiunile unei refugiate din Nord la TED pe You Tube, și tot pe YT am văzut topuri cu lucruri despre această țară.

,, În locul basmelor care îți dădeau fiori, aveam povești plasate într-un cadru mizer și dezgustător care se numea Coreea de Sud, unde copiii fără adăpost umblau desculți și cerșeau pe străzi."
Pentru mine, tensiunea dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud este ceva greu de înțeles. E ca și cum clasa mea s-ar împărți în două și ne-am urî unii pe alții. Sau ca și cum Bucureștiul s-ar împărți în două și... same shit.
După ce pleacă din Coreea de Nord și Ajunge în China, Yeonmi realizează că libertatea nu înseamnă să porți jeanși și să mănânci dulciuri. De aici începe să îmi placă. Park ne dezvăluie lucruri despre traficul de persoane și comerțul sexual. Femei disperate ce fug din Coreea de Nord și ajung pe mâna traficanților de carne vie. În China, dacă ești imigrant ilegal ești trimis înapoi în Coreea de Nord, unde ești executat.

În ultima parte a cărții, ajunge în Coreea de Sud. Aici își dă seama că lucrurile nu sunt chiar cum credea ea. Într-un paragraf vorbește despre democrații prospere și drepturile omului. Guvernul nord-coreean a numit-o marionetă a drepturilor omului, aceștia făcând chiar și clipuri cu familia ei rămasă acolo. Eu una nu am înțeles nimic deoarece nu știu absolut deloc coreeană, dar clipurile mi s-au părut creepy și total diferite față de ce am văzut pe net despre oamenii din Coreea de Sud.


,, Cu toate trenurile ei de mare viteză, arhitectura modernă și stilurile K-pop, Coreea de Sud încă e o țară conservatoare, cu idei învechite despre virtutea feminină."

Cu toate că autobiografia este o capodoperă, Yeonmi mi s-a părut cam naivă. Și nu la început, când chiar avea de ce. Crede exagerat de mult în toată povestea cu drepturile omului și democrația (e știut că în ziua de azi aceste lucruri sunt vrăjeală) și e convinsă că a cumpăra lucruri de plăcere e ceva bun. Totuși, a avut curaj să dezvăluie lucruri pe care nu mulți oameni ar face-o. Spune și în carte că i-a fost frică să spună că a fost traficată în China, pentru că oamenii nu ar fi văzut-o cu aceeași ochi. În Coreea de Sud, e ceva rușinos să fii din Coreea de Nord. Refugiații nu sunt văzuți prea bine de societate, nu se adaptează sistemului și foarte puțini țin pasul la școală.
Pe internet unii oameni spun că povestea e contrafăcută. Citind cartea, nu am avut bănuieli că nu ar fi adevărată. Nici exagerată nu mi se pare, cum sunt cărțile despre Holocaust. E o poveste autentică și îți transmite sentimentele lui Yeonmi. Îmi pare rău pentru ce pățesc oamenii de acolo, dar e mai bine să vedem ce se întâmplă în ograda noastră.
Per total e o carte minunată, o poveste tulburătoare ce trebuie citită. Eu de acum încolo o voi urmări pe Yeonmi pe rețelele de socializare pentru că mi se pare interesant ce are de zis. Sper să fie în continuare teafără (pentru că e amenințată de guvernul nord-coreean) și sper să o întâlnesc într-o bună zi!



Trailer-ul cărții:




Punctaj:




Let's have fun before we die:


marți, 4 octombrie 2016

Book Haul și nu doar (2/10)



Ar fi fost mult mai bine dacă postam haul-ul acesta pe 2 sau măcar ieri, dar nu am avut deloc timp. După cum bine știți, duminică a fost ziua mea. Mi-ai făcut ziua la anticariate, căutând ceva interesant. Eu una ador anticariatele, îmi place să merg, să caut, să miros cărțile și să le iau la un preț mult mai mic decât în mod normal.

Prima dată încep cu NERVE. Nu am luat-o duminică, ci săptămâna trecută din Auchan-ul din Afi.
Voiam să îmi iau top & base coat (pentru că singurele pe care le am sunt un produs 2in1 oribil), dar am decis în ultimul moment să merg pe la cărți. Și acolo am văzut Nerve. Și am luat-o, alături de două pateuri cu brânză și o pungă de pufuleți cu surprize. Mai am o sută de pagini și o termin. Sincer, nu credeam că o să mai îmi placă vreodată cititul. Cam renunțasem la acest lucru...

Duminică, după o plimbare în Unirea am trecut pe la anticariatul Târgul Cărții. Nu mă așteptam să găsesc ceva scris de Ellis, nici nu mă așteptam să cumpăr ceva.  Mai mult din obișnuință am început să caut cărți scrise de el. După câteva minute, am renunțat, dar imediat mi-a zărit în ochi Glamorama. Am țipat de bucurie, am luat cartea în brațe și am simțit fericirea cum nu am simțit-o niciodată. Am mai găsit cartea Moda Psycho, un ghid colorat și super mișto despre designeri cunoscuți sau mai puțin cunoscuți și l-am luat fără a mai sta pe gânduri. M-a atras foarte mult și Blestemați de Chuck Palahniuk, al doilea autor preferat al meu. După am plecat cu 3 cărți și mai săracă cu 30 de lei.

Și acum partea deloc literară. Am primit de la prietena mea Ale niște chestii super mișto de ziua mea. De la ea am primit o pilă de sticlă, foarte bună pentru dat formă la unghii, și 3 ojițe, dintre care 2 sclipicioase ♥♥ . Aplauze pentru Ale!!

Știu că acest Haul este destul de mic dar sunt puține lucruri și e ceva total spontan, nu mă așteptam să iau/primesc aceste lucruri. Abia aștept să citesc cărțile și să fac recenzii exact așa cum făceam înainte, poate chiar mai bine. Cred că o să mai primesc lucruri, habar nu am, dar sunt sigură că nu voi primi cărți, ci alte chestii,


Până data viitoare, vă doresc un octombrie cât mai fericit! ♥♥♥♥

sâmbătă, 1 octombrie 2016

1 octombrie




Astăzi este 1 octombrie, ceea ce înseamnă că mâine e 2 octombrie, ziua blogului dar și ziua mea de naștere care a dat numele blogului. Nu pot spune că sunt super încântată pentru că nu voi face cine știe ce, de fapt nu cred că voi face ceva. Fac 16, un număr foarte important pentru mine pentru că 1 și 6 adunate dau 7, iar 7 este printre numerele mele favorite/norocoase.
Luna septembrie am fost în pauză totală, știu că nu am scris nimic pe blog și îmi pare rău de acest lucru pentru că am scăzut enorm și trebuie să recuperez. Ca să fiu sinceră, trec printr-o perioadă mai proastă și am uitat de blog și de mai toate lucrurile pe care le făcea înainte. Nu am citit nicio carte luna trecută și m-am descurcat prost în general, dar cum înaintez un an acum la începutul noii luni sper să îmi revină mintea la cap.
Aceasta e ultima postare pe care o scriu la 15 ani și mă simt super aiurea, de parcă ceva o să se piardă și nu o să îl mai am niciodată. La 15 ani m-am schimbat enorm și am trecut prin multe experiențe. Am văzut cum e la liceu, am avut prima relație, am primit prima sponsorizare, am cunoscut oameni noi și interesanți, am descoperit pasiuni noi, m-am redescoperit pe mine, au ajuns să îmi placă lucruri pe care înainte le detestam, dar cel mai important, încă trăiesc, iar acest lucru mă aruncă în aventuri nebănuite.
De la ultima dată când am postat, nu m-am schimbat prea mult. Încă visez la relația mea imaginară cu Suga de la BTS, încă exersez făcutul unghiilor, încă citesc (chiar dacă nu foarte mult) și încă vreau să devin scriitoare.
Astăzi le spunem La mulți ani lui Porcelain Black (mai multe detalii AICI) și autoarei Natașa Alina Culea, de la care o să citesc ceva în viitorul apropiat
Școala am început-o de trei săptămâni. Sunt clasa a zecea, învăț după amiaza, și mă chinui cu materia. Acest an școlar mi se pare un blestem pentru că vor să ne bage uniformă (un tricou polo verde cu emblema școlii, yac) și pentru că e anul când realizezi că nu mai merge să fii superficial cu școala și  să te descurci cum poți, așa cum a fost într-a noua pentru mine.
Deși în ultimul timp nu am mai făcut modele spectaculoase, o să vă arăt niște modele făcut de mine.


Până atunci nu mai văzusem modelul acesta la nimeni. Nici nu știu dacă ar trebui să fac public acest model, pentru că a ieșit foarte dezordonat, deși odată curățate cuticulele, chiar arată bine. E o manichiură non vegană pentru că pana este adevărată, găsită de mine pe balcon. Mie îmi place foarte mult, dar nu mi-aș mai face în viitorul apropiat.



Așa am avut unghiile în prima săptămână de școală. Mi-au luat trei ore pentru că am așteptat să se usuce bine și pentru că sunt multe straturi. Ador matul mai mult decât sclipiciurile, mai ales acum pe frig. Vara e mai mișto să ai unghiile holo, pentru că e soarele puternic și se vede altfel. La mâna dreaptă aveam și un H, pentru că de obicei îmi place să fac litere.


Astea mi se par mega oribile. Ar fi arătat de un milion de ori mai bine mate. Sunt inspirate după Harley Quinn, varianta originală, nu pițipoanca din Suicide Squad. Nu cred că sunt prea multe de spus aici. ☺


A to the G to the U to the STD... Nu cred că mai trebuie să comentez ceva la această poză. O să o mai fac odată, pentru că ador acest model ♥


Că tot e blog despre cărți, să vă spun ce mai citesc eu. M-am apucat de Nerve, am citit deja jumătate în trei zile și pot spune că e o carte fabuloasă. Am cumpărat-o pentru Emma Roberts, care era pe copertă. Abia aștept să o termin ca să îi fac recenzia și să vorbesc despre internet și ,,provocările nebune" pe care le fac picii pe You Tube.

Până data viitoare, mă găsiți pe Goodreads, Facebook: Coma White, Catrina Ionescu , 2 octombrie.






vineri, 26 august 2016

Gândește-te la un număr de John Verdon - Recenzie



Sinopsis:

An aparitie: noiembrie 2015
Autor: John Verdon
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Paladin BLACK Pocket
Editia: Cartonata
Editura: PALADIN
Exemplar oferit de: Libris.ro
Cartea poate fi cumpărata de AICI!

Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit?

Deși inițial sceptic, detectivul Dave Gurney se lasă atras în rezolvarea enigmei. Povestea se complică însă atunci când este ucis destinatarul scrisorilor, un prieten din facultate al detectivului, și apoi se produc alte trei crime cu același mod de operare.

Cine este criminalul și de ce se joacă cu mințile victimelor? Verdon, un fin psiholog al relațiilor interumane, construiește cu multă abilitate labirintul la capătul căruia vei afla răspunsul.


Recenzie:

Mă simt cam oribil că nu prea am mai citit în ultimul timp, dar a fost ultima lună de vacanță și m-am simțit destul de aiurea. Revin acum cu o recenzie pe care vreau să o fac de mult timp, dar nu m-am putut aduna ca să o scriu cum făceam înainte.

Acțiunea propriu zisă a cărții începe când un fost coleg de facultate al lui Dave Gurney, Mark Mellery, îi trimite un mail prin care îi solicită ajutorul. Mellery primise o scrisoare în versuri în care un anumite X. Arybdys îi mărturisește că îi știe trecutul și îi cere să se gândească la un număr. Necunoscutul chiar reușește să ghicească numărul: 658.
Nu mi-a plăcut că în sinopsis se spune clar că Mellery urmează să moară. Mi-ar fi plăcut mai mult dacă aș fi fost surprinsă de acest lucru, deși e clar ce urmează încă de la început. Nu mi-au plăcut descrierile și fragmentele care au fost total aiurea și total pe lângă subiect. Nu simțeam nevoia să știu lucruri despre nevasta lui Gurney sau ce visează acesta. Am trecut peste fragmentele acestea pentru că îmi atrăgeau atenția de la subiectul principal.
Misterul romanului este atât de interesant, încât eu una îmi băteam capul făcând ipoteze despre cine ar putea fi criminalul. În carte este un mic prolog scris cu italice care îți pune foarte multe semne de întrebare și este un fragment cheie în roman. Evident, mai sunt astfel de capitole misterioase, dar pe tine ca cititor te ajută să fii cu un pas înaintea detectivilor din carte.
Gândește-te la un număr mi-a amintit de perioada în care voiam cu orice preț să lucrez la criminalistică, cam prin clasa a opta. Mă fascinau crimele, modul în care acestea sunt studiate și rezolvarea misterului. Acest roman mi-a hrănit din plin pofta de mistere și crime.
La început, când Mellery încă mai trăia, mi s-a părut cel mai ridicol personaj din toate cărțile polițiste pe care le-am citit. Nu voia să apeleze la poliție pentru că îi era teamă că aceasta ori nu va face nimic, ori va face prea multe, ceea ce urma să îi afecteze imaginea. Acest personaj avusese probleme în tinerețe cu alcoolul, dar după o revelație, își schimbă viața și construi un imperiu New Age, în care ajuta oamenii să își aprecieze viața și  lucruri de genul.
Nu aș vrea să dau mai multe detalii pentru că aș strica tot suspansul și toată plăcerea de a citi. Acesta este genul de roman pe care e bine să îl savurezi atent, să îl lași să te surprindă. Acum e unul dintre favoritele mele, și mă bucur că după Maestra (recenzia aici) am citit un roman polițist care este roman polițist, ci nu o tentativă eșuată.

Până data următoare, sper să reușesc să citesc mai mult, pentru că m-am cam lenevit la partea literară. Vreau să mă apuc de o carte care știu sigur că îmi va plăcea, probabil doar așa mă voi apuca de citit ca înainte. Mă bazez pe faptul că începe școala și că voi scăpa de stările astea pe care le am.


Punctaj:


miercuri, 24 august 2016

De ce noi o ducem mai bine datorită celor care o duc rău

Întâi de toate, nu sunt o susținătoare a drepturilor omului, pur și simplu nu cred în asta. Anumiți oameni s-au născut inferiori altora și acest lucru mi se pare absolut normal și natural. Nu simt empatie pentru copiii sau oamenii altor etnii/rase/popoare. Dacă doar te agiți pe net pentru că săracii n-are ce mânca, nu vei face o lume mai bună și cam ești din aceeași categorie cu mine.
Eu, uneori, folosesc internetul pentru a afla ce se mai întâmpla în lume. Așa am aflat că băieții coreeni(și nu numai) după care bălesc cu orele în fața calculatorului mănâncă lucruri ciudate, precum carne de câine, viermi, șobolani, gândaci și alte mâncăruri care mie personal îmi fac silă. Nevermind, am trecut peste acceptând, destul de greu, și alte culturi. Mă gândeam că, probabil, cultura lor a evoluat într-un mediu sărac și că ăia n-au avut ce să mănânce. Așa a pornit și teoria conform căreia urșii panda sunt pe cale de dispariție datorită chinezilor care mergeau la vânătoare de panda cu scopul de a-i mânca, că tot mănâncă ăia aproape orice, dar asta nu contează acum.
Tot de pe internet, mai clar de pe site-urile dedicate evenimentelor mușamalizate și teoriile conspiraționiste, am aflat cine mi-a făcut mie tricourile, bluzițele și pantalonii pe care îi ador. Știam că sunt făcute în China, Bangladesh, Thailanda - sau alte țări de genul. Ce nu știam este că cei care le fac muncesc în fabrici care dau să se dărâme pe ei, că după o zi de muncă primesc un dolar, sau că se numără și copii printre muncitorii de la aceste fabrici. Nu m-a deranjat chestia asta, știam că în Asia e mână de lucru foarte ieftină și că dacă ar fi fost făcute în Europa prețul ar fi fost mult mai mare, deși H&M au fabrica în Norvegia, dar nu muncesc europeni, ci femei aduse din Thailanda. Eu sunt foarte OK cu asta pentru că datorită acelor oameni care muncesc ca sclavii, eu am niște avantaje: hainele sunt mai ieftine, nu se poluează Europa mea, ci țărișoarele asiatice, iar muncitorii din uzine nu au bani suficienți să trăiască. Înainte de a-mi spune că sunt o nazistă împuțită, o să analizez un pic ceea ce am spus. Să ne gândim la europeni. Cine mama naibii ar munci așa ieftin? Nimeni! Iar dacă țoalele sau chinezăriile de rând ar fi făcute de europeni, ar fi mult mai scumpe, pentru că patronii ar trebui să dea un salariu rezonabil muncitorilor, ceea ce automat ar mări prețul produselor, pentru că firma trebuie să aibă bani și pentru angajați, și pentru profit și multe alte chestii. Dacă o bluză de la H&M de 30 lei, cât e în mod normal, ar costa 100 pentru că firma ar avea nevoie de mai mulți bani, plus că la H&M
nu e cine știe ce calitate, ați mai da banii pe ea? Acum să ne gândim la poluare. Chiar vreți să poluăm și să ne batem joc de țările noastre care au o importanță culturală enormă, și să defrișăm și mai multe păduri ca să facem loc fabricilor? Eu nu aș vrea asta. Și da, știu că majoritatea lucrurilor făcute în Asia sunt de proastă calitate(chinezul poate face și un lucru bun, ca acum câteva zeci de ani), dar dacă am face lucruri bune, care să dureze, să nu mai avem piața invadată de plastice nenorocite, ați da banii pe ele? Calitatea are un preț mai mare comparativ cu rahaturile ieftine care observ că se cumpără. Iar la partea muncitorii din uzine nu au bani suficienți să trăiască, știu că am fost dură. Dar eu m-am gândit așa: în uzinele marilor companii sunt mulți oameni, dacă oamenii ăia și-ar permite să cumpere cum o facem noi, ar crește consumul enorm și am sfârși cu toții să nu mai avem ce mânca (oricum urmează să se întâmple acest lucru). Gândiți-vă la asta. Cumpărăm lucruri zilnic, cumpărăm enorm zilnic. Unde am ajunge dacă toată populația lumii ar face acest lucru? E clar ca lumina zilei că acest tip de egalitate ne-ar duce la pierzanie. E valabil și pentru africanii pe care îi vedem foarte des în media. Se donează mult pentru ei, dar după cum puteți observa, niciodată nu este suficient.
Industria textilă este a doua cea mai poluantă industrie după cea petrolieră. Hainele pe care le cumpărăm sunt ieftine, pentru că nu noi le plătim în totalitate, ci oamenii despre care am vorbit mai sus,  și animalele a căror medii sunt distruse. Sună dur? Atunci gândește-te de două ori înainte de a cumpăra ceva din mall, dacă zici că îți pasă așa mult de umanitate și mediu. Resursele consumate aiurea sunt, după mine, cea mai mare problemă. Se fac lucruri proaste ca să se strice repede, pentru ca oamenii să cumpere mai des, doar ca se îmbogățească oameni care sunt deja bogați. Iar ei ne-au băgat în cap dorința de a cumpăra mult și ieftin.
Totuși, eu m-am gândit la o soluție care ar fi destul de bună dacă i-ar păsa cuiva de ceva. Am putea face lucruri bune care să dureze, așa am consuma mai puține resurse și poluarea ar scădea. Stagnarea tehnologiei ar fi un lucru bun. Electronicele sunt un consum măricel de resurse, tehnologia e oricum la un nivel înalt și omul nu are o nevoie primordială de cele mai noi gadget-uri. Tehnologia asta o să ne ducă la pierzanie, stagnarea sa nu ar fi un lucru așa rău. Ar trebui să fim un pic mai atenți cu resursele noastre.
Poate că ceea ce am scris a sunat dur, răutăcios, rasist, etc. Dar eu îmi fac griji în privința lumii în care trăiesc și mi-ar plăcea ca cei care au citit până aici să se gândească de două ori înainte de a face o afirmație. Problema nu sunt oamenii care, practic, muncesc pentru noi, hai mai bine să ne îndreptăm atenția asupra mediilor distruse, a resurselor care sunt pe terminate și a consumului în general.
Măcar o dată...

luni, 22 august 2016

Premiile Liebster


E prima dată când fac acest lucru. Am fost nominalizată de către Amalia de la Cărți la puterea a doua. Să începem!


Pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă ai fost nominalizat:

1. Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat și menționează-i blogul.

2. Listează regulile în postarea ta.

3. Afișează premiile Liebster undeva pe blogul tău.

4. Răspunde celor zece întrebări prevăzute de persoana care te-a nominalizat.

5. Scrie zece lucruri random despre tine.

6. Nominalizează 5-11 blog-uri și informează-le că au fost nominalizate.

7. Asigură blog-urile pe care le-ai nominalizat cu zece întrebări.



10 lucruri despre mine

1. Deși înainte trăiam pentru lectură și scris, acum mi-am schimbat un pic sfera și pot spune că marile mele interese sunt nail art-ul și moda. Puteți vedea AICI câteva modele pe care le-am făcut.

2.Probabil mă cam repet,dar sunt OBSEDATĂ de făcutul unghiilor. Îmi fac unghiile aproape zilnic sau la 2-3 zile. Am un caiet în care desenez modele și forme de unghii. Cuticulele mele sunt praf din cauza acetonei, iar unghiile mele sunt galbene. Îmi doresc mult să pun mână pe un job de nail artist.

3. Cu toate acestea, my big dream este să fiu scriitoare. Genul acela de scriitor ultra cunoscut, care are minim o carte ecranizată la Hollywood, care se îmbracă cel mai bine și care are un mare fandom în spate.

4. Sunt îndrăgostită de Suga de la BTS, deși sunt conștientă că nu am nicio șansă reală cu el și că suntem rase diferite.

5. Judec oamenii. După cum se îmbracă, cum au unghiile (aici mă refer la femei), cum sunt machiate, după rasă, țara de proveniență, familie, gusturi în materie de orice, după cum arată, după job, după statutul social, orientările politice, etc. Deși nu bârfesc iar aceste judecăți le țin doar pentru mine pentru că nu îmi place să fac pe cineva să se simtă prost. La rândul meu nu mă deranjează de ceea ce spun oamenii despre mine.

6. Mi-am jurat mie că o să ajung măcar odată în viață la Săptămâna Modei.

7. Urăsc multe chestii, dar în special pe Rotschild, Rockefeller și Soroș. Mai demult, când era nebunia cu Roșia Montană, am visat că fusese o revoltă și că Soroș a fost omorât de mulțime.
 
8. Înainte să intru la liceu, eram un elev mediocru care ura școala din tot sufletul. De când am intrat la liceu, mă simt mult mai bine, am rezultate mai bune și pot spune că ador școala. Chiar abia aștept 12 septembrie.

9. Magazinul meu preferat de haine e C&A. Îmi iau haine de acolo de când eram mică (bine, mai mult îmi lua mama). Au haine mișto și numărul kitsch-urile e redus.

10. Nu mănânc ca să slăbesc. E dur, dar nu îmi pasă. Get over it!



Întrebări
 
1. Care a fost primul roman pe care l-ai citit și care ți-a deschis calea spre lectură?
Pe jumătate moartă de Kim Harisson. Eram clasa a șasea, în vacanța de vară. Mi-a plăcut coperta și am rugat-o pe mama să mi-o cumpere. De atunci sunt fascinată de cărți.

2. Ce cărți ai reciti și de ce?
Am recitit de 3 ori nymphette_dark99 a Cristine Nemerovschi. De obicei nu prea îmi place să recitesc cărți, dar cărțile Cristinei N. le-aș reciti oricând.

3. Vezi vreo evoluție între cărțile dinainte de 2000 și cărțile de acum?
O să compar Dragonul Roșu cu Maestra. Dragonul Roșu = operă de artă. Maestra = cancer. Acum serios vorbind, există cărți nașpa apărute înainte și după de 2000. Eu nu văd vreo evoluție.

4. Ți s-a întâmplat vreodată să cumperi o carte doar pentru că te atrăgea coperta?
Da, pentru că sunt foarte superficială. Dar am citit sinopsisul înainte de a cumpăra ceva.

5. Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din cărți?
Că viața nu e așa cum pare. Că ne schimbăm foarte repede. Că trebuie să vezi și partea frumoasă în ceva. Că lumea e nașpa. Că trebuie să trăiești pentru tine. Că trebuie să faci ceva înainte de a fi prea târziu.

6. Ai o carte de care ești atât de legată încât fără ea biblioteca ta nu ar mai fi aceeași?
Sunt legată de absolut orice carte din biblioteca mea chiar și de ghidul Feng Shui care nici nu e al meu.

7. Ce roman crezi că nu va fi considerat niciodată demodat?
Deși nu prea se încadrează în categoria roman, aș băga aici operele lui Caragiale. În special O scrisoare pierdută.

8. Cu ce personaj ai vrea să îți schimbi viața?
Patrick Bateman din American Psycho.

9. Dacă ai mai putea citi o singură carte până mori care ar fi aceea?
Decât să citesc o carte tot restul vieții, mai bine nu mai citesc deloc.

10. Ce carte consideri că nu e destul de populară pe cât ar merita?
Flori în păr de Iullia Ioniță. Make it famous, please!


Nominalizez pe:


Panda and books
(nu mai îmi trece nimic prin cap)



Întrebările pe care le las:
1. Ce cărți ți-au influențat cel mai mult viața și de ce.

2. Te-ai lăsa de citit pentru o avere de miliarde de euro/dolari/ce vrei?

3. Care crezi că este rolul lecturii în educația unei populații?

4. Cum te împaci cu lecturile școlare?

5. Fiind un iubitor de carte, ți-ar plăcea să fii la rândul tău scriitor?

6. Asociază o carte cu o melodie sau/și cu un artist/o formație.

7. Ai prieteni cu care împărtășești iubirea de carte?

8. Care sunt criteriile după care cumperi cărți?

9. Ce genuri citești cel mai des?

10. Numește o carte a cărei ecranizare nu ți-a plăcut.

marți, 16 august 2016

Ce mai fac eu + Unghii

Well.... Nu prea știu cum să încep. Nu am citit mai nimic în ultima perioadă pentru că nu am starea necesară, deci aceasta nu va fi o postare doar despre cărți, probabil că v-ați dat seama din titlu, I hope.
Mai am doar câteva săptămâni de vacanță și încep a X-a (sunt mare, peste 2 ani dau bacul ☻). De școală nu prea mă pregătesc, pentru că prefer să mă bucur de timpul petrecut cu mine făcând ceea ce îmi place.
M-am apucat serios de scris și sunt nerăbdătoare să termin, lucrul acesta mă motivează enorm. Nu știu sigur ce o să iasă pentru că e prima mea tentativă serioasă de a scrie un roman și vreau ca ceea ce scriu să fie exact așa cum vreau și să scoată în evidență niște idei. Romanul pe care îl scriu acum se numește Xenonia, n-am dat detalii mai nimănui pentru că momentan vreau să scriu strict pentru mine, că atunci când fac ceva pentru mine iese mult mai bine.
Vara aceasta m-am redescoperit pe mine, mi-am schimbat gusturile în materie de fashion, dacă pot zice așa, mi-am descoperit pasiunea pentru nail art și au început să îmi placă lucruri pe care înainte le detestam. Vorbind despre unghii, am descoperit că ador să fac asta. Îmi fac unghiile la 2 zile, mai toți banii îi cheltui pe produse pentru unghii, în special oje și pensule. Am terorizat în ultima perioadă Facebook-ul cu ghearele mele, dar am fost foarte mândră de ceea ce am făcut. Acum să vă arăt:


În stânga e prima încercare pe care am făcut-o pe unghia unei prietene, chiar în ziua când mi-am cumpărat de la Flormar primul dotting tool. În dreapta e un panda pe care l-am făcut pe unghia mea la vreo câteva zile de exersat cu stiloul de puncte (cred că așa se numește în română). De atunci nu am mai făcut model panda, dar în poza aceasta se poate vedea evoluția mea în doar câteva zile.
După asta, mi-am făcut unghiile albe și am făcut modele pur și simplu, ce mi-a trecut prin cap. Nu am făcut poze pentru că nu îmi plăcuse ce am făcut.



Aici am folosit galbenul greșit. Nu eram 100% sigură care era nuanța de galben a lui Pikachu, așa că am luat un galben după sfaturile vânzătoarei de la Flormar. Modelul nu mi-a ieșit cum mi-ar fi plăcut, Pikachu arată de parcă a fost călcat de mașină iar celelalte modele nu au nici un sens. Pe degetul mare am vrut să fac un șapte care nu a ieșit așa că l-am transformat în triunghi, care arată ca un semnalizator sau ceva. Dungile de pe arătător mi-au ieșit ceva mai bine. M-aș fi bucurat și pentru steagul Japoniei, dar oja a făcut bule și a stricat tot. Nu regret nimic din această experiență, dacă o pot numi așa. Prin modul acesta am descoperit că îmi place culoarea galben în combinație cu negru. Galbenul folosit e nuanța Lemoncello, care cam pătează unghia dacă nu te dai cu base coat, ca în cazul meu.




Acest model este inspirat după videoclipul melodiei CRAZY de la 4 MINUTE, dacă nu ați ascultat melodia, click AICI! Sunt o fană a k-pop-ului, ador multe formații, dar nu prea îmi vin idei după ce ascult o melodie coreeană. În clipul de la CRAZY sunt multe forme geometrice, culorile sunt alb și negru, acest lucru inspirându-mă să creez niște modele asemănătoare cu cele din clip. Mi-a luat 3 ore și ceva să le fac, pentru că am făcut multe greșeli și a trebuit să o iau de la capăt. 쳐-ul nu arată prea bine pentru că semnul acela în formă de T l-am greșit pentru că nu aveam spațiu suficient pe unghie. Din nou, albul a făcut bule.



Aici nu am folosit hârtie specială pentru manichiură french, ci hârtie de la Xerox adezivă. Nu pot spune că aveam intenții de french când le-am făcut pentru că nu sunt o fană a acestui tip de manichiură. Îmi place combinația de culoare pe care am folosit-o, modelul nu mi-a ieșit prea strălucit, acesta fiind disproporționat. Negrul e de la Miss Sporty (nu vă recomand să folosiți ceva de la ei) iar albastrul e Danny Boy, blue! dintr-o colecție de la Rimmel London. Am multe oje de la ei pentru că le ador! ♥ Pensula e mare și ușor de folosit, capătul se ține cu ușurință în mână , iar oja nu își pierde fluiditatea, ca să nu mai spun că nuanțele sunt mega tari.




După ce am încercat să dau formă unghiilor cu pila și am eșuat, a trebuit să îmi tai unghiile și să le pilesc. Le-am făcut cât de cât rotunde, dar nu mai am loc să fac modele sofisticate. În prezent așa arată unghiile mele: roz. De la un timp ador rozul, mai ales nuanța baby. Modelul care se voia a fi niște carouri le-am făcut cu o ojă de la Flormar care are pensula subțire special pentru nail art. Atât rozul cât și griul sunt tot de la ei. Deși experiența mea cu prima ojă pe care am luat-o de la firma asta a fost una nu prea bună, am luat din pură curiozitate încă 3. Roz Wonderheart Bear  și gri Princess Castle. În colecția asta sunt nuanțe care aduc aminte de povești și personaje de basm. Am mai văzut din colecția asta un galben asemănător cu Pikachu, dar era prea holo pentru mine. Ojele astea au fost diferite față de galbenul pe care l-am luat, au fost mult mai ușor de folosit, mult mai fluide, nu au făcut bule și momentan nu mi-au pătat unghiile.

Să revenim acum și la cărți. Acum citesc Gândește-te la un număr de John Verdon, primită sponsorizare de la Libris. Goodreads îmi spune că o citesc de 2 săptămâni, dar nu am trecut nici de jumătate. Shame on me. Am în plan să citesc cărți istorice pentru că anul acesta am la istorie lecții foarte interesante și vreau să fiu stăpână pe subiect. ( = să mă laud profesoarei cu ce știu iar ea să îmi dea media 10 pentru că sunt un copil frumos și inteligent ☺)
Pe repeat ascult asta ♥ și pot spune că o ador până la cer și înapoi, deși dacă o asculți de zeci de ori încontinuu ți se poate părea banală. Agust D slay me ♥♥♥♥
Și pentru că nu vreau să bat câmpii cu nunta mea imaginară, o să continui ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Mă voi bucura de vacanța care mi-a mai rămas, iar când va începe școala voi da ce-i mai bun din mine pentru că ador senzația pe care o am atunci când iau note mari și vreau să îmi iasă și anul acesta medie de bursă.

Sper ca blogul acesta să nu se transforme dintr-un blog de recenzii și literatură într-unul despre BTS și unghii, but it is my blog anyway.

Mă găsiți pe: Goodreads, Facebook: Coma White, Catrina Ionescu , 2 octombrie.




vineri, 29 iulie 2016

Viața ca un selfie de Cristi Lavin - Recenzie

Sinopsis:

Un roman de capă și spadă, în care un muribund se războiește cu propriile amintiri. Protagonistul e un Don Quijote mai subtil, care nu mai are nevoie de expediții militare greoaie și de comicele mori de vânt pentru ratarea sa glorioasă, totul petrecându-se mai modest, pe un pat sordid de spital, precum și pe cearceaful alb al memoriei; mă rog: aproape alb, căci crima și sinuciderea îi dau târcoale și-l fac, astfel, mai puțin imaculat

Recenzie:

Pentru început, vreau să îi mulțumesc autorului pentru cartea care mi-a dat-o pentru recenzie!

Recent mi-am găsit o nouă pasiune și am uitat de blog sau de cărți deoarece tot timpul l-am dedicat pictatului pe unghi. ☺ Revin cu o recenzie a unei cărți care pune moartea într-o altă lumină decât majoritatea.

Romanul începe cu Cristi, personajul principal, care află că mai are doar 10 zile de trăit deoarece suferă de Insomnie Familială Fatală. Acesta e internat în spital, într-un salon ce înainte de un incendiu era destinat copiilor.
Mi-a plăcut că autorul nu pune moartea într-o lumină tragică, din contră, moartea pare un eveniment inevitabil, comic, care urmează să se petreacă mai devreme sau mai târziu.
Am adorat umorul negru acestei cărți, care este exact tipul de umor și ,,voie bună". Atmosfera salonului nu era apăsătoare, sau cel puțin așa mi s-a părut mie, ci comică, pentru că autorul ne arată reacțiile oamenilor înainte de moarte.
În anumite privințe nu am putut înțelege personajul principal. Nu înțeleg de ce a preferat să zacă în spital în loc să revină la viață și să își facă ultimele zile din viață memorabile. Poate stătea pentru Miruna, fata paralizată în urma unei căzături la bungee jumping, dar omul era PE MOARTE, iar timpul petrecut cu fata ar fi fost nul în comparație cu distracția și lucrurile memorabile pe care le-ar fi putut face.
Viața ca un selfie este asemănătoare cu Oscar și tanti roz, dar nu știu în ce măsură pentru că nu am citit cartea, doar am ascultat audiobook-ul când eram mai mică.
Anumite descrieri au fost pentru mine un chin pentru că mi s-au părut plictisitoare și inutile, și nu simțeam nevoia ca boala lui Cristi să fie atât de detaliată. Totuși, din acele lucruri am aflat detalii noi și interesante pe care nu le-am știut până acum.
Finalul a fost epic, dar mai degrabă epic într-un sens comic. Nu mi-a părut rău pentru nimeni, ba chiar mi-ar fi plăcut să se fi întâmplat ceva mult mai dur. De asemenea, mi-ar fi plăcut să mai fi fost un capitol în care să se fi explicat ce s-a întâmplat cu cadavrele și cu restul personajelor.


Punctaj:


joi, 21 iulie 2016

Top 5 postări de pe blog



Am văzut de curând la statistici cele mai de succes articole ale mele. Mă bucură enorm să văd că munca și pasiunea mea sunt apreciate de voi și că numărul de afișări de pagină crește pe zi ce trece. Azi vă voi arăta postările care v-au plăcut cel mai mult!


5. Maestra de L.S Hilton - Recenzie
,,În carte sunt multe lucruri inutile. Am avut mai multă răbdare să citesc descrieri de tablouri decât să citesc scenele de sex dintre protagonistă și primul bărbat care îi pica. Sunt paralelă cu arta, nu știu să desenez sau să fac orice artistic, dar preferam descrieri de obiecte de artă decât scene sex, cărora nu le-am văzut sensul.
Eu una ador cărțile cu viețile oamenilor bogați, nu că tânjesc după bogății sau ceva, dar mi se par ceva mai interesante decât viețile oamenilor normali pentru că la oamenii din jur am acces mai oricând. Aici, însă, secvențele când mergea la dineuri sau la petrecerile bogaților mă plictiseau. Autoarea nu îmbracă acest aspect în ceva interesant, deși Judith era o tipă normală, un outsider." Continuarea recenziei AICI!
Nu mă numesc un fan al acestei cărți, dar mă bucur că am făcut recenzie la o carte care acum e populară și că ce am scris eu despre carte a fost un succes pentru 2 octombrie.


4. Lucruri pe care le aud când citesc
Articolul îl găsiți AICI! Am scris postarea asta undeva prin mai. Cum majoritatea timpului îl petrec la școală, acolo apuc să citesc de cele mai multe ori. Cum colegii mei nu prea citesc, sunt enervanți uneori și pun întrebări stupide.

3. Rockstar de Cristina Nemerovschi - Recenzie
,,Comparând vedetele din carte cu vedetele din realitate, am observat că sunt diferite în anumite privințe. Storm, Lola și Johnny cântau ce voiau și puneau suflet în ce făceau, nu urmăreau faima sau banii. Starurile de azi exact asta urmăresc: faimă și bani, iar ceea ce produc devine comercial, pentru că asta vrea lumea. Desigur că mai sunt artiști care sunt autentici și nu se maimuțăresc sau se sparg în figuri de dragul fanilor sau al banului.
Sunt sigură că atunci când o să vină în viața mea momente grele în care sufăr o să recitesc Rockstar sau orice scris de Cristina, cum fac atunci când simt că mi-am pierdut calea." Continuarea AICI!
Fix acum o lună am postat această recenzie pe blogul meu. Cartea am citit-o destul de greu datorită școlii, era perioada de final de an și îmi trebuiau note. Romanul Cristinei l-am luat de la Bookfest 2016 cu autograf. Cărțile pe care le-am luat de la acest târg îmi voi aminti mereu de vară și de clipe frumoase.

2. Flori în Păr de Iullia Ioniță - Recenzie
,,Cred că autoarea a fost inspirată de muzica celor de la The Pretty Reckless pentru că piesele lor se potrivesc perfect ca muzică de fundal pentru Flori în Păr. Amy e un fel de Taylor Momsen. Un copil bun care s-a răzvrătit, nu mai că în cazul lui Amy  am înțeles mai bine de ce pentru că mi-a fost foarte ușor să intru în pielea ei și să îi înțeleg sentimentele și frustrările, deși uneori păreau exagerate." Continuarea recenziei AICI!
Mă bucur să văd că recenzia unei cărți care se numără printre favoritele mele v-a plăcut. Sunt nerăbdătoare ca Iullia să lanseze un roman nou. Flori în Păr e o carte care m-a surprins în mod plăcut și care merită citită și înțeleasă.

1. Neamul Corbilor: Copiii întunericului și Blestemul zorilor de Lavinia Călina - Recenzie
,,Țin minte că volumul întâi a fost a doua carte pe care am citit-o de la Lavinia, dacă nu mă înșel Copiii Întunericului este a doua carte a ei. Mi-a creat un fel de obsesie. Nu eram obișnuită cu romane în care acțiunea se petrece în România și nu mă așteptam că cineva și-a putut imagina că la noi în țară se poate întâmpla ceva de domeniul fantasticului. Cel mai mi-a plăcut starea de confort pe care mi-o dădea lectura romanului. Simțeam că am pătruns într-o lume magică, dar că în același timp sunt acasă, într-o lume care nu îmi e străină total.
Preferata mea este Nicol. Roxana mi s-a părut prea lame, dar era o figură simpatică în peisaj. Nicol e pusă pe acțiune, e dură și e în stare să facă orice pentru persoanele la care ține. Mi-a amintit  de Diane, din Ultimul Avanpost și, după ce am citit Zona Zero, pot spune că aduce un pic a Elena." Continuarea recenziei AICI!
Deși recenzia aceasta este destul de recentă și nu mă așteptam să fie pe locul I, mă bucur mult că o postare pe care am scris-o cu mult drag le-a plăcut urmăritorilor mei.

În concluzie, am observat că postările de top sunt din mai, iunie și iulie, lunile când am fost mai activă cu blogul și în care am citit mai mult. Sper ca următoarele mele articole să ajungă în top la statistici și să îmi crească numărul urmăritorilor. Nu mă așteptam să ajung aici și le mulțumesc tuturor celor care mă urmăresc pentru asta! You are the best!! ♥


miercuri, 20 iulie 2016

10 (sau pe acolo) dorințe nebune ce merită experimentate (leapșa)



Tag-ul acesta l-am găsit pe Literatura pe tocuri. Citind articolul, m-am gândit la ce lucruri aș vrea eu să fac, acest lucru dându-mi bătăi de cap. Știu că majoritatea lucrurilor pe care le voi spune aici sunt imposibile și nu au cum să se întâmple în această viață, dar îmi place să visez, totuși sunt sigură că unele lucruri țin cont de mine dacă se vor întâmpla sau nu. Ordinea e aleatorie. Nu știu cât de nebune sunt aceste dorințe...


1. Să fiu o scriitoare faimoasă, iar cărțile mele să fie ecranizate la Hollywood.
Să fiu scriitoare e cel mai mare vis al meu, dar să am film la Hollywood știu că e un lucru improbabil. Mi-ar plăcea să merg la premieră la filmul meu, lumea să îmi ceară autografe pe stradă, să am milioane de fani și să reușesc să schimb ceva prin ceea ce fac. Mi-ar plăcea să fiu genul acela de scriitoare elegantă, mereu îmbrăcată în negru și aranjată perfect, plină de Glamour și strălucire și, de ce nu, super bogată și cunoscută. Dacă viața mea ajunge așa, o să îmi scriu autobiografia intitulată The Psycho Writer sau ceva de genul.

2. Să iau autograf de la Bret Easton Ellis.
Deși am citit doar American Psycho, Ellis e autorul meu preferat. Îmi doresc foarte mult să îl întâlnesc și să îmi dea autograf.

3. Suga de la BTS să mă scoată la întâlnire. ♥♥♥
Pot spune că nu sunt prea mândră că ascult acest gen muzical, dar ador k pop-ul. Știu că această dorință nu o să se îndeplinească niciodată, pentru că ne despart multe lucruri, cum ar fi continentul, cultura, rasa, etc. Totuși, dacă l-aș întâlni, l-aș pune să îmi cânte melodia Rap God a lui Eminem.

4. Să merg în Coreea de sud.
Vreau acest lucru pentru concerte. Dacă aș vizita Coreea aș merge la mai toate concertele, chiar și la trupe care nu prea îmi plac, doar de fun.

5. Să le întâlnesc pe cântărețele mele preferate.
Melanie Martinez, Charli XCX, Lorde, CL, Lzzy Hale de la Halestorm, Avril Lavigne, Brooke Candy, Lana Del Rey, Marina and the Diamonds, Porcelain Black, HyunA, Emilie Autumn, Halsey. Sper că nu am uitat pe nimeni. Pe fetele astea le ador. Sunt o mare fană a genului Alternative (deși nu toate din listă cântă acest gen) și sper ca măcar pe unele dintre ele să le întâlnesc în această viață.

6. Să am o cameră specială care să servească drept bibliotecă.
Am o groază de cărți care nu prea mai au loc și se vor aduna pe parcursul timpului. Mi-aș dori o cameră specială pentru cărți și studiu, decorată de mine cum îmi place.

7. Să îmi fac operații estetice.
Nu o să îmi fac botul de șapte tone, dar anumite lucruri mi-ar plăcea să fie modificate la fața mea și oricum vreau să îmi fac mai multe când voi fi bătrână și hidoasă.

8. Să intru într-o societate secretă și să aflu secrete mondiale.
E foarte imposibil acest lucru, dar asta e fantezia mea de 3 ani și planul meu de viitor. Chiar dacă ajung sus, odată ce fac un pas greșit o să mi se ia gâtul ca acele secrete să fie la adăpost. Vreau acest lucru pentru că sunt curioasă dacă anumite teorii sunt reale sau nu. Cum e teoria despre regina Angliei în care se spune că e reptilian. Mi-ar plăcea să știu acest lucru.

9. Să vizitez Japonia.
Cunosc o anumită persoană cu care mi-ar plăcea să merg în această țară. Știu că pare că sunt otaku obsedat, dar e un vis de al meu să merg în Japonia, să merg în mall-uri japoneze și să vin acasă cu geamantane întregi pline cu manga. Anime Plaza e primul obiectiv de pe lista mea în cazul în care o să merg în această țară. Și concertele. Nu prea îmi pasă cine ar cânta.

10. Să văd cadavrele dintr-o morgă.
De preferat alea împuțite și desfigurate. Site-ul best gore a scos tot ce e mai rău din mine. :)))

11. Să-mi fac părul gri.
Cu toate că îmi ador culoarea naturală și nici nu sunt sigură că mi-ar sta bine. Tot voi avea părul gri mai devreme sau mai târziu.

12. Să fiu nail artist.
Deși nu prea îmi place să fac lucruri considerate feminine, ador să îmi fac unghiile. Am descoperit această pasiune de curând și iau această slujbă în considerare pentru viitor. Mi-ar plăcea să fac acest lucru. Numai că detest unghiile false...


Sincer, nu știu cât de penibil este acest articol, dar am răspuns cât de sincer am putut. Unele dintre ele nu mi se par deloc nebune, ci perfect normale. Nu știu cui să îi dau tag-ul mai departe, nu îmi trece nimic prin cap. Sunt curioasă ce dorințe nebune vă trec vouă prin cap. Simțiți-vă liberi să îmi lăsați comentarii.

 

marți, 19 iulie 2016

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote - Recenzie



Sinopsis:

Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal. Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cand locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly. In scurt timp, scriitorul si tanara cu apucaturi stranii, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare“, devin prieteni apropiati. Dupa cincisprezece ani, o cunostinta comuna ii arata scriitorului citeva fotografii cu un salbatic tinand in maini o figurina din lemn care semana foarte bine cu Holly.


Recenzie:

Mic dejun la Tiffany e o carte subțirică, pe care am terminat-o extrem de repede. Orele în care am citit-o au fost ca o deconectare pentru mine, deoarece cartea se citește ușor, e plăcută și nu te încarcă negativ. Înainte să citesc sinopsisul de pe spate, credeam că e o carte cu mâncare.
Mi-a plăcut stilul antrenant în care e scrisă cartea și faptul că, deși nu sunt lucruri de o importanță majoră, nu am putut să îmi stăpânesc curiozitatea legată de Holly.
Holly Golightly m-a fascinat încă de la început. E o fată interesantă, iar trecutul ei este un mister. Pe parcursul cărții, naratorul află cine este ea cu adevărat, astfel încât ne putem face o idee despre Holly abia la sfârșitul cărții, dar mie mi-ar fi plăcut să știu mai multe.
Putem afla din această carte multe lucruri despre America din secolul douăzeci, despre cum erau oameni și ce gândeau.
Pot spune că romanul nu e o lecție de viață și că nu are ceva consistent, dar m-a atras foarte mult Holly. Pentru ea merită să citești cartea. Deși pare că trăiește bine și că e sigură pe ea, Holly e imatură și nu poate să ia o decizie serioasă, cel puțin eu am avut această impresie la finalul lecturii.
Mi-ar fi plăcut ca naratorul să fie mai prezent în carte, adică să fi fost și întâmplări din viața sa și lucruri legate de el, dar așa romanul ar fi fost un cârnat, și ne-am fi îndepărtat de esențial: Holly.
Totuși, mi-a plăcut imaturitatea ei. Fata are o oarecare inocență pe care nu prea o mai găsești. Vrea să caute locul în care să se simtă acasă, să trăiască așa cum știe și să fie ea. Cine mai gândește așa în ziua de azi?
Un lucru interesant în carte este peisajul. Acțiunea se petrece în New York-ul de pe timpul războiului, lucru care m-a fascinat un pic. Mi-au plăcut plimbările personajelor prin Central Park, denumirile cartierelor și a străzilor, precum și descrierile, iar mie nu îmi plac lucrurile acesta în mod normal la o carte.
E o lectură pe care o recomand oricui, pentru că nu are nimic vulgar, e ușor de citit și îți ajunge direct la suflet. Nici nu pierzi timpul cu ea pentru că se citește ușor și destul de repede, nici nu îți creează probleme pentru că scrisul e mare și confortabil ochiului.
La final mi-ar fi plăcut mult de tot să aflu mai multe despre aceea sculptură, dar misterul este tot farmecul acestei cărți. Îți dă satisfacția că poți să îți folosești imaginația și că o să se întâmple ce vrei tu cu personajele, dar după ce termini cartea nu cred că te vei mai gândi la ea.


Punctaj:





Trailer: