luni, 14 august 2017

Arizona Market de Kenneth R. Norton - Recenzie




Sinopsis:

…cei doi torţionari ai mei erau în prima linie, cu o cameră de filmat. Atmosfera era de coşmar. Apoi cineva a dat ordin câinilor să atace. Au filmat totul…

Arizona Market este locul în care se pot cumpăra de toate… Şi când spun „de toate”, vreau să spun chiar „de toate”. Aşa descrie Anika, o tânără din Republica Moldova, locul în care îşi începe „educaţia” de prostituată. Acesta este însă doar punctul de pornire al unui întreg lanţ de umilinţe din care încearcă să scape, indiferent de consecinţe.

O poveste reală, dintr-un jurnal, care ne introduce într-o lume cunoscută doar la suprafaţă, unde viaţa umană are un preţ bine stabilit între cumpărător şi vânzător.

Kenneth R. Norton s-a născut în Dublin în 1964, este de profesie sociolog şi urmăreşte cu atenţie fenomenul prostituţiei şi al traficului de carne vie. Fotograf amator şi de curând scriitor, trăieşte şi munceşte la Milano. Interesul lui pentru „sclavele sexului” a apărut odată cu citirea unui articol apărut într-un cotidian britanic.
După ani de cercetare asupra subiectului şi culegere de informaţii, întâlnirea întâmplătoare cu o fată din Republica Moldova, victimă a traficului uman, l-a îndemnat pe Kenneth R. Norton să scrie această poveste tulburătoare a unei prostituate care a trăit o astfel de experienţă traumatizantă.


Recenzie:

Poate trebuia de la bun început să citesc sinopsisul cu atenție. Nu aș fi renunțat la lecturarea acestei cărți, dar m-aș fi așteptat la cu totul altceva.

Cartea este jurnalul unei prostituate numite Anika. În prefață, autorul ne povestește cum a găsit jurnalul și cum a fost tradus de către un prieten de-al său rus. Nu pare nimic în neregulă, dar eu nu cred că jurnalul este autentic. 

În primul rând, pe spate, se precizează că autorul a urmărit fenomenul prostituţiei şi al traficului de carne vie. De asemenea, se întâlnește întâmplător cu acea fată care i-a dat jurnalul, după ani de studiu despre acest subiect. Să fie întâlnirea autorului cu acea fată pur întâmplătoare mi se pare puțin cam tras de păr. 

Alt lucru care mie mi s-a părut fictiv este povestea în sine. Aceasta se împarte în două părți: prima, în care Anika notează despre viața ei de la Chișinău, despre familia ei, lucruri obișnuite, și a doua, în care povestește viața ei ca prostituată. Partea a doua începe destul de realist, dar pe parcurs nu mai pare a fi realistă. Motivul pentru care spun asta e că Anika reușește să scape după un plan bine pus la punct și mult noroc. Mai mult, protagonista nu simte frică, ci o dorință arzătoare de a se răzbuna pe cei care au vândut-o și care i-au făcut ceva rău.  Totuși, descrierile vagi și narațiunea simplă fac trimitere la o poveste autentică.

Fictivă sau nu, este o carte bună de citit ca introducere în acest subiect sensibil. Prostituția este o problemă reală ce este ignorată de marea majoritate a populației. Cel mai grav este că autoritățile nu depun efort pentru a combate această problemă.

Eu încă nu m-am decis dacă jurnalul este autentic sau nu. Tind să cred că nu, deși anumite lucruri par a fi reale. Pe mine mai mult m-a convins Natașele (recenzie AICI), care dezbate același subiect ca Arizona Market, doar că mai pe larg.

Dacă ați citit cartea spuneți-mi în comentarii cum vi s-a părut. Sunt curioasă dacă sunt singura care are dubii.



Punctaj:


luni, 7 august 2017

Hotel Iris de Yoko Ogawa - Recenzie


Sinopsis:

Autoare a peste 20 de opere de fictiune, recompensata cu importante premii literare, tradusa in peste 20 de tari, scriitoarea Yoko Ogawa este o voce majora din literatura japoneza actuala. Romanul Hotel Iris poate fi interpretat ca o replica stralucita la Lolita lui Nabokov.
Ce au in comun un traducator taciturn, vaduv de mai bine de 20 de ani, care traieste izolat pe o insula, si o fata de 17 ani, frumoasa, ce isi ajuta mama sa administreze hotelul familiei din oraselul turistic de pe coasta? De ce se ascunde barbatul departe de forfota litoralului? Exista voci care spun ca sotia traducatorului nu a murit de moarte buna. Oare esarfa zdrentuita si cu pete de sange descoperita de Mari in casa lui a fost arma crimei? Si atunci, ce o atrage pe tanara la el? Pericolul - atat de ispititor pentru o adolescenta bruscata de o mama prea severa -, sau intuitia unei afinitati improbabile? In Hotel Iris, Yoko Ogawa construieste cu mana sigura panopticul obsedant al fantasmelor violente care se nasc in mintea celor condamnati la singuratate.

An aparitie: 2014
Autor: Yoko Ogawa
Categoria: Literatura contemporana
Editie: Necartonata
Editura: HUMANITAS
Format: 200X130
Nr. pagini: 192
Exemplar oferit de: libris.ro

Recenzie:

Hotel Iris  mi-a plăcut  mult. Poate pentru că anul acesta, când am fost la mare am stat la un hotel numit Iris, dar cel mai probabil pentru că e o carte ciudată  care m-a fascinat într-un fel sau altul.

Protagonista se numește Mari, o fată de 17 ani care a abandonat școala ca să lucreze la hotelul familiei. Trăiește într-un oraș mic, în zona litoralului, și singurul lucru pe care îl face e să o ajute pe mama ei la muncă. Mari e singurul personaj din carte ce are nume, deși la un moment dat apare o fată oarbă pe nume Iris. Viața ei se schimbă atunci când întâlnește un bărbat în vârstă de 60 și ceva de ani, față de care simte o atracție ciudată. 

Pe tot parcursul cărții nu e nici un detaliu care să ne indice un spațiu japonez. Nu sunt detalii despre mâncare, cultură sau locuri japoneze. Totuși, cred că se poate deduce orașul din carte după aspectul său și acea insulă F. Am încercat să găsesc insula F., dar nu am dat de nimic. Cu toate acestea, sunt două indicii cheie. Numele protagoniste, Mari. Am căutat numele pe Google și am aflat că acest nume are două proveniențe: europeană și japoneză. De asemenea, Iris era o străină, și, înafara faptului că vorbea engleză, puteau deduce originea ei după aspect. Nu avea aspect asiatic. Putem lua și strictețea  mamei drept indice spațial, se spune că în Asia părinții sunt foarte stricți. Autoarea este japoneză și tind să cred că spațiul din carte este Japonia, dar nu sunt date detalii pentru că povestea se vrea a fi universal valabilă. 

Scenele BDSM dintre Mari și traducător par scârboase la prima vedere. Înțelegând-o pe fată și fiind martori la viața ei de zi cu zi, ne dăm seama că Mari vrea să se răzbune pe ea însăși, dar într-un fel și pe mama ei. Mi-ar fi plăcut ca accentul să fi fost pus pe relația cu mama, consider că a fost legătura care a meritat cea mai multă atenție. 

Mă așteptam la mai mult suspans, poate chiar ceva thriller. În sinopsis se vorbește de o posibilă crimă, care reușește să te țină cât de cât în suspans, dar nu până la final. Lucrurile sunt clarificate direct, simplu, fără complicații și bătăi de cap.

Hotel Iris, deși e o carte ușoară și deloc voluminoasă, nu este pentru oricine. Nu toată lumea poate să digere conținutul cărții.  Fiind inspirată după Lolita, și cum mulți sunt scârbiți de acel roman, nu oricine ar putea să o citească. Eu nu am citit integral Lolita, deci, o posibilă comparație între Hotel Iris și Lolita ar fi degeaba.  Totuși, dacă ignorați romanța dintre traducător și Mari, puteți citi cartea pentru peisajul marin al cărții. 



Punctaj:


joi, 3 august 2017

Mini Book Haul

Nu mă așteptam deloc să mai cumpăr cărți, but here I am. Le-am comandat spontan pentru că mi le doream și erau la un preț ok.
Cum Natsuo Kirino e noua mea scriitoare preferată, mi se pare firesc să îi caut cărțile și să îmi achiziționez tot ce găsesc scris de ea. Mai am de cumpărat Cronica Zeiței și o să am toate cele 4 cărți apărute la noi semnate de Natsuo Kirino. Sper că apuc să le și citesc.
Arizona Market am luat-o pentru că abordează același subiect ca Natașele (recenzie AICI). Mi se pare interesant subiectul prostituție, mai ales într-o lume în care sexul e peste tot. Voi vorbi mai pe larg despre acest subiect în recenzia pe care o voi face acestei cărți.
După ce le citesc, revin, evident, cu recenzii.

here are my new besties

marți, 1 august 2017

nymphette_dark 99 de Cristina Nemerovschi - Recenzie




Sinopsis:

“Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”

Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa.

Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea.

Live fast, die young, bad girls do it well.


Recenzia volumului al doilea: AICI!
Recenzie:

Pe această carte am luat primul autograf de la Cristina Nemerovschi, la Bookfest-ul din 2014. Țin minte că eram atât de rușinoasă, încât, după ce am trecut de vreo trei ori prin fața standului Herg Benet, mama a preluat inițiativa și a mers la Cristina ca să îi ceară autograf pentru mine. Îmi era o jenă maximă atunci, dar a început să mă amuze întâmplarea odată cu trecerea timpului.

Prima dată când am citit nymphette eram clasa a 7-a. Eram metalistă, rebelă, speriată într-un fel de oamenii din jurul meu. Aveam 13 ani, la fel ca Vicky, poate de asta am înțeles-o atât de bine la vremea respectivă. Atunci îmi era frică să spun ceea ce gândesc sau să acționez în vreun fel. Eram opusul lui Vicky, dar mă atrăgea libertatea ei. Îmi doream să fiu ca ea. Nu, nu să fac sex, nu să mă droghez sau să beau, ci să fiu liberă așa cum e ea.



Recitind cartea, mi-am amintit de cum eram în acea perioadă. M-am bucurat că între timp am evoluat. Nu mai sunt un copil speriat de ceea ce e în jurul lui și incapabil să își exprime părerile. Atunci îmi era frică să ies la tablă sau să spun prezent!  când era cazul, dar deep  inside aspiram să fiu încrezătoare.

În nymphette_dark 99 suntem martori atât la drumul lui Vicky către casă. cât și la amintirile ei care au format-o ca om, ceea ce ajută cititorul să o înțeleagă și pe protagonistă, dar și mesajul pe care aceasta îl transmite. Fiecare personaj care îi apare în cale în drumul spre București simbolizează un tip uman existent în România contemporană. Cel care mi-a atras cel mai mult atenția este pocăitul de la sfârșit, care, în ciuda aparentei sale convingeri religioase, are inima plină de ură și îi cam face cu ochiul trupul tânăr al lui Vicky.

Multă lume spune că poți fi liber și inteligent fără să te droghezi sau să fii curvă la 13 ani. Eu cred că autoarea a creat-o astfel pe Vicky pentru ca mesajul cărții să fie mai ușor de transmis. Dacă protagonista ar fi stat în casă și ar fi colecționat timbre, remarcile ei despre libertate și lumea ce o înconjoară ar fi fost nule. Vicky nu ar mai fi Vicky fără aura aceea wild care o înconjoară, nici mesajul nu ar mai avea aceeași valoare.

Deși are un mesaj puternic, sunt unele pasaje la care leșini de râs. În toate cărțile Cristinei Nemerovschi este un umor negru spumos pe care ori îl adori, ori îl urăști. Mie îmi place la nebunie umorul negru, subtil, pentru că o glumă simplă poate face oricine.

Știu că am făcut o recenzie foarte subiectivă, dar nici nu aveam cum altfel. Mă leagă foarte multe trăiri de această carte și nu pot vorbi despre ea fără să mă raportez la cum eram eu atunci când am citit-o prima dată.  Recomand cartea celor care citesc genul  pe care îl citesc eu. Dacă vă plac cărțile întunecate, dar totuși realiste, o să adorați cartea. Cred că nymphette merge și ca introducere în literatura rebelă pentru cititorii obișnuiți cu povești mai soft.

Ne (re)citim data viitoare!


Punctaj:



luni, 31 iulie 2017

Grotesc de Natsuo Kirino - Recenzie




Sinopsis:

In Grotesc, Natsuo Kirino ne prezinta din nou o Japonie aproape necunoscuta. Aceasta este povestea a trei femei japoneze si legaturile dintre frumusete si cruzime, sex si violenta, uratenie si ambitie din vietile lor. Prostituate la Tokio, Yuriko si Kazue au fost ucise cu salbaticie, iar mortile lor lasa in urma o sumedenie de chestiuni nerezolvate precum si intrebarea de ce au sfarsit-o asa. Pe masura ce povestile lor ni se dezvaluie intr-o structura narativa ingenioasa mediata cu sange-rece de sora mai mare a lui Yuriko, suntem purtati in trecut in vremea cand erau toate trei elevele unei prestigioase scoli - unde soarta le era decisa de o ierarhie sociala stricta - si le urmarim destinele de-a lungul anilor, precum si lupta cu conventiile sociale rigide. Scotand la lumina cele mai ascunse sectoare ale societatii japoneze contemporane, Grotesc este pe de-o parte o analiza psihologica a psihicului feminin si pe de alta parte o lucrare clasica de fictiune noir. Este un roman surprinzator, o carte care confirma talentul scriitoricesc extraordinar al lui Natsuo Kirino.



Recenzie:

Nu înțeleg cum am putut să evit această carte timp de un an de zile doar datorită numărului mare de pagini. Serios, chiar nu înțeleg.

După ce mi-am dat seama că anime-urile, trendul kawaii și kpop-ul nu reprezintă adevărata cultură asiatică, am devenit fascinată de partea întunecată a Asiei. Natsuo Kirino este cea care mi-a deschis ochii în legătură cu acest subiect prin Insula Tokyo (vezi recenzia AICI). A urmat Han Kang cu Vegetariana (recenzie AICI), care mi-a schimbat total imaginea pe care o aveam în cap atunci când mă gândeam la Coreea. Idealul meu legat de aceste două țări a fost spulberat, și n-o să revină niciodată, mai ales după ce am citit Grotesc.

În acest roman, uciderea lui Yuriko și a lui Kazue sunt doar un prilej ca cititorul să pătrundă în partea nevăzută a Japoniei. Ca în Insula Tokyo, și aici este vorba despre rolul femeii în societatea japoneză, de aceea eroinele celor două romane semnate de Natsuo Kirino au foarte multe trăsături în comun, dar cea de bază este supraviețuirea. Kyoko trebuia să supraviețuiască pe o insulă pustie fiind singura femeie dintre naufragiați, Kazue, Yuriko și sora ei mai mare trebuiau să supraviețuiască într-o lume a bărbaților cu principii solide.  Toate trei văd lumea într-un anume fel și căile lor de supraviețuire diferă foarte mult. Kazue crede că învățătura și ambiția sunt tot ce îi trebuie pentru un viitor strălucit și sigur, dar viața o dezamăgește și sfârșește ducând o viață dublă: ziua angajată la o companie importantă, iar noaptea prostituată. Yuriko profită de frumusețea ei și alege să domine bărbații prin sex, iar sora ei mai mare se închide într-o lume plină de ură și insistă că nu are nevoie de nici un bărbat în viața ei.

Cartea, deși e groasă și te sperie, se citește foarte ușor, dar nu datorită conținutului, ci pentru că te prinde. M-a fascinat fiecare pagină și mă supăram foarte tare atunci când nu puteam citi. Narațiunea te poartă prin viețile tuturor, te duce în trecut, te readuce în prezent și te pune să faci legături, nu îți dă totul de-a gata cum fac unele cărți. Te pune să gândești, să reflectezi la anumite detalii. Si cel mai mișto lucru: vezi acțiunea prin ochii tuturor. Ai acces la jurnalele lui Kazue și al lui Yuriko, la povestea lui Zhang, presupusul criminal al celor două, la scrisorile lui Kijima, cel care a fost profesorul celor trei femei în liceu. După ce treci prin filtrul tuturor, poți spune că ai o viziune a ta asupra poveștii.

Partea mea preferată a fost perioada când cele trei erau la Liceul Q de fete, unul dintre cele mai bune din toată  Japonia. Aici apar contrastele sociale, grupurile de tot felul și lupta pe care o duci ca să te integrezi, dar și calea de supraviețuire despre care am vorbit mai sus. În timpul liceului începe cu adevărat viața celor trei, se conturează caracteristicile lor dar și viețile lor.  Imaginea Liceului Q de fete e total diferită față de stereotipul acela cu care ne-am obișnuit din anime: fuste scurte, culori vesele, fete frumoase cu forme perfecte și păr colorat, prietenii frumoase, etc. Citind Grotesc îți iei Adio! de la orice stereotip cunoscut din anime sau cultură pop.

Recomand cartea aceasta tuturor, mai ales celor care adoră Japonia, dar și cultura asiatică în general. Mi-ar plăcea ca astfel de cărți să fie citite de fanii anime sau de oamenii care au fixată în cap ideea că tot ce e legat de Japonia e drăguț, nonconformist, colorat și super mișto. Eu mă încadram în această categorie, dar cum sunt fascinată și de partea întunecată a lucrurilor, imaginea unei Japonii stereotipice nu a rezistat prea mult timp în capul meu. 

Natsuo Kirino este noua mea autoare preferată, m-a făcut să îndrăgesc literatura niponă și să văd că ceea ce idealizam are și o altă parte. Mi-am comandat Afară, roman scris tot de ea și sunt foarte nerăbdătoare să îl citesc. De asemenea, sunt mega curioasă în legătură cu literatura chineză. Doar am spus că anul acesta vreau să citesc mai mult literatură asiatică. 


Punctaj: