miercuri, 7 noiembrie 2018

Efectul Patriconius de Vlad Dăianu - Recenzie



Toţi ne dezintegrăm la un moment dat şi nimeni nu poate face nimic. Suntem precum jucăriile, folosiţi zilnic până ne uzăm şi dispărem. Suntem aruncaţi, uitaţi, controlaţi de două mâini care ne conduc spre moarte, spre suferinţă. Acele mâini ne manevrează, ne coordonează perioada de vizită în această viaţă, pentru că la urma urmei nu suntem altceva decât nişte musafiri în mizerabila viaţă, ne naştem dar nu ştim pentru ce perioadă de timp, scurtă sau îndelungată. Nu ştim ce ne va rezerva soarta. 



După ani întregi în care a simţit că a trăit o viaţă care nu i-a aparţinut, Matei, un bărbat în vârstă de patruzeci şi cinci de ani, s-a hotărât să-şi înfrunte din nou trecutul, transmutându-l în paginile unui jurnal. Trecutul a prins din nou viaţă, aducând odată cu el fiecare clipă de durere şi agonie trăită alături de domnul Patriconius, care s-a dovedit a nu fi altceva decât  un parşiv, folosindu-se de el pentru a-şi putea atinge scopurile diabolice şi setea de putere.


Cartea o găsiți AICI



Recenzie:


În primul rând, vreau să îi mulțumesc lui Vlad pentru exemplarul oferit și să îi urez mult succes în carieră !

Mie încă nu îmi vine să cred că după aproape 4 luni, am fost în stare să citesc o carte cap coadă și să îmi și placa. Nuvela m-a ținut în suspans până la final, și m-a făcut să mă gândesc la oamenii care sunt în jurul meu.

Oamenii sunt cei mai mari inamici ai celorlalți oameni, niște creaturi care-și vor distruge în câțiva ani chiar și mediul în care trăiesc.

Cartea reprezintă jurnalul lui Matei, în vârstă de 45 de ani, ce rememorează viața sa alături de Codrin Patriconius, un om parșiv  ce e în stare de orice ca să își atingă scopul, genul de individ care, din nefericire, se află la tot pasul și de care e foarte greu să te ferești. Patriconius a apărut în viața lui Matei într-un moment în care protagonistul avea mare nevoie de ajutor, și la fel cum se întâmplă și în realitate cu această tipologie toxică, s-a folosit exact cum a vrut de omul aflat la ananghie, nevrând nicidecum să ajute, ci doar să îl facă pe Matei să fie de partea sa. Dintre toate personajele, cel mai mult mi-a plăcut de Patriconius, atât pentru că reprezintă foarte bine egoismul oamenilor, cât și pentru faptul că personajele negative sunt preferatele mele.

Înainte de Patriconius, lumea lui Matei era simplă , sau cât de simplă poate fi viața unui tânăr al cărui tata e alcoolic. Backgroundul surprinde, mai întâi, viața tipică dintr-un sat românesc, cu problemele sale zilnice și mărunte (mai ales oamenii care bârfesc toată ziua). Pe urmă, odată ce Patriconius intră în scenă, acesta devine mai sumbru, culminând cu ZIUA DE MIERCURI. 


Dacă ne-am opri din a mai judeca tot ceea ce vedem în jurul nostru, cu siguranță lumea ar fi un loc mult mai bun. 

Pe lângă acțiunea propriu zisa sunt și observațiile personajului-narator despre viață și felul oamenilor de a fi. În viziunea lui Matei, lumea este un loc întunecat,  ceea ce este adevărat, dar eu nu am putut să îl înțeleg pe deplin. Consider că întotdeauna o poți lua de la capăt ca să faci ceva, iar dacă vezi partea negativă mereu, nu mai rămâne loc pentru cea pozitivă. Totusi, cred că dacă protagonistul nu ar fi fost așa, influența lui Patriconius asupra lui nu ar fi ieșit în evidență atât de bine, ceea ce este lucrul cel mai important din nuvelă.

Deși cartea insistă asupra aspectelor mai puțin plăcute ale vieții (pe care, chiar dacă le ignorăm, nu o să dispară), nuvela nu este lipsită de umor, chiar tipul acela de umor negru, ce se potrivește perfect cu viziunea lui Matei despre viață. Pentru că nu vreau să dau spoilere, vă las pe voi să descoperiți.

Mi-a plăcut foarte mult relația dintre Matei și mama lui. Fiind și eu la rândul meu foarte apropiată de mama mea, apreciez mult o astfel de relație, fie ea și fictivă. În majoritatea cărților pe care le-am citit această legătură scartaie, dar în Efectul Patriconius protagonistul este foarte apropiat de mama lui și este gata oricând să facă orice pentru ea.

Cartea, deși am citit-o repede, mi-a rămas în minte mult timp după aceea pentru că, într-un fel, și eu mă confrunt cu aceleași probleme ca Matei, doar că la o altă intensitate. Consider că întâlnim cu toții în viață probleme similare cu cele ale lui Matei. Toată lumea dă in viață de persoane parșive și egoiste sau se confruntă cu gura lumii. Contează mult cum ne apărăm de aceste lucruri și cât de puternici suntem ca să nu fie prea târziu, ca în cazul protagonistului.

Recomand cartea deaoarece, chiar dacă e scurtă , nu îi lipește nimic. Povestea este o situație ce se întâlnește deseori în realitate, și te face să pui sub un mare semn de întrebare persoanele din jurul tău și scopul acestora, dar și al tău.



luni, 18 iunie 2018

Paris - Recenzie



Bine v-am regăsit și bun venit în vacanță! După două luni în care nu am citit nimic, acest roman grafic a venit ca o binecuvântare. Am pus de mult ochii pe el, îl vedeam deseori în Antic Exlibris. Deoarece am avut drum pe acolo, am zis că trebuie să mi-l iau neapărat. Am făcut foarte bine pentru că, după Maus, e romanul meu grafic preferat.

Acțiunea urmărește povestea a trei colege de apartament în lumea Parisului: Hope care, în ciuda cicatricii uriașe de pe față, visează să fie un fotomodel de top; Faith ce își dorește cu orice preț o carieră în muzică și Chastity ce ar face orice pentru a fi bogată și celebră.


Îmi place foarte mult mai ales pentru că arată partea întunecată a industriei modei, subiect ce mă interesează de ceva timp. Evident, nu doar industria modei este atinsă, ci și cea muzicală sau pornografică. De asemenea, aceste trei industrii nu sunt singurele tematici, acțiunea având mai multe subiecte ce sunt dezbătute.

Romanul prezintă un umor negru spumos, orice lucru din carte fiind prezentat în mod ironic, chiar și numele personajelor. Cu toate acestea, mai ales că acțiunea din Paris este ceva ce se întâmplă și în realitate, este destul de tristă. Personajele din carte ar face orice pentru bani, hainele de brand -ce sunt precizate în josul paginilor- reprezintă pentru ele un adevărat cult, fiindu-le mai necesare chiar și
decât mâncarea.


Mi-a plăcut și modul în care este desenată. Autorul nu se dă înlături din a arăta absolut tot, romanul fiind foarte explicit. Dintre toate mie mi s-a părut că Hope arată cel mai bine (e și normal pentru un fotomodel de top).

Revenind la personaje, toate sunt conduse de aceleași două lucruri: setea de bani și dorința de succes. Parisul este arătat ca o junglă în care fiecare trebuie să supraviețuiască și cum altfel de cât făcând bani, chiar dacă asta înseamnă pierderea decenței și moralității dar, după cum spunea și Chastity: ”Moralitatea nu îmi va plăti chiria”. 


vineri, 30 martie 2018

În spatele ușilor închise - B. A. Paris - Recenzie


Sinopsis:

  Jack si Grace sunt un cuplu desprins din povesti. Jack e manierat, aratos, un avocat de succes. Grace e frumoasa, buna gospodina si pare indragostita la nebunie de sotul ei. Sunt imposibil de separat si lumea ii vede mereu impreuna. Prietenele si-ar dori ca Grace sa iasa cu ele la pranz sau macar la o cafea. Unii cred ca aceasta este dragoste adevarata. Altii se intreaba de ce Grace nu raspunde niciodata la telefon. Si de ce are zabrele la fereastra dormitorului. Unde se termina iubirea si unde incepe teroarea? Ce ascunde casa perfecta? Ce pret are casnicia desavarsita?

Exemplar oferit de: libris.ro


Recenzie:

În spatele ușilor închise este genul de carte care a reușit să îmi distragă atenția de la rutina zilnică și plictisitoare. B.A. Paris a reușit să îmi dea palpitații mai ceva ca examenele și să mă țină trează noaptea. Eu nu prea sunt genul de persoană care să citească noaptea, obosesc repede, dar această carte m-a  privat de somn pentru că am fost captivată de acțiune.

Începutul este un episod banal dintr-o viață normală de oameni normali: o cină cu prietenii. Încă de la început e bine să fii atent la toate detaliile, chiar și cele mai neimportante, pentru că vor avea o semnificație majoră peste câteva pagini. Multe aspecte din primul capitol sunt interesante și captivante, par că nu au sens și ascund niște detalii înfiorătoare.

Structura cărții este foarte interesantă, cititorul având acces atât la prezent, cât și la trecut ca o explicație a prezentului. Mi s-a părut că pe la sfârșit această structură mai mult zăpăcește, fiind nevoie de atenție pentru a ține pasul. Prin alternanța prezent-trecut cititorul este martor la degradarea acțiunii și a personajelor, luând parte la suferința lui Grace.

Mi-a plăcut modul în care B. A. Paris și-a creionat personajele. Nu știu mai nimic despre această autoare, dar, citindu-i cartea, se vede că s-a documentat foarte bine înainte de a scrie. Jack Angel mi s-a părut un personaj foarte realist, iar situațiile în care este pus îi scot în evidență personalitatea ”deosebită” și modul său de a percepe realitatea. Grace mi-a plăcut foarte mult, iar inteligența ei m-a uimit pentru că nu o credeam capabilă să acționeze cu atât de mult curaj.

În spatele ușilor închise ne arată ce este dincolo de aparențe și perfecțiune. Din nefericire, cazuri asemănătoare poveștii din roman au loc și în realitate, făcând cartea și mai tulburătoare, dar în toate aceste aspecte întunecate, În spatele ușilor închise este de-a dreptul cuceritoare.

” - Tu ești nebun! am șuierat.
            - Evident.” 

Cu toate că este un thriller captivant, povestea are și niște lecții de viață, întrucât romanul atinge subiecte sensibile, arătând o realitate ascunsă. Nu sunt în măsură să vorbesc momentan despre căsnicii și relații, dar datorită acestei cărți am devenit mai atentă și mai precaută legat în special de persoanele care intră în viața mea.

Ca muzică de fundal se potrivesc foarte bine cântecele lui Melanie Martinez. Încă de când am văzut  titlul și am citit sinopsisul m-am gândit la Dollhouse. Parcă În spatele ușilor închise este inspirată după muzica ei.

Recomand cartea tuturor celor care caută adrenalină și palpitații. Acțiunea te ține în priză până la sfârșit, iar după terminarea lecturii eu una încă m-am gândit la ea. În spatele ușilor închise rămâne una dintre cărțile care m-au marcat cel mai mult.

Cartea o găsiți: AICI!


Punctaj:


miercuri, 28 februarie 2018

Noutăți în bibliotecă (Bookhaul)


Deși mai aștept o comandă, sunt nerăbdătoare să vă prezint noii mei prieteni. Am profitat de reduceri și de toate fondurile pe care le-am avut, făcându-mi de cap cu toate că biblioteca mea e plină ochi. 
Să începem!




Căutând cartea O experiență personală, pe care mi-o doream foarte mult și  nu o găseam nicăieri, am descoperit Anticariat Albert, un nou anticariat online de unde nu m-am putut abține din a-mi lua și alte titluri. Îl recomand pentru că ceea ce am primit este într-o stare foarte bună iar comanda a ajuns super repede, în plus, au titluri interesante și greu de găsit.

Măștile de Fumiko Enchi am luat-o deoarece știu cartea de când eram mică, fusese peste tot și îmi plăcea foarte mult coperta. Încă nu am înțeles prea bine din sinopsis ce se întâmplă mai exact, dar pare genul de carte care mi-ar plăcea foarte mult.
Mieko Togano este o femeie fascinanta, dar si purtatoarea insemnelor unei traditii japoneze de posedare spirituala, in care iubirea si moartea se intrepatrund. In lumea scriitoarei Fumiko Enchi, legenda si superstitia coexista in chip firesc cu viata moderna, pe care insa o deturneaza de la curgerea ei banala, perfect explicabila in termenii ratiunii.
Mastile, un roman cu intriga la fel de minutios tesuta ca detaliile de pe un chimono, reconstruieste pentru cititorul de azi imaginea unei feminitati instinctuale, crude, violente si a unei lumi in care dragostea ucide, la propriu.

Povestea unui idiot spusă de el însuși este o carte despre care nu auzisem niciodată până când am răsfoit site-ul. Atunci căutasem recenzii pentru a-mi face o idee cât de cât despre conținutul romanului. Este ceva ce nu cred că am citit până acum și chiar sunt curioasă în privința ei.
Protagonistul romanului, suferind de pe urma unei copilarii „cenusii, cetoase, birocratice si abstracte“ si traind in atmosfera grea de deziluzii a Spaniei postbelice, se dedica unei investigari sistematice a ceea ce el numeste „continutul fericirii“. Dar, asa cum precizeaza Azua in unul dintre numeroasele sale interviuri, aceasta cautare, ca orice lupta pentru o cauza unica, nu poate conduce decat in infern - sau, in cazul de fata, la ruina fizica si psihica.

Amurg de Osamu Dazai am luat-o pentru că acțiunea se desfășoară în Japonia imediat după Al Doilea Război Mondial. Seamănă un pic cu 17 (recenzia AICI!), dar din perspectivă feminină. 
Ca si celelalte romane ale sale, Amurg este o naratiune la persoana intai, sobra si lipsita de sentimentalism, al carei tragism este amplificat de onestitatea brutala cu care personajul principal, Kazuko, o tanara aristo­crata dintr-o familie cazuta prada saraciei, descrie efectele distructive ale razboiului si profundele schim­bari care au afectat societatea japoneza postbelica. Decaderea clasei pe care o reprezinta Kazuko este o metafora a disparitiei modului de viata traditional si a neputintei de adaptare intr-o lume aflata in plina transformare. Dar, in acelasi timp, aceasta onestitate este si solutia supravietuirii, a salvarii dintr-un univers in ruine, plasat sub semnul esecului moral si existential.




Cred că dintre toate acestea cel mai mult mă bucură Less Than Zero, carte care în limba română nu a fost tradusă până acum. Intrasem în librăria respectivă ca să cumpăr total altceva, dar când mi-am zărit autorul preferat nu am mai stat pe gânduri și am renunțat la ce aveam în plan. Sunt sigură că acest roman este la fel de mișto ca celelalte și cred că aduce mai mult spre Glamorama decât spre American Psycho. Plănuiesc să o citesc când am mai mult timp liber ca să mă dedic cititului și înțelegerii acestei cărți.

La Prep și Poveste pentru timpul prezent m-a atras foarte mult sinopsisul. De Prep am auzit numai laude și coperta mi se pare foarte mișto. Pentru că sunt ceva mai voluminoase și nu vreau să le citesc foarte greu și să nu mai înțeleg nimic, plănuiesc să le citesc la sfârșitul semestrului.

Despre Prep s-a spus ca este povestea unui Holden Caulfield in versiune feminina, romanul adolescentei descrise retrospectiv.
Lee Fiora, o fata de paisprezece ani, este acceptata cu bursa la un liceu particular de prestigiu din statul Massachusetts. Sosirea la internatul scolii este doar inceputul trecerii lui Lee dintr-un spatiu familiar intr-o minisocietate - o varianta la scara a societatii americane - in care trebuie sa-si (re)invete rolul. Incapacitatea de a se integra in noul mediu o transforma intr-o fina observatoare a detaliilor, de la cele de ordin social (relatiile cu cei din jur, ierarhiile impuse de situatia financiara, rasa, aspectul fizic etc.), pana la detaliile ce tin de propria evolutie.
Romanul captiveaza prin ritmul alert in care se desfasoara actiunea si cucereste prin umorul de situatie, de multe ori negru, lasandu-le cititorilor o senzatie de deja-vu, indiferent de extrema in care s-ar fi situat in timpul liceului - si trebuie sa fi fost o extrema, pentru ca la varsta aceea nu exista loc de altceva.


Poveste pentru timpul prezent spune cum scrisul si cititul pot lega doi oameni ce nu s-au vazut niciodata, totul prin intermediul unui jurnal gasit intr-o cutie de mancare Hello Kitty.
Poveste pentru timpul prezent este o apologie a puterii miraculoase a scrisului si cititului de a lega, in ciuda distantei in timp si spatiu, oameni care nu s-au vazut niciodata. Nao Yasutani - o adolescenta japoneza care si-a petrecut copilaria in California si nu reuseste sa se adapteze la viata stresanta din Tokyo - a hotarat ca nu exista decat o singura cale de-a scapa de o singuratate chinuitoare si de torturile la care o supun colegii ei de scoala: sinuciderea. Totusi, Nao nu vrea sa dispara fara sa lase ceva semnificativ in urma. Ea da astfel curs inspiratiei subite de-a povesti intr-un jurnal viata fascinanta a strabunicii sale - o calugarita budista ajunsa la venerabila varsta de o suta patru ani, fara sa banuiasca o clipa ca acesta ii va schimba destinul in intregime.



Mai aștept niște cărți despre care vă voi vorbi într-un articol viitor. Până atunci, vă urez lectură plăcută și vă îmbrățișez cu drag!

duminică, 25 februarie 2018

17 de Kenzaburo Oe - Recenzie


Sinopsis:

Protagonistul din 17, un adolescent timid care nu pare sa aiba alta preocupare decit exercitiul solitar al masturbarii, se trezeste prins intr-un virtej de intimplari care il apropie de o grupare politica de extrema dreapta. Asa incepe o calatorie initiatica de regasire a identitatii – aceea de activist si asasin. Autorul ne ofera o poveste alerta in care se regasesc mai multe mize importante si relevante pentru societatea contemporana, precum legatura dintre pornirile sexuale si politica, conflictul dintre eul privat si cel public, violenta sau extremismul. Romanul 17 este inspirat de cazul real al adolescentului Yamaguchi Otoya, care l-a asasinat pe liderul Partidului Socialist Japonez in 1960, apoi s-a sinucis, dupa trei saptamini, in inchisoare.



Recenzie:

Datorită volumului redus, am citit această carte destul de repede și fără probleme. Pusesem de mult timp ochii pe acest autor întrucât mi-a fost recomandat de cineva din mediul online cu care mă potrivesc cât de cât la gusturi.

Citind-o, cred că e mai mult un manifest politic împotriva fascismului decât literatură propriu zisă, mai ales că știu că autorul a avut probleme cu guvernul imperialist. Din această perspectivă mi se pare greu de comentat deoarece nu vreau să intru în discuții despre politică.


Nuvela urmărește viața lui Seventeen, un adolescent fără un scop bine definit în viață, în afară de labă, și drumul său către gruparea fascistă ce îi va deveni ca o familie. Protagonistul mi se pare un personaj simbolic pentru adolescenții și tinerii ce, datorită împrejurărilor, ajung victimele fanatismului, nu neapărat politic, fanatismul acoperă și alte arii. Seventeen mi s-a părut, și pe bună dreptate, o labă tristă; nu vrea să facă nimic, își plânge de milă, urăște tot ce apucă, ca să nu mai zic că e ușor influențabil datorită mizeriei în care se îneacă. Cu toate acestea, datorită fundalului - o Japonie distrusă atât de Al Doilea Război Mondial cât și de ”războiul” intern al partidelor politice - este mai ușor de înțeles și, de ce nu, de acceptat.  Este produsul societății în care trăiește, iar datorită acestui fapt am relaționat destul de bine cu acest personaj. Prin Seventeen este abordată tema fanatismului ce mi-a amintit oarecum de tineretul hitlerist, pionieri și toți copiii din regimurile totalitare ce își preaslăvesc conducătorii, deși categoriile menționate mai devreme sunt produsul propagandei, pe când, în cazul lui Seventeen,  gruparea politică în care intrase îi dădea un scop în viață și îl făcea să nu mai simtă mizeria în care trăia. 



Ce mi-a plăcut este insistența pe care autorul o acordă politicii. Toate subiectele din nuvelă sunt abordate prin prisma politicii. Familia lui Seventeen este și ea influențată de politica națională, în casa lor certurile legate de partide și armată fiind la ordinea zilei. Colegii de clasă, școala - și acestea sunt atinse de lupta politică.

Deoarece nuvela reprezintă modul în care autorul vede situația politică din Japonia postbelică, consider că distincția dintre opinia  a autorului și a lucrurilor reale este un proces important în lecturarea acestei cărți. Cititorul nu ar trebui să creadă că 17 este purul adevăr, ci să considere această nuvelă o viziune asupra situației politice de după război în Japonia.


Probabil  scriitorul Kenzaburo Oe a vrut să ia în râs membrii dreptei sau doar să vorbească despre pericolul la care sunt expuși tinerii sau consecințele războiului asupra Japoniei, poate toate la un loc, dar depinde de perspectiva din care vedem acțiunea. Îmi place să cred că este o interpretare a cazului real, prezentat și în sinopsis.

Evident, nu recomand cartea tuturor. Nu lăsați numărul redus de pagini să vă facă să credeți  că este o lectură ușoară și amuzantă, pentru că nu este. Recomand cartea celor interesați de politică, război și istorie, de asemenea, ar fi bună o scurtă introducere în ideologiile politice și ar prinde bine puține cunoștințe legate de istoria modernă a Japoniei. Nu uitați, separați ideile personale ale autorului de faptele reale și nu confundați purul adevăr cu viziunea acestuia.

PS: Mă gândesc cum ar fi un anime bazat pe nuvela asta :)))))



Punctaj: